VIDEO. O femeie a fost salvată cu autoscara dintr-un bloc în flăcări în București

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu a izbucnit, joi, într-un bloc aflat la intersecţia bulevardelor Mihai Bravu şi Basarabia din București.

Potrivit Agerpres, a fost acordat primul ajutor pentru 9 persoane (7 adulţi şi 2 copii), după ce au fost expuşi la fum.

Aceştia nu au manifestat probleme deosebite şi nu au necesitat transport la spital.

Mai multe persoane au fost găsite la etajul 10 al blocului care a luat foc, însă din cauza temperaturilor ridicate nu au putut coborî imediat.

Pompierii au intervenit de la înălţime cu autoscările, pe ambele faţade ale clădirii. O femeie în vârstă de aprox 70 ani, care prezenta arsuri la nivelul brațelor și toracelui, a fost coborâtă din blocul plin de fum cu o autoscară, după care a fost preluată de echipajul SMURD.

Citește și
isu
Tragedie în Vaslui. Un bărbat a murit electrocutat, în încercarea de a-și salva vecinii dintr-un incendiu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Incendiul a cuprins inclusiv casa scării, până în exteriorul clădirii.

În interior au intervenit echipaje de căutare-salvare. Focul s-a manifestat puternic într-un apartament, cu degajare mare de fum pe casa scării.

La intervenţie au participat 10 autospeciale de stingere, 2  echipaje SMURD, 3 autoscări şi o autospecială pentru descarcerare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A vrut să-și ceară iubita în căsătorie și a dat foc casei. Care a fost răspunsul primit
A vrut să-și ceară iubita în căsătorie și a dat foc casei. Care a fost răspunsul primit

Cererea în căsătorie perfectă presupune multe pregătiri, în speranța unui răspuns care să-i facă fericiți pe amândoi. Pentru un tânăr din Marea Britanie, lucrurile au luat însă o turnură dezastruoasă.

Tragedie în Vaslui. Un bărbat a murit electrocutat, în încercarea de a-și salva vecinii dintr-un incendiu
Tragedie în Vaslui. Un bărbat a murit electrocutat, în încercarea de a-și salva vecinii dintr-un incendiu

Poveste dramatică în Vaslui, unde un bărbat de 35 de ani a murit electrocutat, în încercarea de a-și salva vecinii dintr-un incendiu. Mai ales că știa că familia are și două fetițe - la fel ca el.

Tragedie în Onești. Un băiat cu autism a murit ars de viu în casa părinților
Tragedie în Onești. Un băiat cu autism a murit ars de viu în casa părinților

Un băiat de 18 ani, autist, a murit luni noapte într-un incendiu devastator. Dormea în mansarda casei familiei sale, din Onești, județul Bacău.

Incendiu în Chitila, la casa unui interlop. Pompierii intervin cu 14 autospeciale
Incendiu în Chitila, la casa unui interlop. Pompierii intervin cu 14 autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la o locuinţă din şoseaua Chitilei, flăcările extinzându-se și la alte proprietăți din apropriere.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.