Falsul chirurg estetician Matteo Politi rămâne în Italia. Curtea de Apel a respins cererea României de extrădare

Matteo Politi
Pro TV

Curtea de Apel de la Veneţia a respins pe 30 august cererea de extrădare formulată de justiţia din România pentru falsul medic chirurg Matteo Politi, condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare pentru înşelăciune şi fals în acte, scrie News.ro.

Instanţa italiană a decis că falsul chirurg estetician va trebui să îşi ispăşească pedeapsa pentru fraudă şi uz de fals în Italia, cel mai probabil, în închisoare, scrie Corriere del Veneto.

Arestat la 22 august în Marghera, unde se întorsese să locuiască în decembrie anul trecut, Politi a fost eliberat două zile mai târziu sub control judiciar, impus până la expirarea termenelor din apel.

El are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de închisoare, pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

El a indus în eroare cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României folosind un nume fals. Politi a obţinut sume de bani de la paciente de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro, în cursul anului 2018.

De asemenea, italianul a determinat funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăţie, un atestat în baza căruia diploma de absolvire a învăţământului superior eliberată de Facultatea de Medicină - Universitatea din Priştina este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul sănătate în România, în scopul încadrării în muncă şi pentru înscrierea la cursuri de formare profesională.

Politi nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă.

Citește și
Matteo Politi
Matteo Politi a fost arestat în Italia. Falsul chirurg estetician are o condamnare de 3 ani și 10 luni în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Demersuri pentru aducerea în România a falsului chirurg Matteo Politi, prins în Italia
Demersuri pentru aducerea în România a falsului chirurg Matteo Politi, prins în Italia

Autorităţile române desfăşoară demersuri pentru preluarea falsului chirurg italian Matteo Politi, urmărit internaţional pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune.

Matteo Politi a fost arestat în Italia. Falsul chirurg estetician are o condamnare de 3 ani și 10 luni în România
Matteo Politi a fost arestat în Italia. Falsul chirurg estetician are o condamnare de 3 ani și 10 luni în România

Matteo Politi, 43 de ani, a fost arestat, marți dimineață, în Mestre, Veneția, deși se spunea că s-ar afla în Hong Kong, Asia, informează Corriere del Veneto.

Falsul chirurg estetician Matteo Politi, condamnat definitiv. Câți ani va sta italianul după gratii
Falsul chirurg estetician Matteo Politi, condamnat definitiv. Câți ani va sta italianul după gratii

Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia magistraţilor este definitivă.

Falsul medic Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani și 10 de luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă
Falsul medic Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani și 10 de luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

Matteo Politi a fost condamnat, marţi, la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de medic pe teritoriul României.

 

Întorsătură spectaculoasă în ancheta falsului doctor Matteo Politi
Întorsătură spectaculoasă în ancheta falsului doctor Matteo Politi

Trei funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică şi o juristă au fost reţinute, luni seară, în ancheta italianului Matteo Politi, care a pretins că este chirurg estetician şi ar fi efectuat mai multe operaţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.