Turiștii din Eforie au format un lanț uman pentru a ajuta un salvamar prins în valuri

×
Codul embed a fost copiat

Furtuna extrem de puternică de la malul mării a adus valuri şi curenţi periculoşi, în special în sudul litoralului.

În Eforie, salvamarii şi paramedicii sunt epuizați, după mai bine de 24 de ore cu peste o sută de intervenții.

De ajutor a avut nevoie chiar unul de-ai lor: după recuperarea unui copil, salvamarul a fost purtat spre larg. Iar cei de pe mal au format un lanț uman pentru a-l sprijini în efortul disperat de a reveni pe plajă.

Pe copilul recuperat l-a adus spre mal, dar curenţii puternici îl purtau aproape imediat către larg. Turiștii și-au dat mâinile și au contribuit la salvarea lui.

Bogdan Ghimboasa şef serviciu salvamar Eforie: "Curenţii puternici iau turiştii şi îi trag în larg fără să-şi dea seama. De multe ori turiştii nu înţeleg, sar la noi la bătaie ca să spunem aşa, ne înjura, ne adresează cuvinte jignitoare".

Citește și
Inecat
Șapte persoane aproape de înec, după ce au ignorat steagul roșu. Salvamar: Ne înjura pe mal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel de inidente au loc zi de zi. Tot salvamarii din Eforie au filmat momentul în care au solicitat sprijinul poliţiştilor pentru a calma un turist scos din apă. În loc să le mulţumească, omul a sărit la bătaie.

Numai în Eforie au fost peste 120 de intervenții, în 24 de ore. Prea puțini turiști au înţeles că steagul roşu înseamnă că nu pot intra în apă.

Din păcate, chiar la această oră, salvamarii şi echipajele SMURD cauta un bărbat dispărut în dreptul plajei de la Vama Veche.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Aglomerația de pe plaje poate duce la adevărate tragedii. Turiștii riscă amenzi usturătoare
Aglomerația de pe plaje poate duce la adevărate tragedii. Turiștii riscă amenzi usturătoare

Aglomerația de pe plajele din Eforie pune în pericol intervențiile salvamarilor. Turiștii nu respectă culoarul special creat pentru situațiile de urgență și își întind cearșafurile până la nivelul mării.

Șapte persoane aproape de înec, după ce au ignorat steagul roșu. Salvamar: Ne înjura pe mal
Șapte persoane aproape de înec, după ce au ignorat steagul roșu. Salvamar: Ne înjura pe mal

Este alertă la malul mării după ce salvamarii au arborat steagul roşu în toate staţiunile din sudul litoralului, răvăşite de furtună. Chiar şi aşa, 4 adulţi şi 3 copii au fost la un pas de înec în Mangalia, pentru că au ignorat avertismentele.

Patru înecați în cel mai aglomerat weekend pe Litoral. Punctul din care marea devine mortală
Patru înecați în cel mai aglomerat weekend pe Litoral. Punctul din care marea devine mortală

Doi copii și doi adulți și-au pierdut viața la malul mării în acest weekend, cel mai aglomerat din acest sezon, cu peste 80.000 de turiști.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.