PMP: ”Dragnea a transformat România într-o nouă Brazilie, cu atacuri violente”

Eugen Tomac
Agerpres

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat luni că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ar trebui să demisioneze după crima de la Mediaş.

El a anunţat că Partidul Mişcarea Populară va susţine în Parlament orice iniţiativă legislativă care corectează efectele "catastrofale" ale Legii recursului compensatoriu.

"Tudorel Toader (prin Legea recursului compensatoriu) şi Carmen Dan (ministrul de Interne, şefă peste Poliţia aflată în blocaj) ar trebui să îşi dea demisia după crima de la Mediaş. Toată lumea de bună credinţă i-a spus lui Tudorel Toader că recursul compensatoriu va avea efecte majore în ceea ce priveşte ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului. Evident, acestuia nu i-a păsat şi şi-a pus în practică ideile greşite şi fixe.

În ceea ce o priveşte pe Carmen Dan, lipsa de reacţie a Poliţiei naşte haos. Miniştrii Justiţiei şi de Interne ar trebui să îi privească în ochi pe membrii familiei tânărului ucis la Mediaş şi să le explice cum e cu suprapopularea din penitenciare", a afirmat Eugen Tomac, într-un comunicat citat de Agerpres.

Preşedintele PMP susţine că "Liviu Dragnea a transformat România într-o nouă Brazilie, în care atacuri violente sunt la ordinea zilei şi în care siguranţa cetăţeanului a devenit o poveste".

Citește și
Stelian Ion
USR îi cere lui Dăncilă să abroge Legea recursului compensatoriu: ”O lege monstruoasă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"România a devenit raiul infractorilor violenţi, iar siguranţa cetăţeanului a devenit o problemă acută", a mai spus Tomac.

El a anunţat că PMP va susţine în Parlament orice iniţiativă legislativă care corectează efectele dramatice, catastrofale ale Legii recursului compensatoriu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
După crima din Mediaș, PNL anunță moțiune împotriva ministrului Justiției: ”A făcut praf”
După crima din Mediaș, PNL anunță moțiune împotriva ministrului Justiției: ”A făcut praf”

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor iniția o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, la începutul sesiunii parlamentare, pe care îl acuză că a ”făcut praf sistemul de justiție”.

USR îi cere lui Dăncilă să abroge Legea recursului compensatoriu: ”O lege monstruoasă”
USR îi cere lui Dăncilă să abroge Legea recursului compensatoriu: ”O lege monstruoasă”

Deputatul USR Stelian Ion a anunțat că partidul pe care îl reprezintă va depune o inițiativă legislativă pentru abrogarea legii privind recursul compensatoriu.

Procurorii cer trei mandate de arestare după crima de la Mediaș. Rezultatul autopsiei
Procurorii cer trei mandate de arestare după crima de la Mediaș. Rezultatul autopsiei

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru omor şi un al treilea pentru loviri, în cazul crimei petrecute în weekend la Mediaş, judeţul Sibiu.

Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu
Deputat PNL: Cei care comit infracțiuni violente să nu beneficieze de recurs compensatoriu

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat duminică seară că va depune un proiect de lege ca persoanele care comit ”crime, tentative de crimă, tâlhărie sau viol” să nu mai beneficieze de predeverile legii privind regimul compensatoriu.

Vlad Voiculescu, acuzații dure la adresa ministrului Justiției: ”Este complice la crimă”
Vlad Voiculescu, acuzații dure la adresa ministrului Justiției: ”Este complice la crimă”

Fostul ministru al Sănătății Vlad voiculescu îl acuză pe ministrul Justiției Tudorel Toader că este, din punct de vedere moral, ”complice la toate crimele și violurile comise de cei eliberați” mai devreme din închisoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.