Șeful Poliției Române: ”Vom avea toleranță zero față de faptele antisociale”

×
Codul embed a fost copiat

Inspectorul general al Poliției Române, chestorul principal Liviu Vasilescu, a apărat intervenția forțelor de ordine la incidentele violente înregistrate în ultimele două zile în mai multe orașe din țară.

Vasilescu a spus că Poliția a gestionat bine situația și a avertizat că faptele antisociale vor fi tratate cu ”toleranță zero”.

Șeful Poliției a precizat că 4 persoane au fost reținute în urma incidentului de la Hunedoara, 8, la Brașov, și 11, la Bucuresti, în cartierul Rahova. Acestea urmează să fie prezentate cu propunere de arestare preventivă. ”Au mai fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, iar verficările sunt în curs. Toți vor fi trași la răspundere, penal sau contravențional”, a mai spus Vasilescu.

Șeful Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, chestorul Alexandru Scurtu, a explicat că fiecare situație se analizează punctual pentru a găsi cele mai bune metode de intervenție.

Acesta a precizat că forțele de ordine ”folosesc resursa letală doar când nu există altă cale de rezolvare”. Precizarea a venit în contextul în care forțele de ordine au fost criticate pentru intervenția timidă în fața persoanelor agresive din Hunedoara, Brașov și Rahova.

Citește și
Spartacus Idolul Fetelor
Liderul ”revoluției” din cartierul Rahova își cere scuze: ”Ami pare rau la domni politisti”
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Șeful Poliției, Liviu Vasilescu, a declarat că în ultimele 72 de ore, au acționat în sistem integrat 14.000 de polițiști, alături de alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și de Poliția Locală.

Au fost efectuate acțiuni la aproape 10.000 de evenimente, la care au fost aplicate 24.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care mai bine de 14.000 au vizat încălcări ale prevederilor ordonanțelor militare.

Față de 2019, în timpul sărbătorilor de Paște, infracțiunile cu violență au scăzut cu 47%, iar, față de 2018, acestea s-au diminuat cu 21%, a mai spus Liviu Vasilescu.

La intervențiile din ultimele 72 de ore, media zilnică a jandarmilor care au acționat la nivel național a fost de 8.000, a spus inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu. Aceștia au dat 3.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. ”De la începutul stării de urgență, mobilizarea a fost exemplară”, a precizat acesta.

Cinci scandaluri, oprite de forțele de ordine

 

Sărbătoarea Învierii nu a trecut în bună pace în ciuda măsurilor stricte. Într-un cartier din Hunedoara, polițiștii au fost atacați cu pietre când au luat la întrebări un individ băut și recalcitrant.

Imagini scandaloase au fost surprinse și într-o comună din județul Galați. Peste o sută de persoane, adulți și copii, s-au adunat aseară în centrul localității, au aprins câteva cauciucuri și au jucat hora în jurul focului.

Un chef similar a avut loc și în cimitirul din satul Vizurești, din Dâmbovița, unde mai mulți indivizi au instalat o boxă, iar manelele au răsunat în toată localitatea: ”În cimitir, fraţilor! Am adus lumină lu’ mama mea” Hai, hai! He, he, he! Aşa e la noi la cimitir!” Petrecăreții s-au mândrit că doar la ei în comună pot danseze și morții: “Aşa se întâmplă la Vizureşti! Ce coronavirus, bă?!”

Duminică seară, opt persoane au fost reţinute de poliţişti după ce au fost implicate într-un scandal în municipiul Săcele, forţele de ordine fiind nevoite să tragă focuri de armă.

Incidente violente au avut loc, în duminica, de Paște, și în cartierul bucureșean Rahova, după ce mai mulți bărbați s-au luat la ceartă pe fondul consumului de alcool. Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi luptători de la Serviciul Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit duminică seara pentru aplanarea conflictului din sectorul 5, fiind folosit şi armamentul din dotare.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
VIDEO șocant de la bătaia dintre clanuri din Săcele. Momentul când mașina întră în mulțime
VIDEO șocant de la bătaia dintre clanuri din Săcele. Momentul când mașina întră în mulțime

Opt persoane au fost reţinute de poliţişti după ce, duminică seară, au fost implicate într-un scandal în municipiul Săcele, forţele de ordine fiind nevoite să tragă focuri de armă.

Liderul ”revoluției” din cartierul Rahova își cere scuze: ”Ami pare rau la domni politisti”
Liderul ”revoluției” din cartierul Rahova își cere scuze: ”Ami pare rau la domni politisti”

Incidente violente au avut loc, duminică, de Paște, în cartierul bucureșean Rahova, după ce mai mulți bărbați s-au luat la ceartă pe fondul consumului de alcool.

VIDEO Polițiști agresați într-un cartier din Hunedoara. Mai multe persoane, duse la audieri
VIDEO Polițiști agresați într-un cartier din Hunedoara. Mai multe persoane, duse la audieri

Mai multe persoane au fost duse la audieri în urma unor incidente petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din municipiul Hunedoara.

Petrecere cu muzică și grătare, oprită cu scandal de polițiști în Dâmbovița
Petrecere cu muzică și grătare, oprită cu scandal de polițiști în Dâmbovița

Scandal în localitatea Racoviţa din judeţul Dâmboviţa. Doi bărbaţi care se aflau în izolare au decis să iasă din locuinţa şi să dea o petrecere cu muzica tare şi grătare încinse.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.