Gest de omenie. Casă nouă pentru o bătrână din Bacău care își crește singură nepotul cu 140 lei pe lună

×
Codul embed a fost copiat

Un gest de omenie le încălzește sufletele tuturor celor implicați într-o acțiune de binefacere.

 

O bătrână de 70 de ani din județul Bacău a primit ajutor de la câțiva oameni inimoși care i-au bătut în poartă și i-au spus că vor să îi construiască o casă nouă.

Inițiativa îi aparține unui bărbat de 36 de ani, care și-a iubit enorm bunica și s-a gândit să îi aducă alinare acestei femei ca și cum i-ar fi din familie.

Femeia își crește singură un nepot și amândoi trăiesc cu greu din alocație și cei 143 de lei primiți ca ajutor social de la primărie.

Citește și
Copiii primesc daruri de la voluntari
Moș Crăciun ajunge, în avans, în cele mai îndepărtate sate ale țării. Mii de copii, ajutați cu daruri de voluntari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Impresionat de efortul bătrânei din Dărmănești, în vârstă de 70 de ani, care își îngrijește singură nepotul, un tânăr a hotărât să o ajute cumva pe bătrână. A mediatizat cazul pe o rețea de socializare și a găsit repede voluntari care i-au sărit în sprijin.

Aici o să fie camera lu tanti Maria. O facem un pic mai mare pentru că trebuie să îi punem și o bucătărioară mică în colțul ăsta. M-am gândit să îi punem o chiuvetă aici și cu un blat până aici undeva iar de aici or să fie 60 cm frigiderul. Aici e blat și aici corpuri suspendate”.

Femeia locuia într-o casa bătrânească șubreda, în condiții greu de imaginat, cu acoperișul gata să se dărâme. 

Reporter: Bucuroasă de ajutor?
Maria Podeanu: Păi, cum să nu. Că nu mai aveam niciun pic să stau în asta. Îmi venea în gând să mă tot duc.
Reporter: Vă era teamă că o să vă cadă casa în cap?
Maria Podeanu: Îmi era teamă cu vânturile astea mari. La ce mă așteptam?
Reporter: Din ce trăiți?
Maria Podeanu: Am 140 de lei ajutor social.
Reporter: Ați fi avut vreodată șansă să vă faceți casă?
Maria Podeanu: Nu niciodată, muream și nu visam așa ceva”.

După apelul de pe Internet, curtea bătrânei s-a umplut de oameni care au vrut să o ajute. Și toată lumea a contribuit cumva, după pricepere și puteri: unii au lucrat la casa, alții la amenajări.

 

Peste 70 de voluntari au sărit în ajutorul femeii

 

Reporter: Cum de v-ați făcut timp să plecați de la treburile dumneavoastră?
Augustin Imbrea: Să ajutăm un pic aici echipa asta și băieții ăștia. Tăiem vreo doi lemne, ajutăm cu ce putem, un gard.
Reporter: Bătrâna s-ar fi descurcat altfel?
Augustin Imbrea: Nu, e bătrână, e bolnavă, ajutăm și noi cu ce putem”.

 

E necăjită, nu o ajută nimeni, cade casa pe ea. Au pus băieții mână de la mână și ne-am mobilizat să facem, să nu se dărâme casa pe ea”.

 

Tânărul care a inițiat proiectul spune că dragostea pentru bunica lui l-a îndemnat să o ajute pe tanti Maria.

 

- Îți place ce facem aici?
- Da, cum să nu. Nu visam așa ceva.
- Eu am avut o bunică care acum 3 luni s-a stins. Știind că pentru bunica mea am făcut foarte multe am venit aici și mi-am dat seama că am putere să o ajut pentru că am foarte mulți prieteni. Mi-am dat seama că trebuie ajutată și a doua zi m-am apucat de treabă
”.

Proiectul a început în urmă cu 10 zile și mai bine de 70 de voluntari au trecut pragul bătrânei să o ajute.

În curând, casa va fi gata, iar bunica și nepotul se vor putea muta într-o locuință adevărată.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Voluntarii din Cluj care pregătesc cadouri de Crăciun pentru sute de copii din Munții Apuseni
Voluntarii din Cluj care pregătesc cadouri de Crăciun pentru sute de copii din Munții Apuseni

Niciun copil să nu rămână fără cadou. Este principiul unor voluntari din Cluj, care de zece ani intră în pielea lui Moş Crăciun pentru copiii din satele Munților Apuseni.

Moș Crăciun ajunge, în avans, în cele mai îndepărtate sate ale țării. Mii de copii, ajutați cu daruri de voluntari
Moș Crăciun ajunge, în avans, în cele mai îndepărtate sate ale țării. Mii de copii, ajutați cu daruri de voluntari

Moș Crăciun ajunge, în avans, în cele mai îndepărtate sate ale țării. În Botoșani, o caravană cu daruri va bucura cinci mii de copii, în locurile în care sărăcia este la ea acasă.

Voluntari din toată țara încearcă să facă un Crăciun magic pentru copiii nevoiași. Ce este „Camionul de Crăciun”
Voluntari din toată țara încearcă să facă un Crăciun magic pentru copiii nevoiași. Ce este „Camionul de Crăciun”

În prag de sărbători, ajutoarele lui Moş Crăciun adună daruri şi aduc bucurie în sufletele celor necăjiți.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.