Curtea de Justiție a UE a decis că prescripția CCR care a scăpat de închisoare mii de corupți este ilegală

România, amendată de Curtea de Justiție a UE cu 3 milioane de euro. Motivul este legat de finanțarea terorismului
Getty

Justiția din țara noastră a primit o lovitură uluitoare luni, după ce Curtea de Justiție a UE a decis că prescripția dictată de Curtea Constituțională a României, prin care mii de corupți au scăpat de închisoare, este ilegală.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât luni că deciziile de încetare a proceselor penale a urmare a prescripției sunt contrare dreptului european, cu alte cuvinte controversata măsură luată de CCR în mai 2022 este ilegală.

Decizia CJUE vine după ce mii de corupți au scăpat deja de închisoare datorită CCR, iar printre numele grele care s-au văzut cu sentințele altfel inevitabile anulate se numără Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu, Darius Vâlcov, Adrian Mititelu, Cristian Bourceanu etc.

Potrivit deciziei CJUE de luni, ”instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”.

Citește și
ccr
CCR dă undă verde majorării indemnizaţiilor primarilor şi preşedinţilor de CJ, cu până la 2.000 de lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hotărârea completă a Curții de Justiție a Uniunii Europene poate fi consultată AICI. 

Europarlamentarul Vlad Gheorghe cere demisia membrilor CCR

Informația a fost transmisă și de europarlamentarul Vlad Gheorghe, pe pagina sa de Facebook.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene tocmai a decis că marea prescripție prin care 5000 de penali au scăpat și cu anii și cu banii este NELEGALĂ.

De la CCR aștept demisii după această mare palmă dată de justiția internațională.

De la Ministerul Justiției aștept un plan de aplicare e deciziei CJUE, adică anii și banii.

De la conducerea DNA aștept scuze și o anchetă internă pentru decizia aia "ciudată" de nu mai continua procesele.

UE nu lasă penalii să scape!  csf ncsf”, a scris Vlad Gheorghe.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deciziile CCR îi scapă de acuzaţii şi pe ”terorişti”. Cazul unui licean ce dorea să arunce în aer centrala de la Cernavodă
Deciziile CCR îi scapă de acuzaţii şi pe ”terorişti”. Cazul unui licean ce dorea să arunce în aer centrala de la Cernavodă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, joi, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva lui Mihai Theodor Eugeniu, un licean care a discutat cu un alt elev despre cum să arunce în aer centrala de la Cernavodă.

CCR dă undă verde majorării indemnizaţiilor primarilor şi preşedinţilor de CJ, cu până la 2.000 de lei
CCR dă undă verde majorării indemnizaţiilor primarilor şi preşedinţilor de CJ, cu până la 2.000 de lei

CCR a respins, marţi, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei privind legea care majorează salariile aleşilor locali, depusă în octombrie anul trecut.

Guvernul decide modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Se implementează deciziile CCR
Guvernul decide modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Se implementează deciziile CCR

Modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri. Executivul a transmis că urmărește armonizarea cu decizii ale Curții Constituționale.

Decizia ICCJ privind prescripţia ar putea duce la închiderea a mii de dosare. Avocat: Cam toate dosarele anterior de 2012
Decizia ICCJ privind prescripţia ar putea duce la închiderea a mii de dosare. Avocat: Cam toate dosarele anterior de 2012

Avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător, consideră că esenţa deciziei ICCJ referitoare la aplicarea hotărârilor CCR privind prescrierea faptelor penale este aceea că „deciziile Curţii Constituţionale rămân obligatorii potrivit Constituţiei”. 

Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați
Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.