Au început înscrierile. Programul prin care tinerii pot să călătorească gratis în TOATĂ Europa

×
Codul embed a fost copiat

Au început înscrierile pentru a patra rundă a programului "DiscoverEu", prin care tinerii de 18 ani, pot călătorii gratuit cu trenul în Europa.

Peste 50.000 studenți au primit în ultimul an permise de călătorie în Italia, Spania, Franța, Austria și nu numai. În România, Comisia Europeană a oferit aproape 2.000, de astfel de permise. Cei care nu s-au înscris mai au timp până pe 28 noiembrie.

Teodora Doroftei a călătorit zece zile prin Europa prin programul DiscoverEu. S-a înscris în program în anul 2018. A fost în Viena, Budapesta, Munchen și Praga, iar preţul biletelor de tren a fost suportat de Comisia Europeană.

Teodora Doroftei, studentă: "Aş repeta-o oricând. Cu trenul este foarte frumos să călătoreşti şi mai ales experienţa asta de backpacker, adică o persoană care călătoreşte doar cu rucsacul în spate, cu mijloace de transport în comun şi mi se pare mult mai interesant să fi călător decât turist, pentru că ai ocazia să explorezi mult mai bine destinaţiile în care te duci."

Aproape 2.000 de tineri din România au primit permise gratuite de călătorie cu trenul în Europa în ultimul an și jumătate.

Citește și
taxi
Orașul în care un taximetrist oferă curse gratuite pasagerilor. Ce îi pune să facă
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Cei care vor să se înscrie acum în programul DiscoverEu trebuie să fie născuți în 2001, să fie cetățeni europeni, să completeze un formular online și să răspundă la un chestionar pe site-ul dedicat campaniei.

Ștefan Turcu, reprezentantul Comisiei Europene în România: "Este foarte important să nu rateze trenul. Trebuie să se înscrie până la sfârşitul luni noiembrie. Toate datele pe care trebuie să le completeze sunt trecute acolo în limba romană. Există şi un forum. Cei care au fost deja sau cei care vor să se înscrie acum pot pune întrebări acolo. Li se va răspunde cu siguranţă."

Miruna Cotrău, blogger de călătorii: "În Europa, fiecare oraş are frumuseţea. Este o oportunitate foarte bună, mai ales cu trenul unde ai mai mult timp, unde ai oportunitatea să te opreşti în anumite oraşe să le vizitezi, să le descoperi. Unde există o comunitate, ai timp să îţi faci prieteni sau mergi cu prieteni, ai timp să povesteşti, să explorezi. E un program foarte bun şi îl recomand cu drag să meargă toţi tinerii şi să călătorească."

Potrivit consultanților în turism, însă, tinerii preferă destinațiile exotice sau călătoriile de câteva zile.

Gabriela Petcana, manager agenţie de turism: "Se caută mult city break-urile, avem cu toţii nevoie de câte o pauză şi atunci având avioane cu destinaţii mai apropiate sau îndepărtate, tinerii prefera să fucîgă, să aibă câte o escapadă urbană undeva. Pentru destinaţii mai îndepărtate, dacă mergi cu avionul, pachetele sunt undeva cu transfer, cu cazare, în jur de 250-300 de euro de persoană."

Tinerii care sunt acceptaţi în program pot călători gratuit până la 30 de zile în perioada 1 aprilie 2020 și 31 octombrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Cum a găsit un român bilete de avion pentru Italia cu doar 19 BANI pentru 2 persoane
Cum a găsit un român bilete de avion pentru Italia cu doar 19 BANI pentru 2 persoane

Pentru că este pasionat de călătorii, Sorin Rusi s-a transformat în vânător de bilete ieftine. Și este foarte bun.

Orașul în care un taximetrist oferă curse gratuite pasagerilor. Ce îi pune să facă
Orașul în care un taximetrist oferă curse gratuite pasagerilor. Ce îi pune să facă

Un taximetrist din Ucraina oferă călătorii gratuite pasagerilor săi în schimbul interpretării unor cântece.

TripAdvisor nu mai vinde bilete pentru atracțiile cu balene și delfini
TripAdvisor nu mai vinde bilete pentru atracțiile cu balene și delfini

Site-ul de călătorii Trip Advisor a anunțat că nu va mai vinde bilete și nu va mai face profit de pe urma atracțiilor care cresc și țin in captivitate balene și delfini.

Turişti sechestraţi într-un hotel, după falimentul Thomas Cook.
Turişti sechestraţi într-un hotel, după falimentul Thomas Cook. "Am pierdut tot"

Thomas Cook, cea mai veche agenţie de turism din lume, este în colaps, după ce negocierile de ultim moment purtate de conducere cu guvernul britanic şi cu diverşi creditori au eşuat.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.