Noi "trenuri ale groazei", cu întârzieri de peste jumătate de zi. "Suntem în pustiu"

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rea a dat din nou peste cap traficul pe calea ferată

În Caraş-Severin circulaţia trenurilor a fost oprită după ce arborii prăbuşiţi de pe versanţi au rupt linia de înaltă tensiune şi au blocat şinele. Peste 800 de pasageri din cinci garnituri, care urmau să ajungă la Bucureşti şi Constanţa, au fost opriţi în halte ori pe câmp câteva sute de minute.

“Suntem de 14 ore aici. Nimeni nu ne băga în seamă, nu avem apă, nu avem mâncare, nu avem nimic... stăm aici. Suntem aici în pustiu. Trebuia să fim la Bucureşti de dimineaţă”, spune un pasager.

“Sunt mame, copii, sunt persoane care trebuie să ajungă la lucru. Nu am păţit niciodată aşa ceva, ce am păţit e groaznic.”

Tabela din Gara de Nord din Bucureşti a arătat o întârziere de aproape 1.000 de minute la un tren care venea de la Arad, vineri seară.

Citește și
Blocati in tren
Mărturiile pasagerilor care au făcut 35 de ore cu trenul până la mare. Ocol de 800 km
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fenomenele meteo periculoase care au afectat circulaţia pe calea ferată s-au produs din cauza unei mase de aer rece care a intrat în România prin nord-vest, unde a întâlnit temperaturi de peste 30 de grade - spun meterologii. Impactul dintre cele două mase de aer, cald şi rece a dus, la intensificarea vântului, iar furtuna a fost devastatoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia
Tren cu întârziere de aprope 1.000 de minute, în Gara de Nord. Care este explicaţia

Tabela de sosiri din gara de Nord ar putea deveni în curând neîncăpătoare pentru câte minute de întârziere acumulează trenurile.

Mărturiile pasagerilor care au făcut 35 de ore cu trenul până la mare. Ocol de 800 km
Mărturiile pasagerilor care au făcut 35 de ore cu trenul până la mare. Ocol de 800 km

Călătorie de coşmar pentru zeci de turişti, printre care şi mulţi copii, care au plecat duminică din Timişoara spre litoral.

Două trenuri plecate din Timişoara spre litoral nu au ajuns nici după 24 de ore
Două trenuri plecate din Timişoara spre litoral nu au ajuns nici după 24 de ore

Din cauza inundaţiilor, două trenuri plecate din Timişoara duminică spre mare nu au ajuns la destinaţie nici după 24 de ore.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.