Victimele accidentelor rutiere, despăgubite cu sume derizorii. "Să nu se îmbogăţească"

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de mii de români, victime ale unor accidente, au primit despăgubiri mult prea mici din partea Fondului de Garantare a Asigurărilor. Mulți dintre păgubiți au fost clienți ai societăților de asigurări care au dat faliment.

Este acuzația Asociației Victimelor Accidentelor, care susține că sumele derizorii au fost plătite în urma unei proceduri interne ilegale.

Actul nu ar fi fost avizat de ASF și nici declarat în Monitorul Oficial. Reprezentanții Fondului susțin însă că nu era nevoie de niciun aviz, iar despăgubirile sunt în așa fel încât nimeni să nu se îmbogățească fără temei.

Domnul din imagine a fost implicat într-un accident rutier grav în care și-au pierdut viața 3 oameni dragi lui: tatăl, o mătușă și o verișoară.

El a fost unul dintre supraviețuitori, dar s-a ales cu splina scoasă, plămânii perforați, o mână și coaste rupte.

Citește și
secetă
Despăgubiri pentru aproape 35.000 de fermieri afectați de secetă. Când vor fi făcute plățile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La ani după accident a rămas cu sechele cu care se va lupta toată viața. Luni i s-a făcut rău de două ori și nu a mers la muncă.

Alexandru Eremia, victimă în accident rutier: "A început să fie o obișnuință. Înainte nici măcar o dată nu am fost la spital, înainte de accident. Acum, sun foarte des la salvare. Pur și simplu, nu pot să stau în picioare".

Fondul de Garantare a considerat că 2.000 de euro ajung pentru despăgubirea acestui om. Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație, susține însă contrariul.

Un caz similar ar fi obținut într-o instanță specializată sume de 20 de ori mai mari. Adică, în jur de 40.000 de euro.

Mai grav, susține președintele asociației, procedura prin care fondul de garantare oferă victimelor accidentelor acești bani este ilegală, pentru că nu a fost avizată de ASF și nici declarată în Monitorul Oficial. Așa măsura ar fi devenit transparentă pentru toată lumea.

Fondul de garantare a ajuns să plătească aceste daune pentru cei care aveau polițe de asigurare la Carpatica sau Astra, societăți care au intrat în faliment.

Cătălin Codescu, preşedintele Asociației Victimelor Accidentelor Rutiere: "De mai bine de 4 ani, Fondul de Garantare a Asiguraților a inventat un instrument juridic în conflict cu textul de lege, cu principiile de drept, încercând probabil să-și mențină la un nivel cât mai scăzut nivelul cheltuielilor, ducând în derizoriu compensarea persoanelor vătămate în accidente de circulație".

În 4 ani, Fondul de Garantare a despăgubit 150 de mii de oameni, iar 10 % sunt doar pentru vătămări corporale.

Reprezentanții fondului susțin că procedura stabilită de ei nu trebuia avizată. Sumele sunt acordate astfel încât victimele cu aceleași suferințe să fie despăgubite în mod egal.

 

Contestația la despăgubirea acordată de fond, în 10 zile de la stabilirea acesteia

 

În plus, despăgubirile "s-au stabilit într-o măsură în care să nu se ajungă la nicio îmbogățire fără just temei a părților civile".

Reporter: Noi avem un caz cu un tânăr implicat într-un accident rutier mortal. El a avut splina scosă, plămânii perforați, coastele și o mână ruptă, a primit 10.000 despăgubire de la fond. Vi se pare o sumă care să acopere tot ce are el de tras în viață?

Anca Verescu, directorul Direcţiei Juridice de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor: Nu mi se pare neapărat o sumă care să acopere. Gândiți-vă că fondul emite despăgubiri în limita unui plafon. Are posibilitatea să conteste această decizie și instanța să-i ofere o sumă mult mai mare".

Oamenii trebuie să știe că această contestație trebuie depusă la 10 zile după ce Fondul de Garantare a stabilit suma despăgubirii.

În caz contrar, se vor alege doar cu sumele stabilite de fond. Asociația Victimelor Accidentelor a sesizat Instanța Supremă, cât și Curtea de Apel București.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
151 de români, infectați cu coronavirus la ferma din Bavaria. Care e starea lor și cine le-a oferit despăgubiri
151 de români, infectați cu coronavirus la ferma din Bavaria. Care e starea lor și cine le-a oferit despăgubiri

Până la acest moment 151 de lucrători români de la ferma din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Despăgubiri pentru aproape 35.000 de fermieri afectați de secetă. Când vor fi făcute plățile
Despăgubiri pentru aproape 35.000 de fermieri afectați de secetă. Când vor fi făcute plățile

Cei aproape 35.000 de fermieri afectați de secetă vor fi despăgubiți. 

Modificări propuse la Legea RCA. Avertisment pentru 8 milioane de șoferi din România. Reacția asiguratorilor
Modificări propuse la Legea RCA. Avertisment pentru 8 milioane de șoferi din România. Reacția asiguratorilor

Modificările propuse pentru Legea RCA vor afecta opt milioane de proprietari de autovehicule şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României, avertizează reprezentanţii COTAR.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.