Alegeri anticipate în R. Moldova. Curtea Constituțională: Maia Sandu poate dizolva Parlamentul

Maia Sandu
Getty

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a constatat, joi, că imposibilitatea formării guvernului este o circumstanţă care justifică dizolvarea parlamentului, informează presa locală, potrivit Agerpres.

„Alegerile sunt iminente și după ce voi analiza decizia Curții Constituționale, voi decide asupra următoarelor acțiuni și perioadei când se vor întâmpla alegerile”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Prin decizia de joi a Curții Constituționale s-a demonstrat că viitorul Republicii Moldova nu mai este „în buzunarul unor hoți, ci este în mânile cetățenilor”, a mai spus ea, potrivit Deschide.md.

„Trebuie să analizăm decizia motivată a CCM. De asemenea, cunoașteți că există o hotărâre a Parlamentului prin care a fost introdusă o stare de urgență, perioada în care Legislativul nu poate fi dizolvat. Există câteva sesizări la Curtea Constituțională. Trebuie să vedem ce o să se întâmple cu aceste sesizări, care va fi decizia”, a declarat ea.

Hotărârea a fost pronunţată în urma examinării sesizării depuse de preşedinta Maia Sandu privind constatarea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului, după ce deputaţii nu au reuşit să învestească, de doua ori, Guvernul.

Citește și
Maia Sandu i-a cerut lui Vladimir Putin să ofere vaccinuri anti-covid Republicii Moldova
Maia Sandu i-a cerut lui Vladimir Putin să ofere vaccinuri anti-covid Republicii Moldova
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

În faţa Curţii, mai multe persoane au scandat "Anticipate!", relatează radiochişinău.md.

 

Astfel, şefa statului, Maia Sandu, este în drept să semneze decretul de dizolvare a legislativului.

"Se constată drept circumstanţă care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului, în conformitate cu articolul 85, alineatele 1 şi 2 din Constituţie', a declarat preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole.

Hotărârea este definitivă, neputând fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial, a adăugat preşedinta CCM.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Fost comandant NATO: Maia Sandu a demonstrat foarte mult curaj. Mi-aș dori ca și liderii de la Berlin și Paris să fie la fel
Fost comandant NATO: Maia Sandu a demonstrat foarte mult curaj. Mi-aș dori ca și liderii de la Berlin și Paris să fie la fel

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a demonstrat foarte mult curaj când a cerut ca soldații ruși să plece din Transnistria, a spus generalul Ben Hodges, fost comandant NATO, care li-ar dori ”ca și liderii de la Berlin și Paris să fie la fel”.

Maia Sandu i-a cerut lui Vladimir Putin să ofere vaccinuri anti-covid Republicii Moldova
Maia Sandu i-a cerut lui Vladimir Putin să ofere vaccinuri anti-covid Republicii Moldova

Maia Sandu i-a cerut ajutorul lui Vladimir Putin, în sensul ca Rusia să doneze vaccinul său anti-covid Sputnik V și R. Moldova. Este o mișcare aparent surprinzătoare din partea unui șef de stat considerat chiar și de către Kremlin ca fiind pro-european.

Noul prim-ministru al Republicii Moldova ar putea fi Vladimir Golovatiuc, ambasadorul ţării la Moscova
Noul prim-ministru al Republicii Moldova ar putea fi Vladimir Golovatiuc, ambasadorul ţării la Moscova

Parlamentul Republicii Moldova l-a desemnat joi pentru funcţia de prim-ministru pe ambasadorul ţării la Moscova, Vladimir Golovatiuc, sugerând o alternativă la nominalizarea făcută în urmă cu două zile de către preşedintele Maia Sandu, conform Reuters.

Mesajul Maiei Sandu, după ce România a trimis peste 20.000 de doze de vaccin anti-Covid la Chişinău
Mesajul Maiei Sandu, după ce România a trimis peste 20.000 de doze de vaccin anti-Covid la Chişinău

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit sâmbătă României şi Uniunii Europene, după ce 21.600 de doze de vaccin anti-COVID trimise de la Bucureşti au ajuns la Chişinău.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.