În Catalonia au avut loc cele mai violente proteste din ultimul deceniu: peste 200 de răniți

×
Codul embed a fost copiat

Barcelona, capitala Cataloniei, a fost, vineri, scena celor mai violente proteste din ultimul deceniu. Un milion de oameni au manifestat împotriva pedepsei cu închisoarea primită de liderii separatişti şi pentru independenţă.

Au avut loc confruntări violente între protestatari şi forţele de ordine. Centrul oraşului a fost paralizat şi devastat, iar oficialii de la Madrid califică acţiunile drept „terorism stradal”. Partidele pro-separatiste sunt acuzate de implicare şi susţinere a situaţiei tensionate.

Vedeți mai multe imagini în galeria foto!

Platforma online Tsunami Democràtic este investigată pentru instigare şi, potrivit presei, serverul care o găzduieşte se află în România, potrivit News.ro.

În a cincea zi şi noapte de proteste în Barcelona, au fost ridicate şi incendiate baricade pe străzile şi bulevardele centrale, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi, pentru prima dată, un tun cu apă.

Citește și
protest barcelona
A treia zi de proteste violente în Barcelona. Avertismentul TAROM
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regiunea a fost în grevă generală

 

Tensiunile au început după ora locală 18.00, în apropierea sediului Poliţiei Naţionale. Peste 1 milion de oameni erau adunaţi în Barcelona. Passeig de Gràcia, Gran Via de Corts Catalanes şi Plaça de Catalunya au fost zonele principale în care au avut loc conflicte.

Potrivit cifrelor transmise de autorităţi, 17 oameni au fost reţinuţi vineri în Catalonia, iar 7 agenţi au fost răniţi.

Doi jurnalişti ai postului naţional de televiziune au fost agresaţi - loviţi cu steaguri - de protestatari. Mulţi dintre cei care au participat la actele de violenţă au avut feţele acoperite, a transmis presa, iar numeroşi rezidenţi le-au cerut să părăsească zonele în care se aflau.

Albert Batlle, consilier pe probleme de securitate în primăria Barcelonei, a declarat pentru TVE că nu a fost făcut un profil al manifestanţilor. „E un amestec de oameni care au canalizat greşit indignarea şi oameni care, în mod obişnuit, participă la astfel de evenimente publice. De mulţi ani nu s-au mai văzut astfel de episoade în Barcelona. Cer tuturor celor de bună credinţă să abandoneze zonele în care se petrec aceste evenimente lamentabile”, a spus el.

De luni până vineri, conform cifrelor oferite de Ministerul de Interne, 207 membri ai forţelor de ordine au fost răniţi, 800 de containere au fost incendiate şi 107 vehicule distruse. Mai mult de 120 de persoane au fost reţinute.

Presa spaniolă vorbeşte despre „incitare”, iar principalul instigator este Quim Torra, şeful guvernului regional, care nu a comunicat nimic în urma incidentelor violente de vineri. O întâlnire între reprezentanţi ai guvernului catalan a avut loc vineri, însă nu a fost comunicat nimic oficial.

Pedro Sánchez, prim-ministrul spaniol în funcţie, aflat la Bruxelles, a făcut apel la calm şi moderaţie. Oficialii Guvernului, care au calificat acţiunile drept „terorism stradal”, sunt de părere că până luni lucrurile se vor linişti.

Fernando Grande-Marlaska, ministrul de Interne, a spus - după ce a minimizat problema, afirmând că oamenii pot merge liniştiţi în Barcelona - că va fi aplicată legea penală pentru segregaţionism violent. Pedeapsa este închisoare de până la şase ani.

Statistic, unu din patru spanioli merge la proteste, însă în ultimii ani, în Catalonia, nu au avut loc astfel de manifestaţii violente.

În Catalonia, vineri, au existat confruntări şi în oraşele Tarragona şi Lleida. În Tarragona au fost reţinute şapte persoane şi a avut loc o explozie într-o baricadă. În Lleida, mai mulţi oameni au format un lanţ contra violenţelor.

Zaragoza, capitala regiunii Aragón, a fost şi ea scena unor tensiuni. Două grupuri - pro-independenţă şi pro-Spania - s-au înfruntat în centrul oraşului, însă verbal, fără incidente violente. În Valencia, au fost reţinute două persoane şi cinci poliţişti răniţi, în timpul unor manifestaţii de susţinere a cauzei catalane.

După miezul nopţii, situaţia din Barcelona s-a detensionat.

Tsunami Democràtic

 

Încă din primele zile ale seriei de proteste pro-separatiste, platforma online Tsunami Democràtic a fost considerată a fi în spatele acestor manifestaţii, izbucnite în urma verdictului dat de instanţa supremă de la Madrid în cazul liderilor separatişti cu privire la referendumul neconstituţional care a fost organizat în urmă cu doi ani. Nouă dintre cei judecaţi au primit pedepse cu închisoarea de la 9 la 13 ani pentru răzvrătire şi delapidare. Între ei, Oriol Junqueras şi Jordi Turull.

Platforma online a emis numeroase mesaje pro-separatiste şi pro-revoltă. În spatele ei, speculează presa spaniolă, se află Carles Puigdemont, fost şef al guvernului catalan şi lider al alianţei Junts per Catalunya, care a părăsit ţara în urma referendumului eşuat. Căsătorit cu o româncă, el a fugit în Belgia, unde vineri s-a predat autorităţilor, după ce Madridul a emis un nou mandat de arestare pe numele său. Puigdemont, care va fi audiat pe 29 octombrie, se află în libertate şi respinge în continuare acuzaţiile şi extrădarea în Spania.

Vineri, judecătorul Manuel García Castellón de la instanţa supremă a ordonat Guardia Civil să închidă site-ul Tsunami Democràtic, al cărui server se află în România, potrivit lasprovincias.es.

Platforma pro-independenţă a transmis apeluri de mobilizare în Catalonia, după pronunţarea sentinţei. De exemplu, în vederea blocării aeroportului El Prat.

Teoria serviciilor de informaţii din Guardia Civil este că incidentele din ultimele zile au fost coordonate de diferite colective, între care Tsunami Democrátic şi grupuri anarhiste, care au reuşit să mobilizeze cel puţin 5.000 de oameni care aplică tactici de „terorism stradal”.

După ce pe site a fost afişat mesajul „Acest URL a fost blocat prin decizia Autorităţii Judiciare», în câteva minute au apărut numeroase replici în afara Spaniei, unde hotărârea nu are efect imediat, a transmis Procuratura.

Potrivit unui expert în informatică, serverul Tsunami Democràtic se află în România. După ce au fost observate diferitele schimbări de domeniu pentru site în urma ordinului judecătoresc, acest server virtual privat continuă să fie instalat în Bucureşti.

Cei care se află în spatele site-ului au făcut o actualizare vineri şi au înregistrat pagina web în spatele Cloudflare - un server intermediar, între utilizator şi serverul autentic - pentru a ascunde adevărata localizare a lui. Însă proasta configurare a serverului a facilitat descoperirea locului în care se află. Anchetatorii urmăresc pista.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Protestele din Barcelona afectează și lumea fotbalului. El Clasico a fost anulat
Protestele din Barcelona afectează și lumea fotbalului. El Clasico a fost anulat

Protestele din Catalonia afectează inclusiv lumea fotbalului. Federaţia spaniolă a decis vineri să amâne "El Clasico" ce urma să se dispute pe 26 octombrie între Barcelona şi Real Madrid, una dintre întâlnirile cele mai vizionate de pe planetă.

A treia zi de proteste violente în Barcelona. Avertismentul TAROM
A treia zi de proteste violente în Barcelona. Avertismentul TAROM

Protestele de la Barcelona au culminat din nou cu violenţe miercuri seara, a treia zi consecutiv, după condamnările pronunţate luni de justiţia spaniolă împotriva liderilor separatişti catalani.

Nou mandat european de arestare, emis pe numele lui Puigdemont. Ce a spus soţia sa româncă
Nou mandat european de arestare, emis pe numele lui Puigdemont. Ce a spus soţia sa româncă

Belgia a primit de la Curtea Supremă a Spaniei un al treilea mandat de arestare european pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont, a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Bruxelles.

Condamnări pentru liderii separatiști catalani, în dosarul rebeliunii din 2017
Condamnări pentru liderii separatiști catalani, în dosarul rebeliunii din 2017

Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare pentru nouă lideri separatiști, în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.