Cozi uriașe pe pârtiile de schi din Brașov, deși județul a intrat în scenariul roșu

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă județul Brașov este în scenariul roșu încă de vineri, foarte mulți turiști veniți în Poiană au aflat acest lucru abia pe pârtie, când au dat piept cu mulțimea.

Înghesuială a fost încă de pe DN1, iar îmbulzeala deja obișnuită a continuat în parcări și pe munte. Vremea rece și tunurile de zăpadă țin pe linia de plutire sezonul de schi.

În Poiana Braşov, aceleaşi cozi kilometrice la teleschi. Aici suntem în scenariul roşu, însă pe pârtii distanţarea socială este o glumă.

Turist: "Încerc să îmi folosesc masca, dacă nu cagula şi, da, încerc să menţin distanta socială, deşi pare puţin imposibil. Mai ales în gondolă şi la coadă e puţin dificil, dar de dragul sportului, îndurăm."

Reporter: „Și cât ai stat astăzi la coadă?”
Turistă: „În jur de 30 de minute, maxim 40. Mi se pare uşor aglomerat, pârtia cu porţiuni de gheaţă, însă na, suntem limitaţi în opţiuni.”

Citește și
Sat din Dâmbovița
Bărbat din județul Dâmbovița, dispărut de 48 de ore. Este căutat de poliție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este atât de aglomerat, încât schiorii ajung de pe pârtie direct la coada de la telegondolă.

Coada uriaşă i-a descurajat însă pe foarte mulţi. Unii au trişat şi au sărit rândul, alţii pur şi simplu s-au întors din drum.

Un grup de tineri a venit la munte tocmai din Dolj, dar şi-a schimbat planurile.

Turist: "Erau planurile să venim să stăm toată ziua în Poiana Braşov, dar este foarte mare aglomeraţie. Plecăm la Predeal."

Pe Valea Prahovei, nebunia a început de dimineaţă, pe șosea. Odată calvarul încheiat, a urmat distracţia.

Restaurantele sunt deschise, în Bușteni. Cu rezervare, turiștii pot mânca oriunde.

Iuliana Georgescu, şef de sală la Castel Cantacuzino: "Unul dintre cele mai bune deserturi ale noastre este tortul flambat, ciocolată albă, ciocolată neagră, zmeură, cu alte fructe alături, cu dulceaţă."

Alţii nu s-au gândit la mâncare. S-au dezechipat şi au ţâşnit direct pe pârtii.

Schior: "S-a făcut gheaţă, în rest e bine! Noi ne dăm aicea într-un mic concurs!"

Şi staţiunea Azuga pare a fi una dintre destinaţiile favorite pentru acest final de săptămână. Parcările sunt atât de pline, încât cu greu mai poate fi găsit un loc liber.

La un boutique hotel de 5 stele din Sinaia, clienţii se pot relaxa în jacuzzi în aer liber. Pot merge la spa și la masaj.

Ana-Maria Radu, reprezentantul hotelului de 5 stele: "Ca în fiecare weekend, gradul de ocupare este de 100%. Preţurile pornesc de la 390 de lei pe noapte, cameră dublă şi ajung la 766 de lei, cu mic dejun, în condiţii de 5 stele."

Puține locuri de cazare au rămas neocupate, weekendul acesta. Iar calendarul de rezervări lasă de înțeles că și săptămâna viitoare va fi la fel de plin.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Stațiunile montane, asaltate de turiști.
Stațiunile montane, asaltate de turiști. "Pârtia este foarte bună, am prins o vreme minunată"

Episodul de iarnă de la începutul săptămânii le-a adus o mare bucurie pasionaților de sporturi albe. În stațiunile de la munte, zăpada s-a așternut în strat consistent, iar pârtiile sunt perfecte.

Bărbat din județul Dâmbovița, dispărut de 48 de ore. Este căutat de poliție
Bărbat din județul Dâmbovița, dispărut de 48 de ore. Este căutat de poliție

Dispariție cu multe semne de intrebare, la Picior de Munte, în județul Dâmbovița. Un bărbat în vârstă de 38 de ani este căutat de mai bine de 48 de ore, iar rudele își fac tot felul de scenarii negre.

Românii au început să facă primele rezervări pentru sezonul estival. Care sunt ofertele momentului
Românii au început să facă primele rezervări pentru sezonul estival. Care sunt ofertele momentului

Românii prevăzători au început să facă primele rezervări pentru sezonul estival. În această perioadă există şi oferte așa că cei care vor să meargă în vacanță la mare sau la munte s-au grăbit să-și aleagă o vacanță.

Avalanşe în Făgăraş. Turiştii, avertizaţi să nu se aventureze pe munte
Avalanşe în Făgăraş. Turiştii, avertizaţi să nu se aventureze pe munte

Duminică au avut loc 4 avalanşe în Valea Rea, din munţii Făgăraş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.