Ministerul Educației, despre declarația pe propria răspundere: ”Recomandăm să fie semnată”

Contract, semnatura

Ministerul Educației a făcut precizări, luni, despre controversa apărută în spațiul public referitoare la declarația pe propria răspundere care trebuie semnată de profesorii, elevii și părinții, în contextul cursurilor susținute în mediul online.

Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a afirmat că, de fapt, aceste declaraţii "ajută atât cadrele didactice, cât şi elevii”.

”Acest demers este menit să responsabilizeze pe cei implicați în activitatea didactică și să accentueze, respetiv potențeze importanța prevederilor legale menționate în acea declarație, să ajute atât cadrele didactice, cât și elevii, să utilizeze cu încredere tehnologia în activitatea de predare, învățare, evaluare în sistem online, fără temeri privind dreptul la imagine sau confidențialitatea informațiilor vehiculate.” - a spus Barcari într-o conferință de presă.

Oficialul din Ministerul Educației a mai precizat că aceste declarații nu trebuie semnate de elevi dacă sunt minori, așa cum s-a afirmat, ci de părinții acestora.

”Copilul minor nu trebuie să semneze acea declarație. Pe declarație era: părintele sau elevul în cazul în care este major. Părintele elevului respectiv, de fapt. Adică să se scrie numele elevului care, da, este reprezentat de părinte sau tutore legal” - a mai spus secretarul de stat.

Citește și
indemnizație
Părinții copiilor care învață online pot cere zile libere plătite. În ce condiții se aplică măsura
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În plus, nu există un termen pentru completarea acestor declaraţii.

"Nu am dat un termen pentru semnarea acelor declaraţii pentru că nu ştim în ce scenariu se află şcoala respectivă şi nu ne putem da seama câte de repede ar putea să se organizeze directorul unităţii de învăţământ. În următoarea perioadă, în funcţie de organizarea fiecărei unităţi de învăţământ, aceste declaraţii recomandăm să fie semnate şi asumate", a mai afirmat secretarul de stat.

În formularele introduse de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), cadrele didactice cât și elevii și părinții „se obligă” să nu înregistreze sau distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Declarațiile introduse de MEC sunt disponibile AICI.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată declarațiile pe propria răspundere pe care trebuie să le semneze profesorii, elevii și părinții
Cum arată declarațiile pe propria răspundere pe care trebuie să le semneze profesorii, elevii și părinții

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a introdus două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii, dar și profesorii.

Părinții copiilor care învață online pot cere zile libere plătite. În ce condiții se aplică măsura
Părinții copiilor care învață online pot cere zile libere plătite. În ce condiții se aplică măsura

Ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea de zile libere plătite pentru părinţii copiilor din unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară şi preşcolară care funcţionează în scenariile galben şi roşu a fost aprobată de Guvern.

iLikeIT. Organizația Salvați Copiii a lansat ”Ora de net”, un program pentru profesori și părinți
iLikeIT. Organizația Salvați Copiii a lansat ”Ora de net”, un program pentru profesori și părinți

Organizația Salvați Copiii a lansat ”Ora de net”, un program european unic în România, care promovează utilizarea Internetului de către copii și adolescenți - program destinat profesorilor și părinților.

Câți bani vor primi de la Guvern părinții care stau acasă cu copiii, pentru școala online
Câți bani vor primi de la Guvern părinții care stau acasă cu copiii, pentru școala online

Odată cu prelungirea stării de alertă cu încă o lună, Guvernul vine cu modificări legislative pentru părinții nevoiți să rămână acasă cu cei mici, câtă vreme fac școala online.

Zeci de copii se chinuie să învețe online, la un centru de zi. Au nevoie de laptopuri pentru a desluși materia
Zeci de copii se chinuie să învețe online, la un centru de zi. Au nevoie de laptopuri pentru a desluși materia

Închiderea şcolilor din Bucureşti este iminentă. Asociaţiile de părinţi, profesori şi elevi se aşteaptă că finalul acestei săptămâni să vină cu trecerea şcolilor în scenariul roşu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.