Arafat, despre coronavirus în România: ”Toate cazurile ușoare să rămână acasă”

Raed Arafat vrea ca pacienții cu formă ușoară de coronavirus să se trateze acasă

Raed Arafat vrea ca toate cazurile ușoare de coronavirus să fie tratate acasă, urmând astfel exemplul statelor în care incidența de Covid-19 este mult mai ridicată.

”Recomandarea este ca toate cazurile ușoare să rămână în casă. Este mult mai bine să nu te duci la UPU, ai un număr unde să suni, am lucrat cu STS să te redirecționeze într-un loc sau altul, în funcție de ce spui la 112. Cazurile din Italia în proporție de 50% sunt tratate acasă, pentru că s-a explicat clar.

Doar 10% ajung la terapie intensivă, restul se pot trata acasă.
Este o interpretare diferită a ceea ce înseamnă carantină în România față de ceea ce e în Italia”, a declarat Raed Arafat în Parlament.

Cu toate acestea, ”dacă avem o creștere a numărului de cazuri, spitalele vor trebuie să reducă tot programul, să nu mai aibă operații”, secretarul de stat expunând și ce se întâmplă dacă ajungem ”la o situație foarte critică: achiziționare de entități private și folosirea acestora până la soluționarea acestei crize”.

Raed Arafat a precizat că nu există ”un ritm de estimare a creșterii de cazuri noi” în România și că ”aproape toate cazurile sunt conectate cu surse care vin din Italia”.

Citește și
Italia se află în carantină: nimeni nu iese, nimeni nu intră în țară
Italia, în carantină totală după ce a fost lovită de un ”tsunami” de pacienți. Ce spun românii din Peninsulă
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Guvernul va putea cumpăra produse medicale cu plata în avans

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a dezvăluit, referitor la achizițiile de produse medicale, ”că nimeni nu mai vinde fără avans”, iar Guvernul a decis să poată face aceste achiziții prin plata unor avansuri. Raed Arafat a mai spus că ”este o tentativă de exagerare de purtare a echipamentului de protecție”.

”În zonele cu pacieni diagnosticați negativ se iau măsuri minimale de protecție. Vom risca ca la cel mai simplu caz să se îmbrace cu cele mai complexe echipamente, iar când avem nevoie de ele, nu le vom mai avea”, a explicat șeful DSU.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29
LIVE UPDATE. 9 cazuri noi de coronavirus în București, 3 în Arad. Număr total în România: 29

Numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut, marți, ajungând la 29 la nivel național. 

Italia, în carantină totală după ce a fost lovită de un ”tsunami” de pacienți. Ce spun românii din Peninsulă
Italia, în carantină totală după ce a fost lovită de un ”tsunami” de pacienți. Ce spun românii din Peninsulă

În Romania, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 17. Dintre ele, 12 sunt în carantină și sub tratament. Într-o măsură fara precedent, toată Italia a intrat în carantină. Nimeni nu mai intră, nimeni nu mai iese.

Specialiști: Carantina impusă în Italia, posibil nesustenabilă şi ineficientă
Specialiști: Carantina impusă în Italia, posibil nesustenabilă şi ineficientă

Experţi în boli infecţioase şi sănătate publică se îndoiesc de viabilitatea măsurilor adoptate de Guvernul italian pentru extinderea carantinei pe întreg teritoriul ţării.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.