Guvernul a aprobat condițiile de amânare a ratelor la credite. Care sunt pașii de urmat

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a adoptat miercuri condițiile de amânare a ratelor la credite, care se va putea face pentru una până la nouă luni după publicarea normelor în Monitorul Oficial.

Normele de aplicare ale actului ce permite amânarea acestor plăți ar fi trebuit să apară până la jumătatea lui iulie, însă Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre de abia miercuri, potrivit avocatnet.

Ministrul Finanţelor a spus despre amânarea ratelor că ”românii se vor duce la bancă cu o declaraţie pe proprie răspundere că le-au crescut cheltuielile, în ultimele trei luni, cu 25% faţă de o perioadă similară din anul anterior”.

„Evident că trebuie să ia în calcul că pot beneficia de această amânare a ratelor numai că, la final, vor trebui să plătească ratele care au fost amânate şi evident dobânda acumulată,” a spus Adrian Câciu.

Ministrul a mai arătat că ”nu trebuie să ai o cerere de refinanţare în curs, sau o restructurare de credit în ultima perioadă, ca să poţi beneficia de această măsură”.

Citește și
Laura Codruța Kövesi
Der Spiegel: Kövesi, alungată în România, apreciată la Bruxelles. „Va trebui să își facă dușmani în aproape 24 de țări”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proiectul de hotărâre stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice cu credite din programele „Prima Casă” și „Noua Casă”, dar și persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și firmele cu împrumuturi, printre alții.

Ce condiții trebuie să îndeplinească persoanele fizice cu credite în „Prima Casă” și „Noua Casă” pentru a-și putea amâna plata ratelor la credite

Persoanele fizice împrumutate în cadrul „Prima Casă” și „Noua Casă” trebuie să aibă credite acordate până la 30 aprilie 2022 inclusiv pentru a beneficia de amânare. Totodată, finalul de rambursare a creditului trebuie să fie programat după data cererii de amânare a plăților. Mai mult, persoanele fizice care doresc să beneficieze de noua măsură guvernamentală trebuie să trimită o cerere creditorului în cel mult 30 de zile de când BNR emite reglementările necesare.

Dobânda pentru perioada de amânare a ratelor se va calcula pe baza contractului de credit, iar plata se va face în 60 de rate lunare după ce perioada de suspendare expiră.

Condițiile pe care persoanele juridice trebuie să le îndeplinească pentru a putea suspenda plățile creditelor

Persoanele juridice pot solicita amânarea ratelor dacă nu se află în insolvență la data cererii și nu beneficiază de o soluție de restructurare a datoriilor cu un creditor în ultimele trei luni înainte de finalul lui iunie.

Totodată, reprezentantul legal trebuie să declare pe propria răspundere că a existat o scădere cu cel puțin 25% a mediei rezultatelor nete contabile lunare, pe fondul crizei generate de războiul din Ucraina, în ultimele trei luni înainte de cererea de amânare. Reprezentantul trebuie să prezinte și o declarație pe proprie răspundere din care reiese că persoana juridică nu va distribui dividente în timp ce plata ratelor este suspendată ți că nu va acorda sau rambursa credite acționarilor.

Băncile vor analiza cererile și vor comunica aprobarea sau respingerea prin scrisoare sau email, în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării complete.
 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Banca Centrală Europeană va majora dobânzile până când inflaţia va scădea la 2%
Banca Centrală Europeană va majora dobânzile până când inflaţia va scădea la 2%

Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până când inflaţia va reveni la ţinta sa de 2%, a spus preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Der Spiegel: Kövesi, alungată în România, apreciată la Bruxelles. „Va trebui să își facă dușmani în aproape 24 de țări”
Der Spiegel: Kövesi, alungată în România, apreciată la Bruxelles. „Va trebui să își facă dușmani în aproape 24 de țări”

Publicația germană Der Spiegel i-a dedicat un articol președintei Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kövesi.

Un bancher de top din SUA prezice un „uragan economic”. „Vor scrie despre asta în cărțile de istorie timp de 50 de ani”
Un bancher de top din SUA prezice un „uragan economic”. „Vor scrie despre asta în cărțile de istorie timp de 50 de ani”

Oamenii trebuie să se pregătească pentru un „uragan economic” despre care cărțile de istorie vor scrie timp de 50 de ani, a avertizat șeful faimoasei bănci americane JPMorgan.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.