Peste 500.000 de elevi nu au dispozitive sau internet, la un an și jumătate de la debutul pandemiei: Am semnal aici, pe gard

×
Codul embed a fost copiat

500 de școli sunt închise și încă 3.000 de clase din alte unități de învățământ au și acestea cursurile suspendate.

Așadar, la o lună de la începutul anului școlar, 460.000 de copii învață deja în sistem online, iar numărul lor crește zilnic, din cauza infectărilor.

Grav este că, deși a trecut un an și jumătate de la începutul crizei sanitare, peste 250.000 de școlari nu au nici dispozitive electronice, nici acces la internet, cei mai mulți dintre ei.

Elev, în timp ce caută semnal: ”Aici am, pe gard”.

Elev: E foarte greu. Stau în picioare cu orele și mă dor. Am auzit că de săptămâna viitoare intrăm în online.

Citește și
Folosești serviciul “Livrare prin OLX” și contribui la renovarea unei școli din România
Folosești serviciul “Livrare prin OLX” și contribui la renovarea unei școli din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Și ce o să faci?

Elev: Păi, nu știu.

Pe Alexandru l-am filmat în urmă cu exact un an căutând semnal în grădină, pentru a putea participa la orele online. Și atunci stătea în picioare atârnat de gard.

E singurul dintre cei 5 copii ai familiei care a primit tabletă de la autorități, dar tot degeaba, pentru că nu are semnal.

Va lucra cum a făcut anul trecut, adică foarte greu. Am cumpărat un wireless, dar nu este semnal”, spune mama lui Alexandru.

Și pe Ana am cunoscut-o anul trecut. Atunci se chinuia să înțeleagă ce zice profesoara, dar lucrurile nu sunt cu mult diferite astăzi.

Acum vreau să intru la oră, dar când dau la calendar nu merge și la echipa atunci când vreau să intru, dau click, dar nu merge și asta de vreo 3 zile”, spune Ana.

 

Din 2,8 milioane de elevi, 500.000 nu au dispozitive sau internet

 

La nivel național, 460.000 de elevi fac ore online. Zi de zi vin alții din urmă. Părinții sunt îngrijorați, mai ales că nu toți copiii au tablete.

Avem exemple: Școala Ferdinand, Școala Sfântul Andrei, diverse sectoare, care în urmă cu un an de zile, când s-au făcut solicitări pentru achiziția tabletelor, nu au făcut solicitări și atunci nu s-au făcut investiții. Încă nu suntem pregătiți și nu știu ce au făcut toată vara autoritățile, știau că vine un val 4 și, ca atare, foarte multe unități au trecut în online. Ministerul Educației a dat 250.000 de tablete, dar conform unor statici ar fi nevoie de 900.000”, a transmis un reprezentant al Federației Părinților.

Ultima tranșă de tablete a ajuns la elevi abia în ianuarie anul acesta. Alte aproximativ 50.000 au fost cumpărate prin intermediul inspectoratelor ori de primării.

Conform ultimelor datelor oficiale de pe site-ul Ministerului Educației, din 2,8 milioane de elevi, 206.000 nu au acces la internet, în timp ce 248.000 nu au nici dispozitive electronice pentru a participa la orele online.

Încă sunt și cadre didactice în aceeași situație: din cei 200.000 de profesori la nivel național, 3.300 nu au tablete ori laptopuri, iar 1.000 nu au internet.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Elevii unei școli din Timișoara nu beneficiază de căldură în sălile de clasă și sunt trimiși acasă
Elevii unei școli din Timișoara nu beneficiază de căldură în sălile de clasă și sunt trimiși acasă

Scene ca pe vremea comunismului, la Timișoara. Mai multe școli din oraș și-au trimis elevii acasă, din cauza frigului din sălile de clasă.

Folosești serviciul “Livrare prin OLX” și contribui la renovarea unei școli din România
Folosești serviciul “Livrare prin OLX” și contribui la renovarea unei școli din România

Situația cu care se confruntă învățământul nostru face tot mai evidentă distincția între elevii care au acces la digitalizare, unitățile de învățământ asigurând toate resursele necesare pentru aceasta și școlile care nu au apucat să intre în secolul XXI.

Școlile rămân deschise, chiar dacă rata de infectare este în creștere. În ce situație trec elevii în online
Școlile rămân deschise, chiar dacă rata de infectare este în creștere. În ce situație trec elevii în online

Chiar dacă rata de infectare este în creștere, școlile rămân deschise, iar cursurile vor fi online doar în clasele cu cazuri de Covid-19 sau la cererea directorilor.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.