Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza

×
Codul embed a fost copiat

Novak Djokovic a câștigat, luni, prima luptă în instanță, astfel că poate rămâne, deocamdată, în Melbourne, pentru a participa la turneul australian de Grand Slam.

Instanţa a hotărât că autorităţile australiene de frontieră au greşit atunci când au anulat viza sportivului.

Audierile - desfăşurate online - au durat ore întregi. Pe parcursul lor, sportivul a părăsit hotelul unde a fost cazat în ultimele zile şi s-a alăturat avocaţilor săi.

Judecătorul Anthony Kelly a anulat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia și să i se returneze paşaportul.

În Australia, polițiștii au fost nevoiți să intervină în forță pentru a-i împrăștia pe fanii lui Djokovic, care aproape că blocau limuzina în care se afla sportivul pe străzile din Melbourne. VIDEO aici.

Citește și
novak Djokovici
Djokovici a câştigat a treia oară consecutiv turneul de la Wimbledon
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate acestea, Ministerul Imigrării din Australia poate decide oricând să revoce din nou viza sportivului sârb: ”În urma deciziei de astăzi a Circuitului Federal... pe un motiv procedural, rămâne la latitudinea ministrului imigrării Hawke dacă ia în considerare anularea vizei domnului Djokovic, în temeiul puterii sale personale de anulare, în conformitate cu articolul 133C(3) din Legea privind migrația. Ministrul analizează în prezent chestiunea și procesul rămâne în desfășurare.” 

 

Cronologia evenimentelor, 10 ianuarie - LIVE UPDATE:

 

ora 16.45 Tatăl lui Djokovic: Decizia judecătorului, o victorie pentru întreaga lume liberă

Tatăl liderului ATP, Novak Djokovic, Srdjan Djokovic, a salutat, luni, decizia pronunţată de judecătorul australian în privinţa fiului său, scrie EFEt, potrivit Agerpres.

''Este o victorie nu doar pentru Novak, ci şi pentru întreaga lume liberă. Novak este într-o formă perfectă. Are o putere mentală atât de mare, încât toate prin câte a trecut nu l-au afectat. Dimpotrivă, i-au oferit energie suplimentară. Abia aşteptăm ziua de 17 ianuarie, pentru a începe turneul. El va câştiga următoarele zece turnee", a spus Srdjan Djokovic.

ora 15.30 Familia lui Novak Djokovic, conferință de presă

Familia lui Novak Djokovic a oferit primele declarații de presă după ce sportivul sârb a câștigat apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care s-au ridicat și l-au susținut la Melbourne în fața acelui așa-zis hotel”, a spus mama jucătorului, potrivit BBC.

Dijana Djokovic a făcut referire la centrul pentru imigranți în care Novak Djokovic a fost ținut pentru scurt timp, la sosirea în Australia.

Aceasta este cea mai mare victorie din cariera lui, este mai mare decât orice Grand Slam”, spune ea. „Nu a făcut nimic rău, nu a încălcat niciuna dintre legile lor. A fost supus hărțuirii. „A luptat împotriva sistemului și a guvernului, pentru că avea dreptul să fie acolo. „Nu ne-am confruntat niciodată cu o situație ca aceasta”, a adăugat ea. Detalii, aici.

ora 14.30 Preşedintele parlamentului sârb este îngrijorat din cauza lui Djokovic

Preşedintele parlamentului sârb, Ivica Dacic, a declarat că tenismanul Novak Djokovic riscă în continuare deportarea din Australia, chiar dacă a câştigat apelul într-o instanţă australiană împotriva revocării vizei sale de intrare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''Procesul ar fi trebuit încheiat după ce o instanţă s-a pronunţat asupra cazului. Autorităţile australiene au ales evident să-l deporteze, ceea ce include şi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia. Asta sfidează bunul simţ'', a declarat Dacic, fost premier al Serbiei, la Happy TV.

Locuitorii din Belgrad au salutat decizia judecătorului australian Anthony Kelly, care a respins anularea vizei jucătorului sârb şi a ordonat Guvernului australian să achite costurile legale şi să-l elibereze pe Djokovic, care rămâne astfel în cursa pentru câştigarea celui de-al 21-lea său Grand Slam.

''Ultima informaţie este că ei vor să-l închidă. El se află cu avocaţi în incintă'', a declarat fratele jucătorului, Djordje Djokovic, la Prva TV. El a adăugat că bunurile personale nu i-au fost încă înapoiate fratelui său.

Novak Djokovic se bucură de susţinerea necondiţionată a conaţionalilor săi.

''El este cel mai bun. Nu este vinovat. Cred că decizia instanţei a fost una corectă'', a opinat Viktor, un cetăţean de 20 de ani din Belgrad, pentru Reuters.

ora 13.50 Ce scrie presa sârbă despre „victoria” lui Djokovic în Australia

Novak Djokovic „a câştigat în Australia”, a relatat, luni, presa sârbă în ediţiile sale online. “Spre marea satisfacţie a tuturor celor care au ieşit pe străzi, care, în toate colţurile lumii, i-au oferit susţinerea lor, Novak Djokovic a câştigat în Australia, aşa cum a făcut-o de fiecare dată”, notează cotidianul Blic. Mai multe detalii, aici.

ora 13.45 Nigel Farage spune că Australia este o ţară bananieră dacă-l deportează pe Djokovici

Fostul politician britanic Nigel Farage, care se află la Belgrad cu familia Djokovici, şi-a transmis satisfacția pe Twitter, după ce judecătorul Anthony Kelly a întors decizia guvernului australian de a anula viza jucătorului, informează The Guardian.

Fostul lider al partidelor Ukip şi Brexit a mai spus pentru GB News că dacă, aşa cum se poate întâmpla încă, ministrul Imigrării, Alex Hawke, intervine şi anulează viza lui Djokovici, ar fi o mică diferenţă între Australia şi o republică bananieră. Mai multe detalii, aici.

ora 12.00 Zvonuri false: Djokovic ar fi fost arestat

The Guardian susține că informațiile apărute pe rețelele de socializare, conform cărora Djokovic ar fi fost arestat nu se confirmă.

Astfel, publicațiile locale The Age și Sydney Morning Herald spun că Djokovic nu a fost arestat, potrivit surselor lor.

ora 11.50 Explozie de bucurie la plecarea lui Djokovic

Fanii lui Djokovic din Australia au însoțit mașina în care se afla sportivul, pe străzile din Melbourne, într-o explozie de bucurie și urale.

La un moment dat, poliția a fost nevoită să folosească o substanță din dotare, care i-a mai îndepărtat pe fanii zgomotoși. Nu este foarte clar ce fel de substanță este aceea.

ora 11.30 Guvernul i-ar putea anula din nou viza lui Djokovic

The Guardian explică faptul că motivul pentru care Djokovic a câștigat acest proces este faptul că guvernul Australiei a recunoscut că nu i-a acordat lui Djokovic suficient timp pentru a răspunde pe deplin, după ce l-a notificat despre intenția de a-i anula viza.

Cu toate acestea, ministrul Imigrației din Australia, Alex Hawke, poate interveni acum personal și poate decide să-i anuleze viza, din alte motive - fapt care a fost deja semnalat de guvern în instanță.

Dacă se întâmplă acest lucru, cazul ar putea ajunge înapoi în instanță, deoarece Djokovic s-ar confrunta cu interdicția de a intra în Australia timp de trei ani, dacă ministrul decide să anuleze viza.

Scandalul Djokovic - Australia

 

Audierile în cazul vizei anulate a numărului 1 mondial au început, luni dimineaţa, la Melbourne.

Mai întâi, liderul ATP a primit permisiunea de a părăsi hotelul de carantină pentru a urmări procedurile de la tribunal în alt loc din Melbourne. El a părăsit hotelul de izolare în care a fost plasat, la sosirea în Australia.

În instanţă, reprezentanţii tenismanului sârb au susţinut că sportivul a fost testat pozitiv la Covid la sfârşitul lunii trecute şi că Djokovic a respectat toate regulile sanitare anti-covid australiene. În plus, apărarea lui Nole a adăugat că sportivul a oferit autorităţilor de pe aeroport toate documentele care i-ar fi permis să participe la turneul de Grand Slam de la Melbourne.

Pe de altă parte, reprezentantul autorităţilor australiene a precizat că Novak Djokovic nu a fost în niciun caz supus unor presiuni, în orele pe care le-a petrecut în izolare pe aeroport.

Nevaccinat, tenismenul este de câteva zile în mijlocul unui scandal în legătură cu exceptarea de la regulile din Australia în privinţa imunizării anti-Covid. Viza i-a fost revocată miercuri, dar a făcut apel la decizia autorităţilor australiene. Avocaţii susţin că sportivul a primit o scutire medicală, care i-ar permite să joace la Australian Open după ce ar fi fost testat pozitiv la Covid, pe 16 decembrie.

Ministerul australian al Imigrării analizează o nouă anulare a vizei

 

Avocatul guvernului, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovici, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare.

Tan a precizat că ministrul Imigrării se va gândi acum dacă îşi va exercita "puterea personală de anulare”, chiar dacă judecătorul Anthony Kelly a casat decizia ministrului Afacerilor Interne de a anula viza primită de jucătorul sârb.

Judecătorul Kelly i-a spus lui Tan că apreciază avertismentul. El a avertizat, la rândul său, că, dacă ministrul ia decizia de anulare, Djokovici nu se poate întoarce timp de trei ani în Australia şi hotărârea ar putea fi atacată din nou.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Novak Djokovici nu a primit permisiunea de a intra în Australia. Va fi trimis în Serbia
Novak Djokovici nu a primit permisiunea de a intra în Australia. Va fi trimis în Serbia

Novak Djokovici nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată, anunţă presa internaţională. El poate face apel la această decizie, dar cel mai probabil nu va evolua la Australian Open.

Djokovici a câştigat a treia oară consecutiv turneul de la Wimbledon
Djokovici a câştigat a treia oară consecutiv turneul de la Wimbledon

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a câştigat, duminică, pentru a treia oară consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon.

Un arbitru de la US Open a decedat în urmă cu 37 de ani după ce a fost lovit de serviciul lui Stefan Edberg
Un arbitru de la US Open a decedat în urmă cu 37 de ani după ce a fost lovit de serviciul lui Stefan Edberg

După ce Novak Djokovici a fost descalificat de la US Open pentru că a lovit un arbitru cu mingea după încheierea punctului, Marca amintește de un incident similar petrecut tot la turneul din SUA, însă încheiat tragic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.