Captură de excepție pentru Jandarmerie: a prins și amendat un "bizon de zăpadă" care mergea cu ATV-ul pe o pârtie din Predeal

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat aflat la munte, în judeţul Braşov, a fost amendat cu 2.000 de lei de către jandarmii montani după ce a intrat cu un ATV pe pârtia Cocoşul din Predeal şi s-a plimbat printre schiori.

Întrebat de ce a intrat cu autovehiculul pe pârtia de schi, bărbatul a afirmat că găseşte nimic anormal în faptul că se află acolo cu acel vehicul, scrie News.ro.

Prezenţa bărbatului care se plimba cu ATV-ul pe pârtia Cocoşul din staţiunea Predeal a fost observată de către o patrulă a Jandarmeriei Braşov, care se afla în zona domeniului schiabil al staţiunii.

Turistul se plimba cu ATV-ul pe pârtie, punând în pericol siguranţa schiorilor.

”Jandarmii s-au deplasat de urgenţă şi i-au solicitat acestuia să parcheze vehiculul la marginea pârtiei, pentru a-i proteja pe schiori, şi i s-a cerut o explicaţie privind motivul pentru care se deplasa cu atâta nonşalanţă chiar pe pârtie, în condiţiile în care la momentul acela se aflau multe persoane la schi. Nu mică le-a fost mirarea jandarmilor să descopere că acestuia i se părea ceva foarte normal să se deplaseze pe acolo, simţindu-se probabil mai în siguranţă decât într-o zonă neamenajată”, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bărbatul a fost amendat cu 2.000 de lei în conformitate cu prevederile HG 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.

Jandarmii le reamintesc turiştilor ca accesul sau circulaţia pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul este strict interzisă.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Cum acționa rețeaua care a prădat turiștii străinii de banii de pe carduri, în Centrul Vechi. „Mai adăugau un zero”
Cum acționa rețeaua care a prădat turiștii străinii de banii de pe carduri, în Centrul Vechi. „Mai adăugau un zero”

Au fost descinderi miercuri, în Centrul Vechi al Capitalei, care a ajuns o capcană extrem de periculoasă pentru mulţi turiști străini.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.