Cine e persoana cu numărul 2 milioane în campania de vaccinare din Israel. A fost vaccinată lângă premierul Netanyahu

Benjamin Netanyahu
Agerpres

În Israel s-au vaccinat două milioane de persoane, dintr-o populație de aproximativ nouă milioane de suflete. O asistentă vaccinată joi în prezența premierului Benjamin Netanyahu ajuns cu acest număr în statistici.

„Sunt cea cu numărul 2 milioane", se menţiona pe o mică pancartă pe care o ţinea în mâini asistenta medicală care a fost inoculată joi în oraşul Ramla, în apropiere de Tel Aviv, relatează AFP și Agerpres.

Alături de ea, Netanyahu, în prezent în campanie electorală, a dat asigurări că Israelul va fi "prima ţară care va ieşi din criza corona".

"Vedem luminiţa de la capătul tunelului", a spus prim-ministrul israelian, care a dat chiar el startul ambiţioasei campanii de vaccinare pe 19 decembrie, în direct la televiziune.

La începutul lui ianuarie, autorităţile sanitare estimau că două milioane de persoane vor primi ambele injecţii anti-COVID până la sfârşitul lunii. Până joi însă, numai 150.000 de persoane fuseseră inoculate cu ambele doze.

În paralel cu campania de vaccinare derulată contracronometru, Israelul înregistrează o recrudescenţă a numărului de cazuri de persoane contaminate, cu circa 9.000 de noi bolnavi raportaţi zilnic cu COVID-19.

Netanyahu a făcut apel joi la israelieni "să respecte măsurile de siguranţă", în condiţiile în care în prezent este în vigoare al treilea lockdown de la începutul pandemiei.
În total, peste 523.000 de persoane au fost oficial contaminate cu noul coronavirus în Israel şi circa 3.850 au murit, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Țara care dorește vaccinarea anti-Covid a unui sfert din populaţie în doar o lună
Țara care dorește vaccinarea anti-Covid a unui sfert din populaţie în doar o lună

Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat sâmbătă o ofensivă de vaccinare împotriva COVID-19 prezentată drept "fără precedent în lume" ce vizează imunizarea unui sfert din populaţia Israelului într-o lună, transmite AFP.

Netanyahu, primul cetăţean israelian vaccinat anti-COVID.
Netanyahu, primul cetăţean israelian vaccinat anti-COVID. "Un moment emoţionant"

Premierul Benjamin Netanyahu a devenit sâmbătă primul cetăţean israelian care se vaccinează contra COVID-19.

Israelul va începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 pe 27 decembrie
Israelul va începe campania de vaccinare împotriva Covid-19 pe 27 decembrie

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că ţara sa va începe administrarea vaccinurilor anti-COVID-19 pe 27 decembrie, după ce a primit un prim lot de la gigantul farmaceutic american Pfizer, informează AFP.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.