Război încheiat cu un proiect de lege: transporturile de animale vii, interzise vara

×
Codul embed a fost copiat

După un lung război declanşat de activiştii pentru drepturile animalelor, un proiect de lege depus în Parlament, ar putea interzice definitiv, transporturile de animale vii, pe timpul verii.

Asta, după ce recent, sute de oi au murit în vapoare, drum spre Golful Persic.

Fără aer, la temperaturi de peste 50 de grade. Aşa au fost transportate 66 de mii de oi din România spre Golful Persic. S-a întâmplat în toiul verii, iar sute dintre ele au murit pur şi simplu sufocate de căldură şi acoperite de propriile excremente.

Vaporul a plecat din portul Midia luna trecută, pe 14 iulie. A ajuns în Golful Persic pe 6 august. Asta deşi comisarul european responsabil pentru bunăstarea animalelor a cerut autorităţilor de la noi să oprească această cursă din cauza temperaturilor extreme din regiune.

Gabriel Păun, directorul Animals International Romania: "Temperatura era de 47 de grade. Au fost duse în camioane, fără acoperiş, nişte cuve metalice care s-au transformat într-un cuptor. Şi cele care nu s-au copt de vii pe vapor, s-au copt de vii pe camion şi la destinaţie, la ferma ele erau deja moarte."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Transportul vine în urma încheierii, la începutul acestui an, a unui acord bilateral între Guvernul României şi o firmă din Golful Persic. Atunci, statul roman s-a angajat, practic, să exporte peste un milion de oi vii spre Golful Persic, pe lângă alte un milion care pleacă deja anual spre Libia şi Iordania. Pentru că sunt oricum duse la tăiere, transportatorilor nu le pasă cum ajung acolo animalele, susţin ONG-istii. Tocmai de aceea, în Parlament a fost înregistrat chiar înainte de vacanţă un proiect de lege care ar interzice transporturile de animale vii pe timpul verii.

Adrian Oroș, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților: "Pe toată perioada transportului, inclusiv la îmbarcare, trebuie să fie un medic veterinar care să urmărească, condiţiile în care sunt îmbarcate, densitatea, temperatura, dacă sunt animale bolnave şi interzicerea transportului în lunile caniculare: iunie, iulie şi august."

Pentru că au permis acel transport, organizaţia Animals Internaţional a cerut demararea procedurii de infringement împotriva autorităților române. În plus, cere Guvernului să înlocuiască exportul de animale vii cu cel de carne congelată pentru a curma suferința inutilă a animalelor. Ar fi şi un câştig pentru economie arata calculele.

Dacă s-ar face mai multe abatoare, susţin reprezentanţii unor ONG-uri, şi dacă am exporta carne congelată în loc de animale vii, România ar avea un dublu câştig: în primul rând, s-ar crea peste 5300 de locuri de muncă noi, iar în al doilea rând, TVA-ul obţinut prin crearea acestor locuri de muncă s-ar ridica anual la 46 de milioane de euro. Este o analiza făcută de Animals Internaţional cu ajutorul unor experţi economici.

Ca să fie posibil, ar trebui încetate toate livrările internaționale pentru ovine și bovine pe parcursul a 4 ani.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.