Băncile din România au primit 270.000 de solicitări pentru amânarea ratelor

anpc, banci, romania

Băncile din România au soluţionat peste 65% (175.000) din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea.

Potrivit Asociaţia Română a Băncilor (ARB), solicitările de suspendare la plata creditelor s-au efectuat atât în baza măsurilor proactive adoptate de bănci pentru a sprijini clienţii afectaţi de pandemia COVID-19, cât şi în baza prevederilor OUG 37/2020.

"Până în prezent, aproximativ 260.000 clienţi persoane fizice şi până în 10.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plăţii ratelor, ceea ce reprezintă 17% dintre creditele acordate persoanelor fizice şi sub 10% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice", precizează ARB într-un comunicat, conform Agerpres.

Clienţii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie pot beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului în baza OUG 37/2020.

Solicitările de suspendare la plata creditelor pot fi transmise în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor OUG 37/2020, termenul limită de transmitere a solicitărilor fiind la jumătatea lunii mai. În cazul în care banca a aprobat solicitarea debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.

Citește și
Iohannis
Mesajul lui Iohannis după ce a vizitat Unitatea de Suport Medical "Bucureştii Noi"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În mod voluntar şi proactiv, instituţiile de credit s-au mobilizat şi au comunicat soluţiile disponibile, la cerere, pentru clienţii persoane fizice şi companii care întâmpină dificultăţi financiare generate de evoluţia pandemiei. Considerăm că măsurile de amânare la plată trebuie să se aplice doar debitorilor care înregistrează dificultăţi financiare ca urmare a pandemiei COVID-19, astfel încât aplicarea acestora să nu conducă la afectarea lichidităţii şi solvabilităţii sistemului bancar", susţin reprezentanţii ARB.

Potrivit sursei citate, constituirea de provizioane şi pierderile băncilor vor avea un impact negativ asupra capitalurilor proprii ale instituţiilor de credit, reducând astfel capacitatea acestora de a continua să-şi sprijine clienţii aflaţi în dificultate reală în următorii ani, în cazul unei recesiuni prelungite.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doi soți din Botoșani, asistenți medicali, au intrat în greva foamei:
Doi soți din Botoșani, asistenți medicali, au intrat în greva foamei: "Am fost cei mai proşti din lume"

Doi asistenți de la Spitalul Județean Botoșani, soț și soție, au intrat în greva foamei. Amândoi au COVID-19 și au fost internați pe secția de Boli Infecțioase, deși sunt asimptomatici.

Mesajul lui Iohannis după ce a vizitat Unitatea de Suport Medical
Mesajul lui Iohannis după ce a vizitat Unitatea de Suport Medical "Bucureştii Noi"

Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, o declarație de presă, după vizita la Unitatea de Suport Medical "Bucureştii Noi".

Un american a fost arestat după ce a mințit pe Facebook că este infectat cu Covid-19
Un american a fost arestat după ce a mințit pe Facebook că este infectat cu Covid-19

Michael Lane Brandin știa că postarea sa de pe Facebook va provoca controverse. Ceea ce nu și-a dat seama a fost că va fi arestat, își va pierde slujba și că va trebui să meargă la un proces care l-ar putea trimite în spatele gratiilor, scrie BBC.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.