Procesul în care Mitică Dragomir este judecat pentru o mită de 3 mil. euro se reia de la zero

×
Codul embed a fost copiat

Răstrunare de situație pentru Mitică Dragomir. Procesul în care acesta este judecat pentru că ar fi primit mită 3.1 milioane de euro de la RCS-RDS se rejudecă de la zero, ba chiar din cameră preliminară.

De această dată, procesul va fi judecat la Curtea de Apel, și nu la Tribunalul București, instanța care l-a condamnat pe fostul șef al LPF la 4 ani de închisoare cu executare.

Curtea de Apel București, cea care ar fi trebuit să pronunțe decizia definitivă, a ajuns la concluzia că, practic, procesul trebuie reluat de la zero pentru că prima instanța de fond, Tribunalul București, nu avea dreptul să judece acest dosar.

Astfel, instanța susține că fondul cauzei trebuia judecat la Curtea de Apel București, și nu la Tribunal, pentru că fiul său, Dragomir jr., inculpat și el, dar achitat în primă instanță, era avocat - ori competența judecării în fond a unui avocat îi revine Curțîi de Apel București.

 

Citește și
sediul DNA
DNA: Societatea RCS RDS este invinuita de dare de mita si spalare de bani in dosarul drepturilor de televizare a meciurilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, trimişi în judecată pentru luare şi dare de mită şi complicitate la spălare de bani
Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, trimişi în judecată pentru luare şi dare de mită şi complicitate la spălare de bani

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir şi fostul director al RCS - RDS SA Ioan Bendei au fost trimişi în judecată sub control judiciar.

DNA: Societatea RCS RDS este invinuita de dare de mita si spalare de bani in dosarul drepturilor de televizare a meciurilor
DNA: Societatea RCS RDS este invinuita de dare de mita si spalare de bani in dosarul drepturilor de televizare a meciurilor

Directia Nationala Anticoruptie a anuntat intr-un comunicat de presa ca procurorii au finalizat "procedura de aducere la cunostinta a invinuirii" fata de societatea RCS RDS, precum si fata de fostul director al acestei firme, Serghei Bulac.

Mitica Dragomir, dezvaluiri incendiare in procesul RCS-RDS. Ce ar fi facut trei comisari de la Garda financiara la un control
Mitica Dragomir, dezvaluiri incendiare in procesul RCS-RDS. Ce ar fi facut trei comisari de la Garda financiara la un control

Fostul presedinte al Ligii profesioniste de fotbal Mitica Dragomir a facut dezvaluiri incendiare miercuri dimineata in sala de judecata, in procesul RCS-RDS - Antena, in care era audiat ca martor.
 

Contractul dintre RCS-RDS si firma lui Mitica Dragomir, in valoare de 3,5 mil. euro,verificat de DNA
Contractul dintre RCS-RDS si firma lui Mitica Dragomir, in valoare de 3,5 mil. euro,verificat de DNA

Contractul prin care firma Bodu a lui Dumitru Dragomir a primit 3,5 mil. euro de la RCS&RDS este verificat de procurorii DNA, acesta fiind folosit, in opinia anchetatorilor, de Sorin Alexandrescu, pentru a-l santaja pe administratorul companiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.