Directorii demisionează din cauza salariilor mici și vor să revină la catedră. Ce spune Deca despre grilele de salarizare

Ligia Deca
Agerpres

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că există trei variante de grile de salarizare elaborate de Ministerul Muncii și că au fost trimise la Banca Mondială pentru calcularea impactului.

De asemenea, ea a mai precizat la TVR Info, în emisiunea „Tema Zilei”, că de la 1 ianuarie profesorii vor avea o majorare de 50% din creșterea „pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare, grilă care ar trebui să plece de la salariul de debutant, egal cu salariul mediu pe economie”.

„Grilele sunt gata de la sfârșitul lunii ianuarie, noi le-am lucrat împreună cu federațiile sindicale ale profesorilor, ale cadrelor didactice, ale personalului din învățământ, le-am înaintat Ministerului Muncii, au exisat o serie de întâlniri tehnice pe parcursul verii. Ministerul Muncii înțeleg că a elaborat trei variante de grile, una cea pe care am transmis-o noi, o alta pe care au elaborat-o dumnealor și una de mijloc, pe care le-au transmis, din ce am înțeles, către Banca Mondială, pentru calcularea impactului. Există deja, pentru sectorul învățământ, o bază foarte solidă. Ceea ce trebuie să vedem acum este decizia politică ca acest lucru să se vadă și în practică, indiferent de formă”, a spus ministrul.

Ligia Deca a menționat că creșterea salarială de la 1 iunie a intrat deja în vigoare și că vorbim de 25% pentru profesori și 30% pentru cadrele didactice auxiliare.

Citește și
Ligia Deca
Ministrul Educației: Bacalaureatul în formula nouă prevăzută de lege va fi aplicat în anul 2029
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„De asemenea, există legiferat, prin ordonanță de urgență, un angajament al Coaliției care spună că, de la 1 ianuarie, se va primi o majorare de 50 la sută din creșterea pe care salariile ar avea-o până la noua grilă de salarizare, grilă care ar trebui să plece de la salariul de debutant, egal cu salariul mediu pe economie”, a mai spus Deca.

În luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a fost 4.565 lei în iulie, în scădere cu 35 lei (-0,8%) faţă de luna anterioară. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 10.584 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 2.546 lei.

În sectorul bugetar, în luna iulie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-3,0%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), în administraţia publică (-0,6%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%, arată INS, potrivit Agerpres.

În același timp, ea precizează că are încredere că se va întâmpla creșterea salarială deoarece este un act normativ în vigoare și un angajament al Coaliției.

Peste 90 de directori au demisionat din cauza salariilor

În jur de 94-95 de directori au demisionat și vor să se întoarcă la catedră, a spus ministrul Educației. Mai mult de jumătate dintre ei au luat decizia din cauza salariilor mici.

Salariile de bază pentru directorii unităților de învățământ preuniversitar variază de la 7.800 lei brut la un maxim de 8.682 de lei brut, în funcție de gradul unităților de învățământ cât și de categoria acestora, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobate pe 7 iulie.

„Știm problema. Ea s-a agravat o dată cu momentul în care totuși s-a introdus în bază o sumă suplimentară. Este o problemă de grilă de salarizare care este anexă la legea salarizării publice. Am semnalat-o în scris atât Ministerului Muncii, cât și la nivel guvernamental, încă din luna iulie. Avem promisiuni, după ultima întâlnire a primului ministru cu sindicatele că se va găsi o soluție în următoarele săptămâni”, a mai declarat Ligia Deca.

Aproximativ 2.500 de directori şi directori adjuncţi de unităţi de învăţământ au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului prin care solicită măsuri urgente de rectificare a grilei de salarizare.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creşterea salariilor pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, însă „fără corelarea" şi pentru personalul cu funcţie de conducere, au spus semnatarii, potrivit Agerpres.

Astfel, se arată în comunicatul de presă, un director de şcoală poate ajunge să câştige chiar şi cu până la 2.000 de lei mai puţin decât un profesor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Explicațiile ministrului Educației cu privire la bursele de merit acordate și elevilor cu medii mai mici de 9,5
Explicațiile ministrului Educației cu privire la bursele de merit acordate și elevilor cu medii mai mici de 9,5

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a explicat, luni seară, motivele pentru care s-a propus acordarea de burse de merit primilor 30% dintre elevii unei clase, indiferent dacă aceştia au sau nu medii mai mari de 9,5.

Ministrul Educației: Bacalaureatul în formula nouă prevăzută de lege va fi aplicat în anul 2029
Ministrul Educației: Bacalaureatul în formula nouă prevăzută de lege va fi aplicat în anul 2029

Ligia Deca, ministrul Educaţiei, spune că examenul de Bacalaureat în formula nouă prevăzută de Legea învăţământului preuniversitar va fi aplicat începând cu anul 2029.

 

Prevenirea şi combaterea violenţei în școli, prioritatea mandatului Ligiei Deca. Procedurile de urmat în asemenea cazuri
Prevenirea şi combaterea violenţei în școli, prioritatea mandatului Ligiei Deca. Procedurile de urmat în asemenea cazuri

Prevenirea şi combaterea violenţei în școli reprezintă prioritățile Ligiei Deca în mandatul său de ministru al învățământului, a declarat demnitarul. Pașii de urmat în asemenea cazuri sunt prevăzuți într-un document unitar care va fi aplicat în școli.

O profesoară de liceu a numit-o „imbecilă” și „analfabetă”, în fața elevilor, pe Ligia Deca, ministrul Educației
O profesoară de liceu a numit-o „imbecilă” și „analfabetă”, în fața elevilor, pe Ligia Deca, ministrul Educației

O profesoară de la Colegiul Naţional Pedagogic “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei a fost înregistrată în timp ce o numea, în faţa elevilor, „imbecilă” și „analfabetă” pe Ligia Deca, ministrul Educaţiei.  

Ministrul Ligia Deca: Nu există posibilitatea scăpării subiectelor de la Bacalaureat în spaţiul public înainte de examen
Ministrul Ligia Deca: Nu există posibilitatea scăpării subiectelor de la Bacalaureat în spaţiul public înainte de examen

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, marţi, că din verificările efectuate a rezultat că nu a existat o scăpare în spaţiul public a subiectelor de la Bacalaureat înainte de susţinerea probei la Limba şi literatura română.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.