Mesajul Papei Francisc după criza iraniană: "Războiul nu aduce decât moarte şi distrugere"

papa francisc
Getty

Papa Francisc a făcut apel duminică la dialog şi reţinere la două zile după uciderea unui important comandant militar iranian de către Statele Unite, relatează Reuters şi AFP.

În timpul rugăciunii Angelus de duminică de la Vatican, Suveranul Pontif nu a menţionat numele Iranului, însă s-a referit la o tensiune groaznică care pluteşte în aer şi care poate resimţită în prezent în multe părţi ale lumii, transmite Agerpres.

"În multe regiuni ale lumii există o atmosferă groaznică de tensiune", a spus papa Francisc, făcând referire la criza dintre Statele Unite şi Iran.

"Războiul nu aduce decât moarte şi distrugere. Invit toate părţile să păstreze aprinsă flacăra dialogului şi a autocontrolului şi să prevină ostilităţile", a adăugat el.

Generalul Qassem Soleimani, comandantul Forţei Qods, secţiune a Gardienilor Revoluţiei iranieni însărcinată cu operaţiuni externe ale Iranului şi arhitect al strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, a fost ucis vineri printr-o lovitură aeriană americană în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad, declanşând tensiuni puternice în Orientul Mijlociu.

Citește și
Papa
VIDEO. Momentul în care Papa Francisc a lovit mâna unei femei. De ce s-a enervat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Papa a vorbit despre violența împotriva femeilor după ce a lovit mâna unei credincioase
Papa a vorbit despre violența împotriva femeilor după ce a lovit mâna unei credincioase

Papa Francisc a descris violenţa împotriva femeilor drept "o blasfemie la adresa lui Dumnezeu", în cadrul omiliei de Anul Nou pe care a susţinut-o la Bazilica Sf. Petre din Roma.

VIDEO. Momentul în care Papa Francisc a lovit mâna unei femei. De ce s-a enervat
VIDEO. Momentul în care Papa Francisc a lovit mâna unei femei. De ce s-a enervat

O femeie mult prea insistentă l-a scos din sărite pe Papa Francisc. L-a apucat de mână, ca să-l țină pe loc, marți seară, când pontiful a vrut sa asiste la scena nașterii Domnului, din piața San Pietro.

Eveniment impresionant la Vatican. Papa Francisc transmite mesajul Urbi et Orbi
Eveniment impresionant la Vatican. Papa Francisc transmite mesajul Urbi et Orbi

Papa Francisc transmite miercuri tradiționalul mesaj Urbi et Orbi („Către oraș și lume”) într-o ceremonie impresionantă care are loc la Vatican.

Seară magică la Vatican. Mesajul de Sărbători al Papei Francisc. VIDEO
Seară magică la Vatican. Mesajul de Sărbători al Papei Francisc. VIDEO

Papa Francisc sărbătorește masa de ajunul Crăciunului în bazilica Sf. Petru din Roma, fiind una dintre cele mai importante ceremonii din liturgia Bisericii Catolice.

Decizie istorică în Biserica Romano-Catolică, în scandalurile privind pedofilia
Decizie istorică în Biserica Romano-Catolică, în scandalurile privind pedofilia

Papa Francisc a anunţat, marţi, schimbări în modul în care Biserica Romano-Catolică tratează cazurile de abuz sexual asupra minorilor, eliminând regula "secretului pontifical" invocat deseori de biserică, relatează Reuters şi AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.