Experiment românesc. Cât rezistă SARS-COV-2 pe pâinea ambalată şi pe cea neambalată

×
Codul embed a fost copiat

Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din București arată că virusul SARS COV 2 poate rămâne pe pâinea neambalată chiar și 3 ore.

Reprezentanții ROMPAN susțin însă că și în pandemie cea mai cumpărată pâine este cea mai ieftină, care nu are niciun ambalaj. Iar medicii spun că virusul nu se transmite pe cale digestivă, dar ne putem infecta dacă ducem mâna la ochi sau la nas, de pildă, după ce am atins pâinea sau ambalajul cu virus.

Pâinea ambalată din rafturi poate fi atinsă de mai multe persoane în fiecare zi. La apăsarea cu degetele, pe pungă se transfera tot felul de particule şi grăsimi, care pot rămâne pe ambalaj şi 3 zile, arata un studiu efectuat de un grup de cercetători de la Universitatea din Bucureşti. Pâinea este însă protejată de folie.

Oamenii de ştiinţă au recoltat probe de la 30 de persoane infectate cu SARS COV-2 internate la Matei Balş şi au contaminat artificial atât pâinea ambalată, cât şi bucăţi de pâine neambalate. Au constatat că pe pâinea neambalată virusul rezista cel puţin 3 ore.

Cornelia Nechita, Uunivesritatea București: "Concluzia este că virusul este remanent, adică el există pe eşantioanele din pâine un anumit interval de timp după care rămân doar fragmente ARN, care nu prezintă un pericol atât de mare. O a doua concluzie a fost că virusul nu poate să penetreze materialul din polipropilena, din care este confecţionat ambalajul, motiv pentru care s-a constatat că este mult mai sigur să folosim pâinea ambalată."

Citește și
primari europeni
Alegeri locale 2020. Ce înseamnă primarul pentru comunitățile din alte țări europene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Client: "Am cumpărat şi din aia, acum am luat din asta de la raft, neambalata în plastic.
Reporter: "Nu va temeți că ar putea fi contaminată cu noul virus?"
Client. "Poate fi contaminată... dar se şi poate dezinfecta ambalajul de plastic când ajungi acasă."

Clientă: "Ambalajul nu permite altora să pună mâna pe produs. Teoretic, dar până la ambalare nu ştiu ce s-a întâmplat."

Inclusiv medicii infecţionişti recomanda populaţiei să cumpere doar produse ambalate în această perioadă.

Adrian Marinescu, medic infecționist: "Sigur că transmiterea nu se face pe cale digestivă, doar că putem să atingem, de exemplu pâinea sau un alt aliment care este contaminat, ducem mâna la gură, la nas şi la ochi şi atunci există riscul de a ne infecta. Sigur că dacă mâinile rămân în permanenţă curate suntem feriţi de acest lucru, dar cel mai sigur este că aceste alimente să fie ambalate."

Pe de altă parte, cel mai recent studiu făcut de ROMPAN, arata ca romanii prefera totuşi pâinea neambalata, cumpărată direct din brutarii. În acelaşi timp este şi cea mai accesibilă ca preţ. De pildă, o franzelă albă, de 300 de grame, costa în jur de un leu, în funcţie de producător.

Aurel Popescu, președinte ROMPAN: "Spune că este un studiu comandat, ca alţii au interese să li se vândă lor pâinea şi că nu a văzut pe nimeni să se infecteze de la pâinea din brutarii. ca în Franţa se vând baghetele la fel dintotdeauna. Ca oamenii au încredere şi pâinea din brutarii e sigură pt consum."

În brutării, cei care pregătesc şi vând pâinea nu sunt obligaţi să poarte masca, pentru că lucrează la temperaturi ridicate şi depun efort. Pun totuşi franzelele în pungi subţiri atunci când le dau clienţilor.

Fiecare roman consuma în medie în jur de 78 de kilograme de pâine pe an.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din India a murit din cauza Covid-19. Reacția vedetei Salman Khan
Unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din India a murit din cauza Covid-19. Reacția vedetei Salman Khan

Cântăreţul indian S.P. Balasubrahmanyam, poreclit "SPB", foarte popular în ţara sa şi, de asemenea, foarte prolific, cu circa 40.000 de cântece în 16 limbi indiene, a murit la 74 de ani, din cauza complicaţiilor, după o îndelungată luptă cu Covid-19.

Alegeri locale 2020. Ce înseamnă primarul pentru comunitățile din alte țări europene
Alegeri locale 2020. Ce înseamnă primarul pentru comunitățile din alte țări europene

Votul este dreptul nostru, al fiecăruia, dar și o responsabilitate: de el, depinde direct dacă vom avea drum, școală, sau spital.

Spitalele din Madrid, în pragul colapsului. Cetățenii protestează față de noile restricții
Spitalele din Madrid, în pragul colapsului. Cetățenii protestează față de noile restricții

Spitalele din Madrid sunt din nou în pragul colapsului din cauza creșterii dramatice a numărului de cazuri și a personalului medical insuficient.

Actorul Horaţiu Mălăele are Covid-19. Care este starea de sănătate a acestuia
Actorul Horaţiu Mălăele are Covid-19. Care este starea de sănătate a acestuia

Horațiu Mălăele, marele actor al Teatrului Național din București, a aflat că are Covid 19.

Înșelăciune inumană: sute de vârstnici din București, alertați pe telefon că au Covid-19. Cum arăta mesajul
Înșelăciune inumană: sute de vârstnici din București, alertați pe telefon că au Covid-19. Cum arăta mesajul

Sute de locuitori ai Sectorului 1 al Capitalei, majoritatea oameni în vârstă, au fost victimele unei înșelătorii monstruoase.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.