Putin consideră că armele hipersonice ale Rusiei mențin stabilitatea globală

Vladimir Putin
Getty

Armele hipersonice ale Rusiei contribuie la menţinerea stabilităţii globale şi a echilibrului strategic, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, citat luni de agenţia TASS.

Potrivit lui Putin, SUA şi-au lansat programul de dezvoltare a unui scut antirachetă cu scopul de a perturba stabilitatea şi echilibrul strategic, „crezând că cealaltă tabără nu va fi capabilă să răspundă în mod adecvat, dacă vor folosi arme nucleare”.

„Dar, prin dezvoltarea acestor sisteme (hipersonice) moderne, inclusiv a unora care pot evita cu uşurinţă orice sistem împotriva rachetelor balistice, noi menţinem această stabilitate strategică şi acest echilibru strategic. Este esenţial nu doar pentru noi, ci şi pentru securitatea globală”, a explicat liderul de la Kremlin, într-un interviu în cadrul unui proiect intitulat „20 de întrebări cu preşedintele Vladimir Putin”.

Ca răspuns la remarca ziaristului Andrei Vandenko de la TASS, care a parafrazat aşa-zisul principiu al pistolului lui Cehov, spunând că, „dacă (în primul act al piesei) atârnă pe perete o armă hipersonică, aceasta va fi detonată cu siguranţă în al doilea sau al treilea act”, Putin a punctat că viaţa reală urmează alte principii.

„Poate că în teatru e adevărat. În realitatea de securitate şi politică domneşte o altă regulă. Arma va fi detonată dacă este instalată pe o scenă. Iar dacă pe o altă scenă este instalată o armă similară, e improbabil că persoana care se află lângă ea îşi va asuma libertatea de a o folosi”, a explicat Putin.

Citește și
Erdogan si Putin
Erdogan i-a cerut lui Putin „să se dea la o parte” din Siria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acest echilibru de puteri a permis lumii să evite un conflict armat major după al doilea război mondial, a adăugat preşedintele rus.

Vladimir Putin a afirmat anterior că după ce Moscova se va dota cu arme hipersonice cheltuielile uriaşe ale altor ţări cu programe de descurajare vor deveni lipsite de sens. El a mai spus că Rusia este înaintea altor state din punct de vedere al armelor de ultimă generaţie, inclusiv hipersonice.

La sfârşitul anului trecut în Rusia a intrat în serviciu activ primul regiment înarmat cu rachete hipersonice Avangard, o armă fără egal în lume, scrie TASS. Continuă testele pentru alte sisteme de arme ultramoderne, inclusiv racheta hipersonică antinavă Zirkon şi noua generaţie de rachete strategice Sarmat.

În ultimele luni, Statele Unite au admis în repetate rânduri că au rămas în urma Rusiei şi Chinei în ce priveşte producerea de arme hipersonice.

Ministrul american al apărării Mark Esper a declarat la 7 decembrie anul trecut că SUA trebuie să-i prindă din urmă pe ceilalţi competitori şi că a fost dublată finanţarea pentru cercetările privind focoasele hipersonice.

Potrivit media americane, se lucrează în prezent la nouă astfel de proiecte militare, testele de zbor pentru patru prototipuri fiind programate pentru anul în curs.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Erdogan, vizită oficială în Rusia. Va discuta cu Putin despre situația din Siria
Erdogan, vizită oficială în Rusia. Va discuta cu Putin despre situația din Siria

Preşedintele turc Recep Erdogan se va duce joi în Rusia pentru a discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre escaladarea tensiunilor în nord-vestul Siriei.

Erdogan i-a cerut lui Putin „să se dea la o parte” din Siria
Erdogan i-a cerut lui Putin „să se dea la o parte” din Siria

Preşedintele turc Recep Erdogan a somat Rusia, într-o discuţie telefonică cu omologul său Vladimir Putin, să „se dea la o parte” din Siria şi să lase armata turcă să se confrunte singură cu forţele Damascului, conform AFP.

Vladimir Putin anunță că a refuzat să aibă o dublură care să îl înlocuiască în deplasări
Vladimir Putin anunță că a refuzat să aibă o dublură care să îl înlocuiască în deplasări

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu pentru agenţia de presă TASS că nu are sosie, mărturisind că, la începutul anului 2000, i s-a propus utilizarea sosiei ca măsură de securitate, dar că a refuzat.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.