VIDEO Un robot care juca șah cu un băiat de 7 ani i-a rupt degetul în timpul partidei

sah robot
Twitter

Un robot jucător de șah, aparent nemulțumit de mișcările rapide ale unui băiat de șapte ani, i-a rupt degetul în timpul unui meci de la Moscow Open.

„Robotul a rupt degetul copilului”, a declarat Serghei Lazarev, președintele Federației de Șah din Moscova, pentru agenția de presă TASS, după incident. Acesta a adăugat că mașina a mai jucat și alte partide înainte fără să dea semne de supărare.

Un videoclip din 19 iulie, publicat pe Telegram, arată cum robotul a prins cu brațul său degetul copilului de șapte ani și l-a strâns timp de câteva secunde, până când o femeie alături de trei copii l-au salvat pe cel mic, scrie The Guardian.

Serghei Smagin, vice-președintele Federației de Șah din Rusia, a declarat că incidentul ar fi avut loc deoarece copilul a „încălcat” regulile de siguranță și a făcut următoarea mișcare prea repede.

„Există anumite reguli de siguranță și copilul, se pare, le-a încălcat. Când a făcut mișcarea, nu și-a dat seama că mai întâi trebuie să aștepte. Acesta este un caz extrem de rar, primul din câte îmi amintesc”, a spus vice-președintele.

Citește și
iLlikeIT. Escu, Amelia și Monica, primii roboți din România care servesc în restaurante
iLlikeIT. Escu, Amelia și Monica, primii roboți din România care servesc în restaurante
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În plus, acesta a mai precizat că băiatul, care are degetul în gips, este în regulă și a jucat chiar a doua zi.

În schimb, părinții băiatului ar fi contactat parchetul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a ajuns câinele robot Spot ajutorul de nădejde al arheologilor, în orașul antic Pompeii
Cum a ajuns câinele robot Spot ajutorul de nădejde al arheologilor, în orașul antic Pompeii

Arheologii din orașul antic Pompeii, îngropat de lavă în urmă cu aproape 2000 de ani, au acum un ajutor de nădejde.

iLlikeIT. Escu, Amelia și Monica, primii roboți din România care servesc în restaurante
iLlikeIT. Escu, Amelia și Monica, primii roboți din România care servesc în restaurante

În Statele Unite a fost inaugurat de curând primul robot care ne prepară și livrează burgeri, iar în Franța putem servi deja pizza făcută de un robot. La noi, se fac acum primele teste cu roboti chelneri. I-am cunoscut și noi. Sunt simpatici.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.