Interviu cu Justin Friedman, un înalt oficial din Guvernul SUA. Când va avea România reactoare modulare nucleare

×
Codul embed a fost copiat

Justin Friedman, un înalt oficial al Departamentului de Stat din Guvernul SUA a vorbit în exclusivitate, într-un interviu oferit corespundentului Știrilor PRO TV, Cosmin Stan, despre instalarea în premieră, în România, a unor reactoare modulare nucleare.

Anunțul oficial al acestui proiect a făcut furori la începutul lunii trecute, iar acum am aflat toate detaliile despre ce înseamnă acest pas îndrăzneț.

Practic, țara noastră va deveni pionier în domeniul producției de energie cu ajutorul unor reactoare nucleare de mici dimensiuni, o tehnologie nouă și inovativă menită să reducă substanțial emisiile gazelor cu efect de seră și deci să contribuie la reducerea poluării.

Compania Americană NuScale a dezvoltat primul astfel de reactor modular care a și primit certificarea autorităților în Statele Unite și, în baza unei înțelegeri cu statul român, urmează să instaleze noua tehnologie în România până în 2027, urmând ca o unitate completă cu șase astfel de module să devină funcțională în 2028.

Dacă chiar va fi așa, atunci România ar putea deveni prima țară din lume care să aibă în funcțiune astfel de capacitate de producție de energie. O premieră care vine însă și cu riscurile aferente, câtă vreme vorbim de o tehnologie nouă, netestată până acum în teren, din punct de vedere operațional.

Citește și
centrala cernavoda
România va avea încă două reactoare nucleare la Cernavodă, cu finanțare americană
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ideea este că, potrivit planului, astfel de minicentrale nucleare ar urma să ia locul vechilor centrale poluante pe bază de cărbuni, care produc acum cam o treime din necesarul de energie al țării, însă cu costuri de mediu extrem de ridicate.

Oficialii americani spun că noua unitate de reactoare modulare ar putea crea până la 270 de locuri de muncă directe, inclusiv pentru personal care s-ar putea transfera din vechile termocentrale, iar indirect, numărul persoanelor care și-ar putea găsi de lucru ar fi de câteva mii.

De la vorbe până la fapte mai e însă cale lungă! Veți vedea ce spune oficialul american despre costurile aferente acestei investiții, care nu sunt deloc mici, dar și despre riscurile pe care le presupune noua tehnologie, miercuri la Știrile PRO TV de la ora 19. Totodată, interviul integral va putea fi urmărit joi pe stirileprotv.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre
Energia verde, în continuare blocată de birocrație. Sute de turbine eoliene ar putea fi montate în zona Mării Negre

Într-un singur an, România ar putea obține energie verde cât cea produsă de 100 de reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă, afirmă specialiștii.

România va avea încă două reactoare nucleare la Cernavodă, cu finanțare americană
România va avea încă două reactoare nucleare la Cernavodă, cu finanțare americană

În 10 ani, România ar trebui să pună în funcție încă două reactoare nucleare la Cernavodă și să își dubleze producția de energie. De asemenea, va fi modernizat reactorul 1. 

SUA au semnat un memorandum cu România pentru finanţarea construcţiei de reactoare nucleare
SUA au semnat un memorandum cu România pentru finanţarea construcţiei de reactoare nucleare

În decurs de câteva săptămâni, SUA au semnat un memorandum cu România pentru finanţarea construcţiei de reactoare nucleare şi alte acorduri similare cu Polonia şi Bulgaria.

Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă au primit o finanțare de 8 miliarde de dolari. Când ar putea fi gata
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă au primit o finanțare de 8 miliarde de dolari. Când ar putea fi gata

La centrala de la Cernavodă, ar urma să fie construite două noi reactoare nucleare, cu ajutor american. Autorităţile române au semnat, la Washington, un acord de finanţare record, de 8 miliarde de dolari, pentru această investiţie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.