Reacții dure de la Moscova după anularea legii care conferă limbii ruse statut special în Moldova

Maia Sandu
Getty

Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Consiliul Federaţiei, a criticat decizia prin care a fost declarată neconstituţională legea care conferea limbii ruse statut special în Republica Moldova.

Criticile au fost exprimate într-o postare pe blogul senatorilor ruşi de pe pagina de internet a Consiliului Federaţiei, intitulată 'În Europa prin încălcarea drepturilor ruşilor?'.

Kosaciov pune pe acelaşi plan decizia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi pe cea a Ucrainei din 16 ianuarie prin care întregul sector de servicii din această ţară trece exclusiv la limba ucraineană, calificându-le pe ambele drept 'atacuri împotriva limbii ruse', potrivit portalului Deschide.md.

Senatorul rus vede o legătură între cele două măsuri şi aspiraţia de integrare europeană a Republicii Moldova şi Ucrainei. 'Am impresia că Europa tratează cu indulgenţă astfel de decizii, considerându-le în deplină concordanţă cu valorile europene, la care aderă în mod declarativ Kievul şi Chişinăul, încălcând de fapt convenţiile europene', susţine Kosaciov, în opinia căruia 'rusofobia devine un element sistemic al politicii europene, încurajată de Uniunea Europeană în vecinătatea Rusiei'.

Referitor la decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Chişinău, el susţine că aceasta a fost luată la presiunea forţelor proeuropene. 'Aceşti politicieni înţeleg integrarea ţării lor într-un mod specific, prin renunţarea la vechea identitate moldovenească şi a propriei statalităţi de dragul alipirii la România', scrie Kosaciov, adăugând că nu întâmplător atât preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, cât şi deputaţii care au contestat legea votată la sfârşitul anului trecut şi promulgată de Igor Dodon deţin cetăţenie română.

Citește și
amsterdam
Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acest context, Kosaciov aminteşte că preşedintele Maia Sandu a promis în campania electorală că vrea să construiască un stat în care cetăţenii tuturor grupurilor etnice se vor simţi în siguranţă, în care drepturile lor, inclusiv dreptul de a-şi folosi limba, vor fi protejate în mod fiabil. Dacă Maia Sandu va susţine decizia Curţii Constituţionale, atunci, în opinia sa, va fi foarte dificil să realizeze obiectivul declarat de ea: 'stabilirea unor relaţii bune cu Rusia şi rezolvarea multor probleme acumulate între ţările noastre'.

'Nu mai puţin important este faptul că decizia Curţii Constituţionale îndepărtează Moldova şi mai mult de soluţionarea conflictului transnistrean. Este greu de imaginat că locuitorii din stânga Nistrului, care au suferit o tragedie în urmă cu 30 de ani, din cauza aceloraşi probleme lingvistice şi aceloraşi dorinţe ale autorităţilor de la Chişinău de a efectua o românizare forţată, ar dori brusc să se reintegreze cu o astfel de Republică Moldova', afirmă senatorul rus.

Ambasada Rusiei de la Chişinău a calificat drept alarmantă decizia Curţii Constituţionale de anulare a legii prin care limbii ruse i se conferă statutul de limbă de comunicare interetnică.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a emis un comunicat prin care cere misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova să se abţină de la comentarii pe marginea deciziei Curţii Constituţionale de anulare a legii prin care limba rusă a fost declarată limbă de comunicare interetnică.

Curtea Constituţională de la Chişinău a declarat joi neconstituţională Legea 234 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care conferea un statut special limbii ruse, lege ce a fost adoptată în luna decembrie de o majoritate constituită între Partidul Socialist şi Partidul Şor în parlamentul moldovean, relatează Radio Chişinău, Ziarul de Gardă şi Agora.md.

"Limbii ruse nu i se conferă statut aparte pe teritoriul Republicii Moldova", a declarat Domnica Manole, făcând referire la rezultatele recensământului din 2014, când 77, 87% din populaţia Republicii Moldova a declarat că vorbeşte limba română şi doar 9, 39% - limba rusă. Conform datelor recensământului de atunci, 4,08% din populaţie a declarat că vorbeşte limba găgăuză, 3,82% - limba ucraineană, 1,48% - limba bulgară, au informat Radio Chişinău şi Ziarul de Gardă.

Proiectul de lege cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a fost adoptat în a doua lectură, cu votul a 55 de deputaţi, într-o sesiune desfăşurată de parlament în cursul nopţii de 15 spre 16 decembrie. Mai exact, proiectul a fost susţinut de deputaţii Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) şi deputaţii platformei "Pentru Moldova", din care face parte şi Partidul Şor.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Boris Johnson: Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală
Boris Johnson: Varianta britanică a noului coronavirus este mai letală

Varianta britanică a noului coronavirus, mai contagioasă, pare a fi legată de o mortalitate mai mare, a declarat, vineri, premierul Boris Johnson, citat de AFP, informează News.ro. 

Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial
Olanda va introduce interdicţii de circulație pe timp de noapte, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

Cele trei mutații ale virusului Sars-Cov-2 identificate recent în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia reprezintă un pericol major pentru Europa.

Raed Arafat: Testele rapide pentru depistarea Covid-19 nu vor fi retrase din farmacii
Raed Arafat: Testele rapide pentru depistarea Covid-19 nu vor fi retrase din farmacii

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, că autoritățile nu intenționează să interzică vânzarea testelor rapide Covid-19 în farmacii, chiar dacă acestea prezintă ”un procent de fals negativ”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.