Concert emoționant susținut de Smiley. Numărul uriaș al fanilor care au venit să-l asculte

×
Codul embed a fost copiat

Peste 35.000 de oameni în public, opt săptămâni și 15 orașe.

Așa poate fi descris pe scurt turneul în care a pornit Smiley în urmă cu două luni.

După concerte emoționante susținute în țară, artistul a ajuns sâmbătă pe scena de la Sala Polivalentă din Capitală, unde i-a încântat pe cei prezenți.

Mii de oameni de toate vârstele au intrat sâmbătă seară în povestea gândită de Smiley, care și-a deschis sufletul în fața publicului.

Timp de mai bine de două ore, melodiile care au răsunat în Sala Polivalentă din Capitală au vorbit despre copilărie, adolescență, maturitate și bătrânețe.

Citește și
smiley
Ce a declarat Smiley despre organizatorii festivalului Untold
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fan: „Eu sunt fanul cel mai mare al lui Smiley."

Fan: „M-am bucurat foarte tare când a venit la București. Vreau să-i dau un cadou. E o poză cu noi din 2016."

Fan: „Să nu se înțeleagă că Smiley are numai fani copii. Asta este de departe un mit. Și nouă, care avem o altă vârstă, ne place foarte mult."

Alături de Smiley, pe scenă au urcat nume cunoscute, precum Marius Moga, Dorian, Cabron, DOC și Guess Who.

Sore: „De fiecare dată când cânt cu Smiley, am impresia că mă întorc la 19 ani. Îmi da așa o emoție, am fluturi în stomac. Publicul se vede cât de mult îl iubește, pentru că sunt mii de oameni în sală și energia s-a simțit din plin."

Jean Gavril: „Faptul că am fost cu el în ultima lună în turneu prin toată țara asta și am cântat în cele mai mari săli, de fiecare dată pline, pentru mine a însemnat în heads-up pentru ceea ce urmează."

Din fața scenei, Smiley a fost din nou susținut de părinți.

Ioana Maria, mama lui Smiley: „Concertul a fost magic. Am fost alături de el, de publicul minunat care l-a aplaudat maxim. Am aplaudat și noi până ne-au durut palmele și am trăit fiecare emoție."

În cadrul turneului „Smiley Omul” au fost organizate în numai opt săptămâni, concerte în 15 orașe din țară.

Smiley: „E important să nu pierzi copilul, să nu pierzi sentimentul ăsta al copilăriei, al inocenței, al curajului, pe care le ai când ești copil. Îmi doresc să îi fac pe oameni să simtă, să-i bucur, să se simtă bine și să plece de la concertele mele cu un sentiment de bucurie. Eu văd cum se schimbă fețele oamenilor în timpul concertelor și asta e o mare bucurie."

Duminică seară, turneul ajunge la final cu un spectacol ce va avea loc tot la Sala Polivalentă din București. Ultimele bilete pot fi cumpărate de pe site-ul bilete.smiley.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turneul național Smiley OMUL a început. Reacţia mamei artistului când l-a văzut pe scenă
Turneul național Smiley OMUL a început. Reacţia mamei artistului când l-a văzut pe scenă

Cel mai lung turneu național al unui artist român - Smiley OMUL - a început marți seară. Și startul a fost dat în orașul lui natal - Pitești.

Ce a declarat Smiley despre organizatorii festivalului Untold
Ce a declarat Smiley despre organizatorii festivalului Untold

Unul dintre cei mai ascultați și apreciați artiști din România, Smiley a urcat pe scena principală a festivalului UNTOLD, la ediția aniversară din acest an.

Tânăra care l-a impresionat pe Smiley: „Nu am auzit niciodată așa ceva”
Tânăra care l-a impresionat pe Smiley: „Nu am auzit niciodată așa ceva”

Elena Ilie, 18 ani, din Pașcani, județul Iași, l-a impresionat pe Smiley vineri seară, cu interpretarea ei neobișnuită și a întors două scaune - Smiley și Horia.

Smiley a lansat videoclipul “My Love”, o piesă cu un stil muzical nou, filmată în deșert
Smiley a lansat videoclipul “My Love”, o piesă cu un stil muzical nou, filmată în deșert

După filmări în deșert, la aproape 50 de grade Celsius, la Salvation Mountain, in SUA, Smiley a lansat ”My Love”, o piesă-terapie pentru orice relație de iubire.

Anunțul lui Smiley despre concertele electorale: ”Sunt primării care organizează spectacole”
Anunțul lui Smiley despre concertele electorale: ”Sunt primării care organizează spectacole”

Compozitorul și cântărețul Smiley, care este unul dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului, a explicat într-un interviu acordat Știrile Pro TV cum procedează atunci când are oferte de concerte în perioada campaniilor electorale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.