Trei câini au murit după ce s-au jucat într-un lac. Mesajul transmis de stăpâna lor

Catei Melissa Martin
Melissa Martin

Trei câini din Carolina de Nord au murit, după ce au intrat într-un lac contaminat cu alge toxice.

Melissa Martin și Denise Mintz au ieșit într-o seară la o plimbare pe lac cu cei trei câini ai lor: Abby, Izzy și Harpo, informează CNN.

La mai puțin de 15 minute de la ieșirea din apă, animalele au început să manifeste anumite simptome ciudate. Starea lor a început să se agraveze, iar Melissa i-a dus pe cei trei câini la veterinar. În ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, starea acestora nu s-a ameliorat deloc. După puțin timp, aceștia au murit.

Medicul veterinar a afirmat că decesul celor 3 animale a fost cauzat de substanțele toxice din algele albastre-verzi, aflate în lac.

,,Nu mă voi opri până când nu o să se producă schimbări”, a declarat Melissa, revoltată de tragicul eveniment.

Citește și
turista litoral
Bacterii periculoase, depistate în apa dintr-o stațiune de pe litoral. Care sunt riscurile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro


Povestea celor trei câini a fost publicată și pe rețelele de socializare, aceasta fiind distribuită de aproape 15.000 de persoane.

Potrivit Institutului de Sănătate din Carolina de Nord, algele albastre-verzi sunt des întâlnite vara. Mâlul ce se formează în jurul lor le provoacă infecții animalelor, atunci când acestea intră în apă, în special când este rece, iar temperatura de afară este ridicată.

În prezent, nu există încă un tratament pentru această otravă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un cuplu și-a pierdut cei 3 câini în nici 24 de ore, după ce au făcut baie într-un lac
Un cuplu și-a pierdut cei 3 câini în nici 24 de ore, după ce au făcut baie într-un lac

Trei câini au murit, în localitatea americană Wilmington din Carolina de Nord, după ce au intrat într-o baltă contaminată cu alge toxice.

Bacterii periculoase, depistate în apa dintr-o stațiune de pe litoral. Care sunt riscurile
Bacterii periculoase, depistate în apa dintr-o stațiune de pe litoral. Care sunt riscurile

La Năvodari, în apă, au fost depistate bacterii periculoase, dar specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică permit scăldatul. Probleme sunt şi în restul Europei, pentru că în ape ajung tot mai multe gunoaie.

Reţetele pe bază de alge care ne apără de infecţiile respiratorii
Reţetele pe bază de alge care ne apără de infecţiile respiratorii

Un extract din alge roşii şi unul din alge brune. Sunt doi aditivi alimentari naturali, pe care japonezii îi folosesc de mai bine de trei sute de ani. Şi bucătăria moleculară apelează la ei. Iar vestea bună e că oricine poate face acelaşi lucru.

Centrala nucleara de la Cernavoda ar putea avea probleme din cauza algelor de pe Dunare. Autoritatile monitorizeaza situatia
Centrala nucleara de la Cernavoda ar putea avea probleme din cauza algelor de pe Dunare. Autoritatile monitorizeaza situatia

Inmultirea algelor le da batai de cap responsabililor centralei de la Cernavoda.

Mii de pesti morti intr-un dezastru ecologic in Galati. Explicatia autoritatilor: o combinatie de caldura, alge si negljenta
Mii de pesti morti intr-un dezastru ecologic in Galati. Explicatia autoritatilor: o combinatie de caldura, alge si negljenta

Mii de pesti morti au fost gasiti intr-un rau de langa Galati, afluent al Siretului iar oamenii din partea locului i-au luat acasa, pentru a-i manca. Autoritatile au acum si o explicatie pentru dezastrul ecologic

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.