O specie de pește valoros reapare în Dunăre. Nu va putea fi pescuit până în 2021

×
Codul embed a fost copiat

O veste bună pentru cei care apreciază peștele valoros, dar mai ales icrele lui. Curând, vom avea pe piață din ce în ce mai mulți sturioni crescuți în România.

Dunărea a fost repopulată cu morun, păstrugă și nisetru, care, spun cercetătorii care îi monitorizează, s-au adaptat bine. Până în 2021 pescuitul este interzis, pentru ca peștii să ajungă la maturitate și să se înmulțească.

Specialiștii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați au populat experimental Dunărea în 2013 și 2015 cu aproape două sute de mii de puieți de sturion. De atunci, evoluția peștilor este atent monitorizată. Exemplarele sunt măsurate, le este citit CIP-UL cu datele acumulate, și ulterior eliberate.

Doctorul Tudor Ionescu, directorul Centrului de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate, UDJG: "Sunt în Marea Neagră până ating maturitatea, când se vor întoarce înapoi în Dunăre. Avem date concrete că au avut o creștere destul de bună în mediul natural. Chiar extraordinar de bună."

Prohibiția la sturioni a fost impusă în România din 2006, pentru 10 ani, însă ulterior a fost prelungită cu încă 5. Peștii aveau nevoie de timp că să ajungă la maturitate și să se reproducă.

Citește și
dunare
Explicații pentru o apariție inedită pe Dunăre. Fenomenul atrage numeroşi curioşi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doctor Tudor Ionescu, directorul Centrului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice şi Biodiversitate,UDJG: "E impropriu să spunem că putem reveni la situaţia de acum două sute de ani, când România captura comercial, în Dunăre şi Marea Neagră, undeva la treizeci de mii de tone de sturioni pe an. Şi am ajuns undeva în 2005, ultimul an în care pescuitul comercial a fost deschis, undeva la trei mii de tone. Adică cu 90% cantitatea pescuită a scăzut."

Între timp, sturionul este din ce în ce mai cerut în restaurante. Cu ajutorul fondurilor europene, s-au deschis câteva ferme mari în ultimii ani. În Satu Mare, un producător a investit 5,3 milioane de euro din fonduri europene şi a construit, în 2011, 16 bazine cu sturioni întinse pe 300 de hectare. În România, vinde cu 38 de lei kilogramul de peşte, în timp ce icrele le exportă în Rusia.

Producătorii spun că într-un an, doi, vor ajunge la un vârf al producţiei de carne, iar în 5, 6 ani vor începe să producă şi cantităţi importante de caviar.

Neculai Patriche, directorul Institutul Piscicol Galaţi: "Cred că în momentul de faţă fermele româneşti încep să echilibreze importul.

Deocamdată, consumul de sturioni din România se bazează pe importurile din Ungaria, Bulgaria, Germania sau Polonia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Misterul unei nave românești, pe Dunăre. De ce are un singur marinar la bord
Misterul unei nave românești, pe Dunăre. De ce are un singur marinar la bord

O navă românească eșuată pe Dunăre, în Ungaria, pe 17 ianuarie, va mai rămâne acolo încă o lună, cel puțin, până când va putea fi remorcată - spun experții.

Explicații pentru o apariție inedită pe Dunăre. Fenomenul atrage numeroşi curioşi
Explicații pentru o apariție inedită pe Dunăre. Fenomenul atrage numeroşi curioşi

În fiecare an un fenomen natural scoate la iveală o insulă pe Dunăre, chiar în dreptul oraşului Galaţi. S-a format din depunerea de aluviuni, însă autorităţile fluviale au decis să nu intervină pentru că nu afectează navigaţia.

Cumpăraţi sturioni din fermele moderne, care nu folosesc antibiotice în furaje
Cumpăraţi sturioni din fermele moderne, care nu folosesc antibiotice în furaje

Au peste 200 de milioane de ani pe pământ, sunt de o vârstă cu dinozaurii, dar spre deosebire de aceştia, sturionii au rezistat unor schimbări uriaşe de climă. Ba chiar şi exploatării excesive, care a adus unele specii în prag de dispariţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.