”Doctor de bine”. Sfaturi pentru viitoarele mame: când și cum se face monitorizarea sarcinii

×
Codul embed a fost copiat

Prima ecografie în timpul sarcinii ar trebui făcută la 5-6 săptămâni, spun medicii. Așa se poate stabili că nu este vorba de o sarcina extra-uterină, lucru care ar putea duce la complicații extrem de grave, inclusiv la decesul femeii.

Iar femeile care știu că au diabet trebuie să urmeze anumiți paşi în timpul sarcinii, astfel încât bebeluşul să se nască fără probleme.

Dr. Andrei Oncescu, medic primar obstetrică ginecologie: ”Trebuie să fie luată în urmărire de către un diabetolog, să aibă un regim corespunzător, un regim caloric adecvat, să-şi monitorizeze glicemia. În cazul în care aceasta nu poate fi ţinută sub control, se poate administra chiar şi insulină în timpul sarcinii. Este o boală care trebuie monitorizată foarte bine, pentru că altfel putem să avem surprize neplăcute spre sfârşitul sarcinii. Un copilaş dintr-o mamă care are diabet gestăţional şi poate să dezvolte mai târtziu diabet de tip 2, are şanse la rândul lui să dezvolte diabet''.

 

Citește și
Cum trebuie să te porți cu copilul care are manifestări obsesiv-compulsive. Cel mai important e să nu-l grăbiți
Cum trebuie să te porți cu copilul care are manifestări obsesiv-compulsive. Cel mai important e să nu-l grăbiți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cum şi când se face monitorizarea corectă a unei sarcini, aflaţi din emisiunea ”Doctor de bine”, moderată de Liliana Curea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mare parte din bolile infecțioase sunt transmise pe cale digestivă. Cu salmonella ne putem infecta în parc
Mare parte din bolile infecțioase sunt transmise pe cale digestivă. Cu salmonella ne putem infecta în parc

Mare parte din bolile infecțioase sunt transmise pe cale digestivă. Cum ne protejăm – ne spune medicul primar de boli infecțioase Adriana Moțoc, în emisiunea Doctor de bine, realizată de Andreea Groza, si difuzată pe stirileprotv.ro.

Cum trebuie să te porți cu copilul care are manifestări obsesiv-compulsive. Cel mai important e să nu-l grăbiți
Cum trebuie să te porți cu copilul care are manifestări obsesiv-compulsive. Cel mai important e să nu-l grăbiți

Se spală obsesiv pe mâini, verifică de câteva ori dacă a închis ușa, dacă și-a făcut ghiozdanul. În cazul copiilor, sunt manifestări obsesiv compulsive și au nevoie de terapia comportamentală. Explicăm motivele. Începe ”Doctor de bine”.

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 5 decembrie 2021
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 5 decembrie 2021

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 5 decembrie 2021

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.