Vacanță prelungită pentru elevii din Gorj, după cutremur. "Şcoala Altfel" şi "Săptămâna Verde", în școlile avariate

școală bănci elevi
Shutterstock

Conducerile şcolilor şi grădiniţelor afectate de cutremurele din ultimele zile pot cere prelungirea vacanţei pentru elevii din judeţ, ţinând cont de faptul că în această săptămână toţi preşcolarii şi şcolarii din Gorj sunt liberi.

Măsura a venit după ce mai multe clădiri în care îşi desfăşoară activitatea câteva şcoli şi grădiniţe prezintă elemente afectate de mişcările seismice, potrivit Agerpres.

„Recomand reprezentanţilor Consiliului Local şi ai Primăriei Municipiului Târgu Jiu în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ să susţină decizia organizării în perioada următoare a programelor 'Şcoala Altfel' şi 'Săptămâna Verde', care nu presupun activităţi în incinta şcolilor. Am şi discutat deja cu o parte dintre reprezentanţii noştri despre acest aspect în contextul activităţii seismice recente şi cred că fiecare părinte îşi doreşte să rămână aproape de copilul său în această perioadă, chiar dacă şcolile sunt printre cele mai sigure zone din municipiu", a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. 

„Investiţiile pe care le-am făcut în infrastructura şcolară au creat un mediu sigur pentru copii în incintele unităţilor de învăţământ. Totodată, o astfel de decizie nu ar afecta orele de curs atât de importante mai ales pentru cei care se pregătesc pentru examenele naţionale. Este o perioadă dificilă pentru noi toţi în care trebuie să ne păstrăm calmul şi pe care, sunt convins, o vom depăşi cu bine”, a mai precizat edilul.

Reprezentanţii ISJ Gorj au transmis că unităţile de învăţământ afectate de mişcările seismice îşi pot reprograma activităţile din "Şcoala Altfel" şi "Săptămâna Verde", aprobările urmând să fie decise de Consiliul de Administraţie al fiecărei instituţii, apoi transmise către ISJ Gorj până vineri la ora 10. 

Citește și
cutremur gorj
Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un cutremur precum cel din Gorj se poate repeta oricând, nu numai acolo, ci și în alte zone ale țării. HARTA SEISMICĂ
Un cutremur precum cel din Gorj se poate repeta oricând, nu numai acolo, ci și în alte zone ale țării. HARTA SEISMICĂ

Cutremure precum cele din Oltenia au fost puține, și acum multă vreme, așa că nimeni nu le mai ține minte. Astfel explică specialiștii teama care i-a cuprins pe olteni după seismul din 14 februarie.   

Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse
Drama oamenilor care au fugit din Târgu Jiu de teama cutremurelor și au găsit locuințele distruse

Mii de oameni care au fugit din Târgu Jiu în casele de la țară de teama cutremurelor au găsit locuințele distruse. Prefectul de Gorj a solicitat Ministerului Dezvoltării trimiterea în teritoriu a altor specialiști pentru evaluarea clădirilor.

„De marți, totul e schimbat pentru județul nostru”. Ce se întâmplă în Gorj după cutremurele puternice
„De marți, totul e schimbat pentru județul nostru”. Ce se întâmplă în Gorj după cutremurele puternice

Seria cutremurelor din nordul Olteniei pare fără final. Replicile care au urmat celui de marți, cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, au depășit, în total, 300, iar miercuri noapte i-au trezit din nou pe localnicii din zona epicentrului.

INFP: Cutremurul de magnitudine 5,7 produs în Gorj a avut peste 300 de replici. Vor mai urma altele în zilele următoare
INFP: Cutremurul de magnitudine 5,7 produs în Gorj a avut peste 300 de replici. Vor mai urma altele în zilele următoare

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă, joi, că au fost înregistrate 315 replici ale cutremurului cu magnitudinea 5,7 din judeţul Gorj.

Cinci cutremure în Gorj, într-un interval de trei ore. Cea mai mare magnitudine înregistrată
Cinci cutremure în Gorj, într-un interval de trei ore. Cea mai mare magnitudine înregistrată

Șapte cutremure s-au înregistrat, joi, în zona Gorj, joi, cinci dintre ele în decurs de trei ore,iar cel mai puternic având magnitudine de 4,2. Până acum, în zonă au avut loc peste 200 de replici.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.