Iranul acuză SUA că se află în spatele atacurilor petrolierelor la Marea Oman

Două petroliere, lovite în urma unui atac ”suspect” produs în Golful Oman
Agerpres

Preşedintele Parlamentului iranian Ali Larijani a sugerat faptul că SUA se află în spatele atacurilor ”suspecte” ce au vizat joi două petroliere la Marea Oman, în regiunea Golfului Persic, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, relatează AFP.

”Se pare că acţiunile suspecte vizând petroliere la Marea Oman completează sancţiunile economice (americane impuse Iranului), pentru că (Statele Unite) nu au obţinut vreun rezultat cu aceste sancţiuni”, a declarat Ali Larijani într-un discurs pe care l-a susţinut în Parlament (Madjles), citat de Irna şi agenţia semiofcială de presă Isna.

Potrivit celor două agenţii iraniene de presă, Larijani a făcut această insinuare afirmând că în ”al Doilea Război Mondial” Statele Unite îşi ”vizau propriile vapoare în apropierea teritoriului japonez, pentru a-şi putea justifica ostilităţile” faţă de Tokyo, care era aliat regimului nazist al lui Adolf Hitler.

O ţară nebeligerantă la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au intrat în conflict la 8 decembrie 1941, la o zi după atacul-surpriză al aviaţiei japoneze asupra bazei americane Pearl Harbor, în Hawaii, la Oceanul Pacific.

Un transportator japonez de metanol, Kokuka Courageous, şi un petrolier aparţinând companiei Frontline, cotată pe Bursa de la Oslo, Front Altair, care transporta benzină grea (naftă), au fost oprite joi, la Marea Oman, de explozii de origine necunoscută, în timp ce se îndreptau către Extremul Orient.

Citește și
nave avariate în Golful Oman
La un pas de conflict. Înregistrarea ”cu atacul din Golf” publicată de armata SUA. Reacţia Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Încă de joi, Washingtonul a acuzat Teheranul că este responsabil de aceste atacuri, care au avut loc în timp ce premierul japonez Shinzo Abe se afla la Teheran, la discuţii menite, în opinia sa, să reducă tensiunile între inamicii juraţi Republica islamică şi Statele Unite.

Teheranul dezminte orice implicare în aceste atacuri.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a catalogat joi drept o coincidenţă foarte suspectă între atacul petrolierelor şi vizita lui Abe la Teheran - prima vizită a unui şef de Guvern nipon în Iran de la Revoluţia islamică din 1978.

Zarif declara în ziua următoare că rapiditatea cu care Washingtonul a acuzat Teheranul căse află în spatele atacurilor de la Marea Oman denotă o voinţă evidentă de ”sabotaj diplomatic”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Tensiuni în Peninsula Arabică. Statele Unite iau măsuri împotriva Iranului
Tensiuni în Peninsula Arabică. Statele Unite iau măsuri împotriva Iranului

Peninsula Arabică riscă să devină o zonă de conflict, avertizează experții, după atacurile de joi dimineață asupra a două tancuri petroliere, unul norvegian și altul japonez.

La un pas de conflict. Înregistrarea ”cu atacul din Golf” publicată de armata SUA. Reacţia Rusiei
La un pas de conflict. Înregistrarea ”cu atacul din Golf” publicată de armata SUA. Reacţia Rusiei

Armata americană a făcut publică o înregistrare despre care susține că arată cum Garda Revoluționară din Iran îndepărtează o mină neexplodată din peretele unui petrolier avariat în atacul din Golful Oman, de joi. 

SUA au trimis un distrugător în Golful Oman, după ce au anunțat că “nu vor un conflict”
SUA au trimis un distrugător în Golful Oman, după ce au anunțat că “nu vor un conflict”

Statele Unite au trimis o altă navă de război în Golful Oman, după ce au anunțat că nu au niciun interes să se angajeze într-un nou conflict din Orientul Mijlociu.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.