Doi ostatici din Fâşia Gaza au fost salvați într-un raid în care au murit șapte persoane

×
Codul embed a fost copiat

Armata israeliană a anunţat că a salvat doi ostatici din Fâşia Gaza, luni dimineaţă.  

Autoritățile israeliene încearcă să aducă acasă peste 100 de persoane captive, despre care se crede că sunt deţinute de gruparea militantă Hamas.

Potrivit oficialilor palestinieni, doi bărbaţi au fost salvaţi dintr-o clădire rezidenţială din oraşul Rafah, în cadrul unui raid în care au murit cel puţin şapte persoane. Martorii au raportat cel puţin 17 raiduri aeriene, rachete de semnalizare şi focuri de la un elicopter Apache.

Armata i-a identificat pe cei doi ostatici salvaţi ca fiind Fernando Simon Marman, în vârstă de 60 de ani, şi Louis Har, în vârstă de 70 de ani, şi a precizat că ambii sunt în stare bună din punct de vedere medical.

Aceasta a precizat că ambii bărbaţi au fost răpiţi de militanţi Hamas din Kibbutzul Nir Yizhak în atacul transfrontalier din 7 octombrie, care a declanşat războiul dintre Israel şi Hamas, aflat acum în a cincea lună. Ei sunt doar al doilea şi al treilea ostatic care au fost salvaţi în siguranţă.

Citește și
tren elvetia
Pasagerii unui tren, luaţi ostatici în Elveţia de un iranian înarmat cu un topor și un cuțit. Individul a fost ucis. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locotenent-colonelul Richard Hecht a declarat că operaţiunea s-a bazat pe „informaţii precise" şi că locul, situat la etajul al doilea al unei clădiri, era supravegheat de „ceva timp". El a precizat că premierul Benjamin Netanyahu s-a alăturat şefului armatei israeliene şi altor înalţi oficiali în timp ce se desfăşura raidul.

Se estimează că militanţii Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au răpit alte 250 în raidul din 7 octombrie care a declanşat războiul. O ofensivă israeliană aeriană şi terestră a provocat apoi moartea a peste 28.000 de palestinieni, potrivit oficialilor locali din domeniul sănătăţii.

Peste 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui armistiţiu de o săptămână în noiembrie. Israelul afirmă că aproximativ 100 de ostatici au rămas în captivitatea Hamas. Hamas deţine rămăşiţele a aproximativ 30 de ostatici care fie au fost ucişi la 7 octombrie, fie au murit în captivitate.

Israelul a făcut din salvarea tuturor ostaticilor unul dintre principalele obiective ale războiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Autorul unei luări de ostatici într-un tren a fost ucis în asaltul poliţiei, în Elveția
Autorul unei luări de ostatici într-un tren a fost ucis în asaltul poliţiei, în Elveția

Autorul luării de ostatici într-un tren în vestul Elveţiei joi seară a fost „rănit mortal” în timpul atacului, iar persoanele pe care le reţinea au fost eliberate nevătămate, a indicat poliţia, notează AFP.

Pasagerii unui tren, luaţi ostatici în Elveţia de un iranian înarmat cu un topor și un cuțit. Individul a fost ucis. VIDEO
Pasagerii unui tren, luaţi ostatici în Elveţia de un iranian înarmat cu un topor și un cuțit. Individul a fost ucis. VIDEO

Autorul unei luări de ostatici într-un tren, în vestul Elveţiei, un iranian în vârstă de 32 de ani, înarmat cu un topor şi un cuţit, a fost ”rănit mortal” în timpul unui asalt, iar persoanele pe care le ţinea ostatice au fost eliberate tefere.

NYT: Negociatorii americani, aproape de un acord pentru eliberarea treptată a ostaticilor, cu un armistiţiu de două luni
NYT: Negociatorii americani, aproape de un acord pentru eliberarea treptată a ostaticilor, cu un armistiţiu de două luni

Publicaţia New York Times susţine că negociatorii au redactat un acord provizoriu care reuneşte cererile israeliene şi ale Hamas şi care ar permite eliberarea celorlalţi ostatici şi întreruperea ostilităţilor timp de până la două luni.

Ce a pățit un bărbat care a intrat înarmat într-o cafenea din Germania și a luat ostatici. Cu unul a încercat să fugă
Ce a pățit un bărbat care a intrat înarmat într-o cafenea din Germania și a luat ostatici. Cu unul a încercat să fugă

Poliţia germană a arestat un bărbat care încerca să fugă cu un ostatic dintr-un magazin, în centrul oraşului Ulm (sud-vest), unde a avut loc loc o luare de ostatici, potrivit autorităţilor.

 

Tensiuni din ce în ce mai mari în Israel. Rudele ostaticilor din Gaza au intrat în Parlament și și-au vărsat furia
Tensiuni din ce în ce mai mari în Israel. Rudele ostaticilor din Gaza au intrat în Parlament și și-au vărsat furia

Rudele unor ostatici israelieni deținuți de Hamas în Gaza au perturbat o ședință a Parlamentului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.