Cât ar costa dublarea alocaţiilor. Nici la 1 august nu e sigur că va intra în vigoare

×
Codul embed a fost copiat

Este oficial. Guvernul a decis să amâne până la 1 august dublarea alocațiilor pentru copii.

„Nu putem să mărim alocațiile acum, pentru că nu sunt bani prevăzuți în buget'', și-a motivat premierul Ludovic Orban decizia luată, prin ordonanța de urgență.

Părinții celor trei milioane și jumătate de copii din întreaga țară așteptau o decizie privind alocațiile de la Guvern, asta după ce a fost promulgată legea care dublează alocațiile la 600 de lei pentru copiii de până la doi ani și la 300 de lei pentru ceilalți.

Guvernul spune că nu o poate aplica, cel puțin până la rectificara bugetară din vară. Până atunci, Executivul speră să facă rost de banii necesari măririi alocațiilor.

Ar fi vorba despre șase miliarde de lei pe an în plus, bani pe care Guvernul spune că nu-i are în vistierie, în condițiile în care are de plătit salarii și pensii mai mari.

Citește și
Dorin Florea
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Așadar, abia la 1 august vom afla cu cât se măresc. Guvernul spune că le va majora cu cât vor permite resursele financiare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii
Turcan: Guvernul va amâna cel puțin jumătate de an, prin OUG, plata alocațiilor dublate pentru copii

Guvernul Orban va adopta, în această săptămână, o ordonanță de urgență pentru a amânca până la 1 iulie 2020 plata alocațiilor dublate pentru copii, a declarat, pentru G4Media.ro, vicepremierul Raluca Turcan.

Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii
Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune ca statul să decidă cine poate face copii și susține că viitorii părinți ar trebui să îndeplinească patru condiții importante. În caz contrar, statul ar trebui să le ia copiii, propune edilul.

Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii
Guvernul va amâna termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi amânat.

Iohannis: Nu am de gând să refuz promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor
Iohannis: Nu am de gând să refuz promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu are de gând, la acest moment, să refuze promulgarea legii privind dublarea alocaţiilor pentru copii.

PNL cere sesiune extraordinară în Parlament pentru dublarea alocațiilor pentru copii
PNL cere sesiune extraordinară în Parlament pentru dublarea alocațiilor pentru copii

Dublarea alocațiilor de stat pentru copii iscă noi tensiuni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.