ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a străpuns bușteanul căzut din TIR parbrizul unui autoturism. Pasagerii au scăpat ca prin minune

×
Codul embed a fost copiat

Accident terifiant pe Drumul Național 10, în județul Brașov. Un buștean, desprins de pe un camion, a străpuns parbrizul unui autoturism, în care se aflau patru tineri. Doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit.

S-a ajuns aici, după ce camionul care transporta lemne, a lovit un limitator de înălțime și un pod. Polițiștii au constatat că în vehicul erau mai multe lemne decât scria în acte.

Imaginile înregistrate imediat după teribila întâmplare dau fiori. În autoturism se aflau două cupluri de tineri. Una dintre perechi locuiește în Austria și venise la nişte prieteni, în vacanță. Băieții stăteau pe locurile din față, iar fetele în spate. Bușteanul putea să-i ucidă, însă a trecut milimetric printre ei.

Liviu Cristinescu, pasager în autoturism: „A fost o fracțiune de secundă, nu am realizat inițial ce se întâmplă, nu am avut reacție. După aceea am văzut că eram plin ce cioburi în cap, pe mână, m-a atins puțin lemnul.”

Atât mașina, cât și camionul, care tracta și o remorcă, se îndreptau spre Brașov.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La intrarea în localitatea Teliu, încărcătura ansamblului tir a lovit un limitator de gabarit, instalat la 4,2 m înălțime, iar un lemn a căzut și a spart parbrizul autoturismului.

Câteva secunde mai târziu, TIR-ul a lovit și un pod, iar un buștean mare, desprins de pe remorcă, s-a înfipt în mașina celor 4 tineri.

Reporter: „Dumneavoastră, când ați văzut cioata că v-a spart parbrizul…”
Ciprian Hrîncescu, șoferul autoturismului: „M-am șocat am călcat frâna dar nu am apucat pentru că a durat două fracțiuni de secundă și mi-a intrat copacul în mașină.”
Reporter: „Și cum de aţi reușit să vă feriți?”
Ciprian Hrîncescu, șoferul autoturismului: „Nu știu....”

Șoferului i s-a făcut rău, după accident, și a fost dus la spital. Un activist al grupului civic „Diaspora Europeană”, ajuns imediat la fața locului, a susținut că transportul de lemne nu respecta reglementările legale.

Activist: „Camion cu remorcă și cu macara în mijloc. Pe spate are 20 mc și pe față are 18. E o suspiciune că au lemne în plus, plus că au sută la sută peste tonaj, enorm.”

Activistul a cerut ca la locul accidentului să fie chemați reprezentanții Inspectoratului de stat pentru controlul în transportul rutier.

Dialog polițist - activist:
S-au luat măsurători pt gabarit. Nu este nevoie să se cheme ISCTR-ul.
- Nu este nevoie?
- Nu e accident cu victimă.
- E accident. Cu victimă, pt că o victimă e la spital.”

Miercuri dimineață, măsurătorile au arătat că șoferul tirului transporta aproape 10 metri cubi de lemne în plus față de cantitatea declarată.

Marfa transportată ilegal a fost confiscată, iar șoferul tirului s-a ales cu amenzi pentru mai multe contravenții, în valoare totală de aproape 14.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.