Laptopurile directorului general Oracle România, percheziționate. Ce speră Mîndruțescu

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii anticorupţie au percheziţionat, luni, laptopurile personale, dar şi de serviciu ale directorului general, ''Oracle'' România.

Sorin Mîndruțescu a asistat la această procedură, care speră el, nu le va oferi anchetatorilor nicio probă compromiţătoare. Aşa îşi va putea susţine mai uşor nevinovăţia, inclusiv în fața şefilor, din Statele Unite. Mândruțescu este acuzat că ar fi luat aproape 900.000 de euro, mită.

Imediat după ce a fost inculpat pentru luare de mită, directorul general al Oracle România şi-a luat concediu de odihnă. Ca atare şefii multinaţionalei cu sediul în Silicon Valey nu au putut să ia nicio măsură administrativă. Vor aştepta finalizarea anchetei în care chiar inculpatul a cerut de urgenţă percheziţii informatice. Laptopurile personale de serviciu dar şi cele ale familiei au fost clonate, iar procurorii caută posibile probe.

Sorin Mîndruțescu pare optimist. Speră că va scăpa basma curată din acest scandal de corupţie aşa cum s-a întâmplat şi într-un alt dosar mai vechi, din 2013, în care era suspectat tot de luare de mită. Coincidenţă sau nu, dar acum câteva săptămâni a fost clasată ancheta, chiar înainte să fie declanşate percheziţiile în acest dosar.

Acuzat că ar fi primit mită peste 860.000 de euro de la firme intrate în licitaţii organizate de companii şi instituţii de stat în schimbul unor preţuri avantajoase pentru licenţele Oracle, Mîndruțescu este plasat sub control judiciar timp de 60 de zile.

Citește și
Sorin Mîndruțescu
Cauţiune de 500.000 de € pentru Sorin Mîndruțescu. Cine l-ar fi denunțat la DNA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O măsură pe care omul de afaceri nu o va contesta, câtă vreme deşi are interdicţia de a lua legătura cu denunţătorii săi, are libertatea de a pleca din ţară. Anchetatorii verifică şi dacă nu cumva presupusele spăgi plătite cu titlu de împrumut pentru un prieten - cum ar apărea în actele contabile - ar fi fost investite pe numele unor rude apropiate. Sorin Mândruțescu susţine că este nevinovat şi că la mijloc este vorba doar despre o gravă neînţelegere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Directorul Oracle România, chemat din nou la DNA. Au loc percheziții informatice
Directorul Oracle România, chemat din nou la DNA. Au loc percheziții informatice

Inculpat oficial pentru luare de mită, directorul general al companiei Oracle România a revenit luni dimineaţă la DNA.

Cauţiune de 500.000 de € pentru Sorin Mîndruțescu. Cine l-ar fi denunțat la DNA
Cauţiune de 500.000 de € pentru Sorin Mîndruțescu. Cine l-ar fi denunțat la DNA

Sorin Mîndruțescu, unul dintre cei mai longevivi directori de multinaţionale din România, a fost inculpat miercuri seară de procurorii anticorupţie şi obligat să plătească o cauţiune de o jumătate de milion de euro.

DNA: Directorul general al Oracle România a primit mită peste 860.000 de euro
DNA: Directorul general al Oracle România a primit mită peste 860.000 de euro

Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un caz privind anumite fapte de corupţie din mediul privat.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.