Cum putem preveni apariția cancerului de colon. Sfatul specialiștilor

×
Codul embed a fost copiat

Nu avem program de screening pentru cancerul de colon.

 

Screningul înseamnă o colonoscopie de control, o dată la cinci ani, prin care se elimină, simplu, orice leziune care va evolua spre cancer.

La 50 de ani, o persoană din patru are polipi în colon. Sunt formațiuni nepericuloase, care însă trebuie eliminate. Intervenția e minim invazivă. Chiar dacă polipii sunt benigni, nepericulosi, când apar, aceștia au cel mai mare risc de transformare în cancer. 

În interiorul colonului, găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă, prin care împing reziduurile în afara corpului. Mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

Citește și
Spalat pe maini
Ce trebuie să facem imediat după ce ne spălăm pe mâni. Avertismentul medicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dan Andronesi, medic chirurg: „Mișcarea ne ajută, pentru că ne face să avem un tranzit normal, ne face să avem un tonus normal. Consumul de lichide suficient de multe ne ajută.”

Tot prevenție activă împotriva problemelor digestive înseamnă fibrelele din alimentație, conținute de vegetale. Sunt structuri tari care nu se digeră, dar care ajută tranzitul intestinal să funcționeze normal.

Constipația care se prelungește are nevoie de sfat medical. Pentru că poate fi consecința stilului de viață dezordonat, dar poate, de asemenea, să fie și simptomul unei boli. Medicul face diferența. Cu sau fără simptome, în examenele medicale uzuale, se introduce testul imunochimic, numit FIT, pentru depistarea hemoragiilor oculte în fecale. Principalul scop este depistarea cancerului de colon în fază incipientă.

Cătălin Copăescu, profesor chirurgie generală: „Îi invit pe cei care au depășit 45 de ani să meargă activ către clinicile de diagnostic, către gastroenterologi, să-și ia teste simplu de prelevat din materiile fecale. Dacă e pozitiv acest test, mergem mai departe, cu endoscopie, colonoscopie.”

În Europa de vest, găsim și teste screening imagistice, destinate diagnoticarii precoce a cancerului de colon. Sunt incluse în asigurările medicale. România nu are program de screening pentru cancerul de colon, aflat pe locul al treilea ca incidență, la ambele sexe. Screening imagistic înseamnă o colonoscopie de control, o dată la cinci ani, în lipsa simptomelor. Vizualizează tot colonul dar și rectul. Până la 50 de ani o persoană din patru are polipi în colon.

Cătălin Copăescu, profesor chirurgie generală: „Dacă extirpăm formele precanceroase, care sunt polipi nevinovați, polipi la nivelul colonului sau a rectului, întrerupem secvența către cancer, care e o certitudine. Este doar o chestiune de timp. Cancerul colorectal e un cancer care pote fi tratabil, dacă îl diagnosticăm în fază incipentă de evoluție.”

În timpul colonoscopiei de control, polipii pot fi ușor extirpati. Apoi se trimit la anatomie patologică, să fie verificați. Peste 95% dintre cancerele de colon se dezvoltă pe suprafața polipilor. Odată extirpați, cancerul nu mai apare. Colonoscopia se face cu o ușoară sedare, deci nu doare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Singura metodă de prevenție a cancerului la sân și pulmonar, în cazul femeilor. Ce presupune
Singura metodă de prevenție a cancerului la sân și pulmonar, în cazul femeilor. Ce presupune

În rândul femeilor, cele mai multe cazuri de cancer au două localizări – sân şi plămân. Nu avem programe naţionale de prevenţie nici pentru cancerul de sân, nici pentru cel pulmonar.

Ce trebuie să facem imediat după ce ne spălăm pe mâni. Avertismentul medicilor
Ce trebuie să facem imediat după ce ne spălăm pe mâni. Avertismentul medicilor

Virusul herpetic, odată intrat în organism, rămâne acolo toată viața și va determina, din când în când, pusee. Pentru că trebuie să ne spălăm des pe mâini, nu uitați să folosiți imediat și cremă hidratantă.

Motivul pentru care faringitele pot ajunge la un minim istoric în acest sezon rece
Motivul pentru care faringitele pot ajunge la un minim istoric în acest sezon rece

Roșu în gât - adică faringita. Peste 80% dintre infecții sunt produse de virusuri și nu se tratează cu antibiotice.

Grăsimea intraabdominală, un risc major asupra sănătății. Sfaturile specialiștilor
Grăsimea intraabdominală, un risc major asupra sănătății. Sfaturile specialiștilor

Aţi luat multe kilograme în ultima perioadă? Kilogramele apasă stomacul şi astfel apare refluxul gastro-esofagian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.