Care ar putea fi explicația pentru hepatita de origine necunoscută la copii

hepatită
Getty

O analiză a misterioaselor cazuri de hepatită la copii foarte mici din Statele Unite a determinat vineri autorităţile sanitare americane să privilegieze pista unui adenovirus pentru a explica aceste inflamaţii hepatice grave.

Aceasta nu a fost stabilită însă drept cauză definitivă, conform AFP, citat de Agerpres.

Virusuri destul de comune, adenovirusurile sunt în general cunoscute pentru că provoacă simptome respiratorii, conjunctivite şi tulburări digestive.

Statele Unite sunt departe de a fi singura ţară în care au fost înregistrate cazuri de hepatite inexplicabile: zeci de cazuri au fost raportate în întreaga Europă, ridicând temeri privind o nouă epidemie.

„În acest moment credem că un adenovirus ar putea fi cauza acestor cazuri, însă şi alţi factori de mediu sunt încă cercetaţi,“ a declarat vineri Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din ţară.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai precis, CDC indică aşa-numitul adenovirus „tip 41“, care până în prezent era cunoscut pentru provocarea unor gastroenterite severe.

Adenovirusurile au fost identificate drept cauze ale hepatitei, însă până în prezent doar la copiii imunocompromişi (cu un sistem imunitar slăbit).

În total au fost studiate în detaliu nouă cazuri identificate în Alabama între octombrie 2021 şi februarie 2022.

Copiii aveau vârste cuprinse între circa un an şi şase ani şi erau toţi sănătoşi. Majoritatea copiilor au prezentat vărsături şi diaree, iar unii, simptome respiratorii. Doi copii au avut nevoie de transplant de ficat.

Toţi sunt în prezent vindecaţi sau în remisie. La toţi cei nouă pacienţi a fost identificat adenovirusul. Cinci cazuri au putut fi analizate în laborator, fiind detectat adenovirusul „tip 41“.

CDC a exclus mai multe alte cauze, inclusiv infecţia cu COVID-19 şi virusurile hepatitei A, B şi C. Şase dintre cei nouă pacienţi au fost, de asemenea, testaţi pozitiv pentru virusul Epstein-Barr, dar „nu aveau anticorpi, ceea ce implică o infecţie trecută, care nu mai este activă“, a precizat agenţia americană.

Aceasta a dat asigurări totodată că se află în strânsă legătură cu autorităţile sanitare europene.

În prezent sunt investigate cazuri şi în alte state americane. Autorităţile sanitare din Wisconsin au declarat săptămâna aceasta că analizează patru posibile cazuri la copii, inclusiv un deces.

Săptămâna trecută, CDC a emis o alertă de sănătate către medici pentru a raporta autorităţilor cazurile suspecte de hepatită de origine necunoscută.

Vineri, un total de patru copii erau suspecți de hepatită din cauze necunoscute în România.

Între timp, prima fetiță bănuită inițial că ar avea această boală misterioasă a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni unde va fi supusă unui transplant de ficat sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății
Bulimia nervoasă, cum o recunoști și ce consecințe are asupra sănătății

Bulimia nervoasă este una dintre cele mai cunoscute și frecvente tulburări de comportament alimentar, alături de mâncatul compulsiv și anorexia nervoasă.

Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian
Alimente care calmează arsurile la stomac. Cum previi refluxul gastroesofagian

Majoritatea persoanelor se confruntă măcar o dată în viață cu arsurile la stomac. Acestea reprezintă o problemă medicală comună, care poate apărea ocazional după consumul anumitor alimente, mese sau băuturi.

Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating
Mâncatul compulsiv: cum recunoști și cum gestionezi binge eating

Supraalimentarea pe care unii o asociază cu foamea exagerată sau poftele poate fi, de fapt, o tulburare de alimentație. Dacă te consideri un adevărat gurmand, este important să înveți să diferențiezi acest lucru de mâncatul compulsiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.