Harvard: Restricțiile ar trebui menținute până în 2022, pentru ca pandemia să fie oprită

coronavirus
Shutterstock

Este posibil ca măsurile de distanțare fizică să fie necesare până în 2022, potrivit unei lucrări publicate de Şcola de Sănătate Publică 'T.H. Chan' din cadrul Universităţii Harvard.

Lucrarea, publicată în revista Science, concluzionează că măsurile din prezent nu sunt suficiente pentru a opri pandemia și că vârfurile secundare ar putea fi mai mari decât cel actual, relatează Guardian.

Un scenariu prevede că o epidemie ar putea să reapară în 2025, în absența unui vaccin sau a unui tratament eficient.

Marc Lipsitch, unul din conducătorii studiului de la Harvard, a declarat marţi, într-o teleconferinţă, că 'predicţia unui sfârşit al pandemiei la vară (...) nu este în concordanţă cu ceea ce ştim'.

Alături de coautorii articolului, el a insistat că nimeni nu cunoaşte răspunsurile la întrebări importante privind protecţia naturală: nu se ştie dacă pacienţii vindecaţi de COVID-19 devin complet imuni la coronavirus sau cât timp durează imunitatea, relatează Agerpres.

Citește și
Comercianții din Brașov au fugit de la tarabe când au văzut Poliția. ”M-au cam speriat”
Revoltă în rândul comercianților, după ce Guvernul a interzis vânzarea produselor fără certificat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Testele care pot oferi indicii prin detectarea anticorpilor abia încep să apară pe piaţă, iar multe se dovedesc nefiabile.

Având în vedere incertitudinile, cercetătorii au modelat diferite estimări ale imunităţii, ale dispariţiei infectării în sezonul cald şi ale distanţării sociale pentru a face predicţii privind răspândirea coronavirusului pe viitor.

Numărul infectărilor va crește din nou

 

Toate simulările - atât cele cu o singură perioadă de izolare socială, cât şi cu intervale intermitente de izolare - arată că după ridicarea restricţiilor va creşte din nou numărul de cazuri de contaminare.

Scenariul cel mai pesimist este cel în care distanţarea strictă, într-o etapă timpurie a epidemiei, nu este urmată de controale. În acest caz, ar urma un val foarte mare de îmbolnăviri la iarnă, aşa cum s-a întâmplat şi în epidemia de gripă din 1918, când s-a infectat un sfert din populaţia mondială şi au murit 100 de milioane de oameni.

Modelul de la Harvard evidenţiază şi consecinţele izolării excesive. O perioadă de blocaj social şi economic de 20 de săptămâni ar reduce atât de eficient propagarea virusului încât nu s-ar crea practic nicio imunizare a populaţiei, iar astfel următorul vârf al epidemiei ar fi mai accentuat.

Măsurile recomandate pentru autorități

 

Cercetătorii indică modalităţi prin care sistemele de sănătate publică pot ameliora perspectivele: mai multe teste pentru diagnosticare, urmărirea riguroasă a contactelor, creşterea capacităţilor de terapie intensivă în spitale, tratamente eficiente pentru COVID-19 şi mai ales disponibilitatea unui vaccin împotriva coronavirusului.

Având în vedere importanţa impactului economic al distanţării sociale prelungite, studiul nu recomandă un scenariu sau altul, ci se limitează la avertismentul că o distanţare socială ineficientă sau pe o perioadă prea scurtă poate duce la suprasolicitarea catastrofală a asistenţei medicale.

Guvernul condus de preşedintele Donald Trump a citat un alt model, al Universităţii din Washington, conform căruia epidemia din Statele Unite va începe să se stingă la sfârşitul lui mai, permiţând revenirea la normal.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, UPDATE LIVE 15 aprilie. S-a ajuns la 2 milioane de cazuri pe glob
Coronavirus în lume, UPDATE LIVE 15 aprilie. S-a ajuns la 2 milioane de cazuri pe glob

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 15 aprilie. Aproape două milioane de oameni din întreaga lume sunt infectaţi cu noul virus, iar numărul deceselor a depăşit 127.000.

Revoltă în rândul comercianților, după ce Guvernul a interzis vânzarea produselor fără certificat
Revoltă în rândul comercianților, după ce Guvernul a interzis vânzarea produselor fără certificat

Revoltă în rândul comercianților de fructe și legume, după ce Guvernul a interzis celor care nu au certificat de producător să se mai prezinte cu marfa în piețe.

Alertă într-un cămin de bătrâni din Dâmbovița. O îngrijitoare, confirmată cu coronavirus
Alertă într-un cămin de bătrâni din Dâmbovița. O îngrijitoare, confirmată cu coronavirus

Este alertă și la căminul de bătrâni din orașul Răcari, în județul Dâmbovița, după ce o îngrijitoare de acolo a fost confirmată cu noul coronavirus.

Patru angajați ai ISU Galați, infectați cu noul coronavirus
Patru angajați ai ISU Galați, infectați cu noul coronavirus

Noul coronavirus face ravagii și în rândul pompierilor din Galați. Patru angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost diagnosticați pozitiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.