Bătrânii din centrele sociale, în situaţii disperate. Guvernul a anunţat abia acum măsuri

×
Codul embed a fost copiat

La o lună de la instituirea stării de urgență, Guvernul a decis să ia măsuri de prevenție și în centrele sociale, în special în cele care găzduiesc vârstnici.

Autoritățile au interzis închiderea acestor cămine și vor ca angajații să intre în izolare la locul de muncă. Pentru Galați este prea târziu. Bătrânii internați într-un azil privat cad secerați unul după celălalt, după ce s-au infectat cu noul virus. Patru vârstnici și-au pierdut viața, iar alți 68 s-au infectat.

Cei care mai au încă putere, le cer rudelor să-i ajute să supraviețuiască. Nici angajații nu au scăpat. 18 dintre ei au fost deja confirmați cu Covid-19.

Liliana Năstase, ruda unui pacient: „Vă rugăm frumos să faceți ceva pentru ei. Nu putem lua legătura cu ei deloc. Sunt acolo părăsiți. Au nevoi speciale. Sunt disperați. Au senzația că sunt ai nimănui și ne cer ajutorul nouă, din afară."

Apelul disperat vine de la fiica unui bărbat de 84 de ani, imobilizat la pat. La fel ca el, mulți dintre pacienți își imploră copiii să-i salveze.

Citește și
coronavirus
Situație critică în Spania. Care ar putea fi numărul real de bătrâni decedați de COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pacient: „Situația este groasă rău de tot. A fost într-un timp, au venit niște persoane, nu știu de la ce spital, ne-au mai schimbat ieri și alaltăieri și după aia ne-au lăsat în plata Domnului. Nici pastilele nu ni le-au dat, care trebuiau să le luăm și stăm neschimbați."

Potrivit autorităților, pacientul zero a fost nimeni altul decât patronul centrului privat. Bărbatul a murit între timp, dar și-a infectat și soția. Aceasta a fost cea care a mers în căminul de bătrâni și din acel moment lucrurile au scăpat de sub control.

Liliana Iordăchescu, DSP Galați: „În ceea ce privește personalul, sunt 18 teste pozitive și cinci teste negative. În ceea ce privește vârstnicii, sunt 72 de teste pozitive, din care patru decedați."

Noul virus a lovit cu efect de domino.

Bărbat: „Am fost patru persoane, am rămas în ultimele zile patru persoane, dar o colegă a plecat aseară la spital că i s-a confirmat testul pozitiv și a doua persoană a plecat azi dimineață și am rămas numai noi două."

Gabriela Mihaela Ion, rudă cu un pacient internat: „Acolo este o debandadă de o săptămână. Toți acești bătrâni sunt extrem de neputincioși."

Conducerea căminului refuză să comenteze situația extrem de gravă, în timp ce prefectul județului Galați susține că, fiind vorba de un azil privat, statul nu prea are ce să facă.

Gabriel Avrămescu, prefectul județului Galați: „Avem patru persoane care în momentul de față deservesc un număr de 60 de bătrâni. Cele patru persoane urmează să fie suplimentate în cursul zilei de astăzi."

Cu o situație scăpată de sub control la Galați, abia acum, la aproape o lună de la instituirea stării de urgență, ministrul de Interne a anunțat că, prin ordonanța militară 8, astfel de centre nu vor mai putea fi închise.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii: „În niciun caz soluția închiderii și soluția unui telefon către familie să ia vârstnicul dintr-o dată, nu este cea care să asigure servicii corespunzătoare pentru bătrâni, doar în condițiile în care solicită aparținătorii ca bătrânii să fie transferați din centre la domiciliu."

Mai mult, angajații vor fi obligați să intre în izolare preventivă timp de 14 zile, chiar la locul de muncă, adică în centrele respective sau în spații puse la dispoziție de autorități. După această perioadă, vor intra tot în izolare, dar la domiciliu, pentru încă 14 zile. Cei care refuză vor fi amendați sau sancționați penal.

La căminul din Galați, Parchetul a deschis deja un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele directoarei, pentru că şi-a continuat activitatea, deşi a intrat în contact cu o persoană infectată.

Există și situații mai fericite, de bune practici
 

Există însă, și exemple de bune practici. La căminul de bătrâni din Constanța, Direcția de Asistență Socială a impus reguli draconice atât pentru angajați, cât și pentru pacienți sau aparținători. Tot personalul poartă echipament de protecție, iar dezinfectantul nu lipsește. Mai mult, salariații au fost împărțiți în două ture, cei aflați la serviciu neavând voie să părăsească centrul.

Mihaela Scutariu, purtător de cuvânt DGAS Constanța: „Până în momentul de față, nu avem niciun caz depistat pozitiv atât din rândul beneficiarilor, cât și din rândul personalului de la căminul de persoane vârstnice Constanța."

Responsabilii promit că vor asigura pentru toate aceste centre atât materiale de protecție, cât și de igienă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
”Izolarea salvează o viață la fiecare opt minute.” Francezii, îndemnați să rămână acasă
”Izolarea salvează o viață la fiecare opt minute.” Francezii, îndemnați să rămână acasă

O viață a fost salvată la fiecare opt minute, datorită măsurilor de izolare impuse în Franța. O spune șeful sănătății publice al guvernului de la Paris.

Situație critică în Spania. Care ar putea fi numărul real de bătrâni decedați de COVID-19
Situație critică în Spania. Care ar putea fi numărul real de bătrâni decedați de COVID-19

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus înregistrate în azilurile de bătrâni din Madrid ar putea fi de cinci ori mai mare decât datele oficiale, care nu au luat în calcul circa 3.500 de victime nesupuse testelor.

Bătrânii iau cu asalt magazinele în orele în care pot ieși din casă. Ce reguli încalcă
Bătrânii iau cu asalt magazinele în orele în care pot ieși din casă. Ce reguli încalcă

Obligați de autorități să iasă din case, doar între orele 11-13, unii vârstnici nu își dau seama, de pericolul la care se expun.

Focar de infecție la azilul din Galați. Directoarea și-a pierdut soțul din cauza virusului
Focar de infecție la azilul din Galați. Directoarea și-a pierdut soțul din cauza virusului

Un medic epidemiolog de la Direcția de Sănătate Publică a fost desemnat să coordoneze activitatea căminului privat din Galați, unde doi bătrâni au murit, răpuși de COVID-19.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.