Antrenament al salvamontiștilor. La prima lecție, au stat nemișcați în fața elicopterului care aterizează la un metru de ei

×
Codul embed a fost copiat

România va avea, din această vară, trei baze operaționale cu elicoptere SMURD, pentru intervențiile de pe munte ale salvamontiștilor.  

În aceste zile, salvatorii montani se antrenează lângă Peștera Muierii, în Gorj, pentru a se obișnui cu zborul și procedurile care trebuie parcurse în diverse etape.

La prima lecție, au stat nemișcați în fața elicopterului care a aterizat la doar un metru de ei.

Aceasta este o procedură standard pentru aterizările în locurile înguste de pe munte.

Prima lecție de care au avut parte salvatorii a fost una aparent banală.

Citește și
Schior accidentat grav pe pârtie, în Munții Sebeșului. Salvamontiștii și jandarmii l-au dus până la echipajul SMURD
Schior accidentat grav pe pârtie, în Munții Sebeșului. Salvamontiștii și jandarmii l-au dus până la echipajul SMURD
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sabin Cornoiu, șef Salvamont România: ”Foarte important este să învățăm să deschidem și să închidem ușa elicopterului pentru că dacă nu facem acest lucru în zbor s-ar putea deschide și să ne creeze probleme”.

”Este foarte important să fim o echipă”

Cea mai dificilă lecție a primei zile a fost însă cea a încrederii pe care piloții și salvatorii trebuie să o aibă reciproc în timpul unei intervenții.

Claudiu Mitache, Salvamont Gorj: ”Coordonarea este foarte importantă, să știm să lucrăm cu piloții și cu echipajul de pe elicopter. Este foarte important să fim o echipă. Într-un caz de misiune de salvare, e foarte important să ne înțelegem perfect”.

Primii care exersează intervențiile cu ajutorul elicopterelor pe munte sunt salvatorii din Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Caraș Severin. Pentru mulți dintre salvamontiștii români, acest gen de intervenții era un vis până nu demult.

Petrică Vanț, Salvamont Maramureș: ”Suntem alături de colegii de prin județele care vor deservi punctul de operare aeromedical de la Caransebeș pentru a-i ajuta în pregătire, astfel încât să ajungă să participe la misiuni de salvare pe munte cu elicopterul”.

Elicopterele folosite în acest gen de intervenții sunt dotate cu trolii, care permit ridicarea sau coborârea salvamontiștilor în zone altfel inaccesibile.

Bazele, amplasate astfel încât un elicopter să ajungă în maximum 30 de minute

În plus, cu ajutorul elicopterelor vor putea fi cărate echipamente care, până acum, erau duse în spate de fiecare membru al echipei de intervenție.

Căpitan comandor Radu Jitariu, Inspectoratul General de Aviație din cadrul MAI: ”Misiuni mai dificile, din punct de vedere al zonei de operare, fiind zone montane, și zborul într-o zonă montană necesită un antrenament mai amplu, cât și zborul cu folosirea troliulului reprezintă un zbor special și calificări speciale”.

Cele trei baze de unde vor decola elicopterele SMURD în intervențiile de pe munte sunt amplasate la Caransebeș, Brașov și Câmpulung.

Bazele sunt astfel amplasate încât timpul de reacție la o solicitare să fie de maximum 30 de minute până când un aparat de zbor ajunge în cea mai îndepărtată zonă din raza sa de acțiune. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avalanșă surprinsă în Munții Bucegi, pe Jepii Mici. Avertismentul lansat de salvamontiști
Avalanșă surprinsă în Munții Bucegi, pe Jepii Mici. Avertismentul lansat de salvamontiști

Tone de zăpadă au luat-o la vale în Bucegi, pe Jepii Mici.

Schior accidentat grav pe pârtie, în Munții Sebeșului. Salvamontiștii și jandarmii l-au dus până la echipajul SMURD
Schior accidentat grav pe pârtie, în Munții Sebeșului. Salvamontiștii și jandarmii l-au dus până la echipajul SMURD

Un turist care schia în Munții Sebeșului, în afara pârtiilor de pe Domeniul Schiabil Șureanu, s-a accidentat grav sâmbătă.

Două persoane, în pericol în Masivul Ceahlău. Au cerut ajutor de la salvamontiști
Două persoane, în pericol în Masivul Ceahlău. Au cerut ajutor de la salvamontiști

Misiune dificilă pentru salvamontiştii din judeţul Neamţ. Un cuplu din Iaşi s-a aventurat în masivul Ceahlău pe un traseu închis de lângă cascada Duruitoarea şi au cerut ajutor când şi-au dat seama că nu mai fac faţă.  

24 de turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor ca să coboare din munții Bucegi. Vremea rea le-a cauzat probleme
24 de turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor ca să coboare din munții Bucegi. Vremea rea le-a cauzat probleme

24 de turişti care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână la munte, în Bucegi, au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani ca să coboare spre drumul principal.

Pe pârtie în blugi și încălțări de stradă. „Nu îmi e frig. Mai un vinișor, mai una-alta”
Pe pârtie în blugi și încălțări de stradă. „Nu îmi e frig. Mai un vinișor, mai una-alta”

Se încheie un weekend dificil pentru salvatorii montani. În doar 24 de ore au participat la aproape 100 de intervenții. Cele mai multe au avut loc pe pârtii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.