Prima zi de pelerinaj la Sfântul Dimitrie cel Nou. Ce au spus cei care nu purtau mască: ”Fumul nu e compatibil cu virusul”

×
Codul embed a fost copiat

Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au fost scoase duminică dimineață din Catedrala Patriarhală și mii de credincioși s-au închinat până acum în fața lor.

Regulile sunt stricte, dar au fost și oameni care au refuzat să le respecte. Accesul este permis doar celor care dovesc cu actul de identitate că locuiesc în București.

Printr-un culoar atent supravegheat de jandarmi, la ora 7 dimineața moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov au fost scoase din Catedrala Patriarhală și așezate sub baldachin, pentru următorele 3 zile.

Regulile sunt stricte. Un metru și jumătate distanța între oameni, obligatoriu mască, iar racla este dezinfectata după fiecare pelerin.

Teoretic, atingerea moaștelor este interzisa, dar chiar episcopul Ieronim, cel care a condus slujba, și-a scos masca și a sărutat sicriul cu moaște. Gestul a fost repetat de mulți credincioși.

Citește și
Pelerinaj la Sfânta Parascheva
Restricţiile privind pelerinajul la Sfânta Parascheva, anulate. Pelerinii sosesc din afara Iașiului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

-Am pupat-o.
-Nu vă e frică de covid?
-Nu
”.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: ”Nimeni nu poate opri pe cineva să facă un gest spontan de evlavie. Evident îndrumările noastre au fost unele în spiritul legii actuale. Sper ca acest exercițiu de ordine și disciplină la care am ajuns constrânși de situație să rămână un exemplu care să fie urmat de acum înainte”.

Fiecare a venit în fața sfântului cu gândurile și rugăciunile sale.

-Sănătate la familia noastră, să ne dea Dumnezeu un an mai bun. Să ne ferească de pandemia asta.
-Cu mască?
-Am, dar am băut cafea
”.

 

Pentru epidemia asta, poate dă Dumnezeu să se termine și vă sărut mâna la toți”.

-Nu aveți voie să faceți asta.
-Cine spune asta? Tu. Fumez. De la virusolog, fumul nu e compatibil cu virusul
”.

Încă de la poalele dealului, preoții au împărțit măști și dezinfectant, iar jandarmii i-au îndemnat pe oameni să păstreze distanța.

 

Oamenii fără buletin la ei pot spune seria și numărul

 

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: ”Majoritatea persoanelor au înțeles că sunt norme de distanțare socială și asta pot să spun că ne-a făcut și noua misiunea mai frumoasă și mai ușoară”.

Accesul a fost permis doar pentru cei care au domiciliul în București.

Triajul pelerinilor e făcut de jandarmi. În aceste momente, patru dintre ei le cer documentele de identitate să vadă dacă au sau nu domiciliul în Capitală.

În condiții speciale, dacă și-au uitat acasă buletinele, oamenii pot să ofere și seria și numărul de buletin și să treacă mai departe.

-Nu mă lasă.
-Puteți să spuneți seria și numărul de buletin.
-Nu-l mai știu.
-Îmi pare rău, doamnă
”.

Florin Petre, secretar patriarhal: ”Îndemnăm pe toți la cumpătare, la discernământ, la rugăciune interioara și să respecte toate indicațiile pe care autoritățile le dau”.

Și la slujbă, regulile au fost stricte. Accesul a fost permis pentru cel mult 200 de persoane, care au păstrat distanța de un metru și jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pelerinajul de Sfântul Dumitru cel Nou, în condiții speciale la București. Programul sărbătorii și regulile de urmat
Pelerinajul de Sfântul Dumitru cel Nou, în condiții speciale la București. Programul sărbătorii și regulile de urmat

Pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va avea loc, deși Guvernul anunțase că vrea să îl interzică. Anunțul a venit de la Patriarhie care, împreună cu primăria, a pus la punct un protocol.

Restricţiile privind pelerinajul la Sfânta Parascheva, anulate. Pelerinii sosesc din afara Iașiului
Restricţiile privind pelerinajul la Sfânta Parascheva, anulate. Pelerinii sosesc din afara Iașiului

Pelerinajul la Sfânta Parascheva de la Iaşi nu s-a încheiat încă, ba dimpotrivă, la Catedrala Mitropolitană au început să vină de astăzi credincioşi din afara oraşului.

De ce s-a renunțat la restricțiile impuse pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Răspunsul dat de autorități
De ce s-a renunțat la restricțiile impuse pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Răspunsul dat de autorități

Pelerinajul de Sfânta Parascheva a ajuns în atenţia Parchetului din Iaşi. Un grup civic din oraş a făcut plângere pentru zădărnicirea bolilor şi abuz în serviciu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.