DGASPC Bacău a cumpărat mașini de 650.000 de lei, în timp ce angajații protestau că nu sunt plătiți

DGASPC Bacau
Ziarul de Bacău

Direcţia Generală de Protecţia Copilului Bacău a cumpărat, în acest an, şapte maşini, în valoare totală de peste 650.000 de lei, în timp ce salariaţii instituţiei au protestat în stradă pentru că nu şi-au primit salariile.

Ziarul de Bacău scrie că au fost achiziţionate trei maşini Renault Trafic Combi, fiecare în valoare de 107.413 lei, fără TVA, două Dacia Sandero Stepway, cu câte 47.970 de lei fără TVA, o Dacia Duster de 64.371 de lei fără TVA, o Dacia Dokker Stepway la 64.371 lei şi o Dacie Dokker Van, la 54.911 lei fără TVA.

Potrivit datelor transmise de DGASPC Bacău, autovehiculele au fost luate pentru centrele Ghiocelul, CIAPV Răchitoasa, CIAPD C Negri din Tg. Ocna, CARPAD Comăneşti, CIA Condorul şi CSS Alexandra Oneşti.

”Cu privire la achiziţia celor 3 autoturisme care vor deservi Centrul de Servicii Sociale Ghiocelul Bacău, acestea vor fi utilizate de specialiştii centrului din cadrul Unităţii mobile de interventie la domiciliu pentru a furniza servicii de recuperare la domiciliul copiilor cu dizabilitaţi de pe raza intregului judeţ. Una dintre cele 3 maşini va fi utilizată şi pentru a transporta echipamente (Dacia Dokker Van) necesare în procesul de recuperare (echipemente de terapie prin miscare: saltea, balon etc). De la începutul anului 2020 şi până în prezent au beneficiat de servicii logopedice, consiliere psihologică, kinetoterapie, asistenţă socială şi medicală 130 copiii cu dizabilităţi din comunităţile jud. Bacău şi familiile acestora”, a transmis directorul DGASPC Bacău, Ciprian Popa, într-un răspuns trimis Ziarului de Bacău, citat de News.ro.

Angajaţii instituţiei au protestat în stradă zile în şir pentru că nu şi-au primit salariile.

Citește și
evadat
Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 27 noiembrie, premierul Ludovic Orban anunţa o situaţie ”fără precedent”, întrucât în 30 de judeţe preşedinţii consiliilor judeţene reclamau că nu mai au bani pentru plata salariilor angajaţilor din Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Guvernul a alocat fonduri pentru plata salariilor pentru luna octombrie, urmând a se face o analiză pentru lunile noiembrie şi decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Jandarmii din Bacău au bătut la ușa unei familii sărmane, încărcați cu daruri
Jandarmii din Bacău au bătut la ușa unei familii sărmane, încărcați cu daruri

Jandarmii din Bacău au intrat în rolul lui Moş Crăciun pentru o familie sărmană.

Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat
Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat

Este stare de alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce 3 deţinuţi au evadat joi.

Zeci de persoane din Bacău stau într-un bloc fără geamuri sau căldură. „Pericol să explodeze țevile”
Zeci de persoane din Bacău stau într-un bloc fără geamuri sau căldură. „Pericol să explodeze țevile”

50 de oameni care stau într-un bloc de locuinţe sociale din Bacău trăiesc de două săptămâni un calvar. Un incendiu a distrus un apartament din bloc şi de atunci 18 familii stau fără căldură şi fără lumină.

Doi bărbați internați la Iași au primit rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală
Doi bărbați internați la Iași au primit rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală

Doi bărbați cu vârste de 45 şi 47 de ani, unul originar din Galaţi şi celălalt din Bacău, au trecut cu bine printr-un transplant de rinichi, făcut la Spitalul Parhon din Iaşi.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.