Sebastian Colţescu, suspendat până la finalul sezonului, după scandalul de rasism de la Paris

Sebastian Colțescu
Getty

Arbitrul Sebastian Colţescu a fost suspendat de UEFA până la finalul sezonului, deşi nu a fost găsit vinovat de rasism după meciul PSG - Istanbul BB din Liga Campionilor. Românul a fost găsit vinovat pentru comportament inadecvat în timpul unui meci.

De asemenea, asistentul Octavian Şovre a primit avertisment din partea forului european, din acelaşi motiv, potrivit News.ro.

"În urma unei investigaţii efectuate de un inspector de etică şi disciplină UEFA cu privire la evenimentele care au condus la abandonarea meciului din UEFA Champions League 2020/21, dintre Paris Saint-Germain şi İstanbul Başakşehir FK, din 8 decembrie 2020, şi a procedurilor ulterioare deschise împotriva oficialilor meciului Sebastian Constantin Coltescu şi Octavian Sovre, Comisia de Control, Etică şi Disciplină UEFA (CEDB) a luat următoarea decizie:

- Îl suspendă pe Sebastian Constantin Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcţii de arbitru până la sfârşitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul disciplinar UEFA (DR) şi a articolului 6 (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA (GTC), adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.

- Îi ordonă lui Sebastian Constantin Coltescu să participe la un program educaţional înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.

Citește și
Ioan Aurel Pop
Președintele Academiei Române: ”Negru” din românește nu are sensul de „nigger”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

- Îl avertizează pe Octavian Sovre pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) DR şi a articolului 6 alineatul (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA, adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.

- Îi ordonă lui Octavian Sovre să participe la un program educaţional cât mai curând posibil, dar înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.

Prin această decizie, CEDB a considerat, prin urmare, că ambii oficiali de la meci au încălcat articolul 11 ​​alineatul (1) DR şi articolul 6 alineatul (1) CG (obligaţia de a se comporta într-un mod adecvat), dar nu articolul 14 DR (rasism şi alte conduite discriminatorii).

CEDB a fost de asemenea de acord cu EDI (n.r. - inspectorul care a anchetat cazul) că oficialii UEFA ar trebui să fie instruiţi în mod adecvat şi specific pentru a lua decizii mai bune cu privire la alegerea limbajului şi cuvintelor care vor fi utilizate în competiţiile UEFA. În context internaţional, utilizarea corectă a limbajului este esenţială pentru a evita situaţii precum cele care au avut loc în meciul menţionat mai sus.

Deciziile motivate vor fi publicate în timp util.

În legătură cu acelaşi meci şi cu cartonaşul roşu al antrenorului asistent FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, care a avut loc înainte de incidentele care au declanşat sancţiunile de mai sus şi, prin urmare, nu au fost provocate de acestea, CEDB a luat următoarea decizie:

- Să-l suspende pe asistentul antrenorului FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, pentru un (1) meci de competiţie UEFA la care altfel ar participa, pentru comportament nesportiv", se arată în decizia UEFA.

Meciul PSG-Istanbul BB, din 8 decembrie, contând pentru etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului. Demba Ba l-a apostrofat pe Colţescu, spunându-i următoarele: "Nu spui niciodată <omul ăsta alb>, spui <omul ăsta>. Atunci de ce vorbeşti despre Webo folosind cuvintele <omul ăsta negru>?"

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri, iar PSG s-a impus cu 5-1.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Echipa Istanbul Başakşehir, anchetată de UEFA.
Echipa Istanbul Başakşehir, anchetată de UEFA. "La mine în ţară românii sunt ţigani"

În urma scandalului iscat în meciul dintre PSG şi Istanbul Başakşehir, care a fost suspendat din cauza unor remarci venite din partea arbitrului Sebastian Colţescu, catalogate drept rasiste, se pare ca UEFA a lansat o anchetă care îi vizează și pe turci.

Președintele Academiei Române: ”Negru” din românește nu are sensul de „nigger”
Președintele Academiei Române: ”Negru” din românește nu are sensul de „nigger”

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a comentat pe Facebook incidentul provocat de arbitrul Sebastian Colțescu - un caz care a făcut deja înconjurul planetei.

Pierre Webo, prima reacție după scandalul cu Colțescu: „A depăşit limita”
Pierre Webo, prima reacție după scandalul cu Colțescu: „A depăşit limita”

Antrenorul secund al echipei Istanbul BB, Pierre Webo, a declarat, joi, la revenirea în Turcia de la Paris, după confruntarea din Liga Campionilor cu PSG, că Sebastian Colţescu a depăşit limita în urmă cu două zile.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.