UDMR îi cere unui deputat de-al său să-și dea demisia, după cum a promis înainte de alegeri. ”Așa ceva este inacceptabil”

UDMR îi cere unui deputat de-al său să-și dea demisia, după cum a promis înainte de alegeri. ”Așa ceva este inacceptabil”
Facebook/ Apjok Norbert

UDMR așteaptă ca Norbert Apjok, deputatul său din Maramureș, să își dea demisia din Parlament, după cum a promis înainte de alegeri, considerând că acesta și-a înșelat alegătorii și conducerea formațiunii.

Deputatul aflat la al doilea mandat este acuzat că a intrat în Parlament fără a îndeplini condițiile stabilite de UDMR, scrie Hirado.

Uniunea a impus anul trecut candidaților săi condiția de a avea studii superioare, iar Norbert Apjok, de 31 de ani, a atașat la candidatura sa o diplomă obţinută la un curs de comerţ electronic din Anglia, despre care a afirmat că i s-a spus că este un curs de studii superioare.

De altfel, în biografia sa publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Apjok a specificat ca ultimul nivel de studiu absolvirea Liceului Németh László din Baia Mare.

Politicianul băimărean a trimis prezidiului UDMR, cu patru zile înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, o declaraţie în care a precizat că, în cazul alegerii sale, va renunţa la mandatul de deputat.

Citește și
Florin Cîțu, Ludovic Orban și Dan Barna
DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Două zile mai târziu a şi înregistrat cererea de demisie la organizaţia teritorială a UDMR.

La scrutinul parlamentar însă UDMR a obţinut un loc de deputat în judeţul Maramureş care, potrivit legii, îi revine persoanei care conduce lista candidaţilor în judeţul respectiv.

 

După ce a fost reales, deputatul s-a răzgândit și nu își mai dă demisia

 

Președintele formațiunii, Hunor Kelemen, a declarat că atunci când s-a aflat că diploma lui Norbert Apjok nu poate fi considerată valabilă numele acestuia era deja pe buletinele de vot și i-a cerut deputatului să accepte mandatul, să voteze noul guvern şi apoi să-şi depună mandatul până la sfârşitul anului 2020.

Într-o postare publicată joi pe pagina sa de socializare, deputatul a invocat însă faptul că nu a primit răspuns la cererea de demisie înregistrată în 3 decembrie, de aceea a depus jurământul de deputat şi consideră o datorie morală să-şi continue activitatea de deputat în folosul comunităţii maghiare din judeţul Maramureş.

”Aştept în continuare demisia lui, am încredere că se va răzgândi, pentru că el este cel care a greşit, nu altcineva. Cazul lui este fără precedent! Nu mă deranjează că s-a opus opiniei mele, aşa ceva a mai fost, mai este şi va mai fi în cadrul UDMR, ci faptul că şi-a înşelat alegătorii, a înşelat conducerea UDMR şi astfel a obţinut un loc pe lista de candidaţi din Maramureş, după care a obţinut şi mandatul. Iar aşa ceva este inacceptabil”, a declarat Hunor Kelemen.

El a adăugat însă că mandatul nu poate fi retras, el poate fi pierdut doar prin demisie, iar UDMR nu poate aplica decât sancţiuni de natură politică.

În cazul demisiei lui Norbert Apjok, mandatul de deputat va putea fi preluat de candidatul pe locul doi al listei UDMR din judeţul Maramureş.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premierul Cîțu, după ce noul Guvern a obținut votul de investitură:
Premierul Cîțu, după ce noul Guvern a obținut votul de investitură: "Mulţumesc şi la treabă!"

Guvernul condus de premierul desemnat Florin Cîţu a fost învestit miercuri, prin votul plenului reunit al Parlamentului.

DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu
DOCUMENT. Care sunt promisiunile Guvernului PNL-USR-UDMR, sub conducerea lui Florin Cîțu

Premierul desemnat Florin Cîțu a depus, miercuri, la Parlament, programul de guvernare al coaliției PNL, USR-PLUS și UDMR pentru perioada 2020-2024.

Cum și-au împărțit partidele parlamentare șefiile comisiilor. PSD a primit cele mai multe
Cum și-au împărțit partidele parlamentare șefiile comisiilor. PSD a primit cele mai multe

PSD, PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi minorităţile naţionale şi-au împărţit şefia comisiilor permanente, cele mai multe revenind către PSD.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.