Recesiunea a rapit copiilor romani 4 ani din viata. Exemplul lui Adrian, adolescentul care si-a vazut viitorul furat de criza

×
Codul embed a fost copiat

Copiii din Romania au pierdut 4 ani din viata din cauza recesiunii. Concluzia alarmanta apartine unui raport UNICEF, care arata ca impactul crizei a fost devastator.

Numeroase cupluri s-au destramat din cauza saraciei, iar copiii au ramas cu un singur parinte care se straduieste sa-i creasca. Fara educatie, cei mici nu-si vor putea ajuta familia si nu-si vor putea face un rost.

O familie cu patru copii din Iasi era implinita inainte de 2009. Apoi tatal lor si-a pierdut slujba. A plecat in Italia si nu s-a mai intors. Iar mama si copiii de 6, 8, 15 si 17 ani s-au mutat dintr-un apartament in Pascani, la tara, intr-o casa batraneasca. Desi simte ca nu ajunge nicaieri, femeia nu se da batuta si munceste cu ziua pentru copiii ei. A vazut cum mor visele chiar langa ea. Adrian, fiul cel mare, ar fi vrut sa fie politist, dar acum e legat iremediabil de sat si de muncile campului.

Adrian Baba: "Eu m-am gandit mai demult la Academia de Politie... In clasa a 9-a m-am gandit ca nu mai am cum sa mai dau, nu m-am mai gandit apoi ce sa fac. De 3 ani nu mi-am mai facut niciun vis. Pur si simplu, am trait momentul."

Citește și
copii care se joaca in pom
Copiii liberi ai Generatiei Z. Cum s-a ajuns de la educatia prin TREBUIE la copilaria pentru care regulile nu exista
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

In schimb, Andra, fata mijlocie, invata la cel mai bun liceu din Pascani si inca mai spera la o viata mai buna.

Andra Baba: "Sunt ambitioasa... Sper sa iau Bacul, sa dau la Psihologie, sa fac o cariera si sa ma descurc si ce-o mai vrea Dumnezeu."

Ce-si doreste?

Andra Baba: "Sa nu mai aiba mama datorii, sa avem o viata mai buna si sa fim sanatosi, ca restul vine de la sine."

Drame spuse sau ascunse au marcat zeci de mii de copii in ultimii ani.

George Diaconu, psiholog: "E o trauma. O trauma care multiplicata la nivelul unei generatii inseamna dizolvarea ei. Lipsa de personalitate."

Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF in Romania: "Daca un copil avea, sa zicem, 5 ani la inceputul crizei, iar acum are 9, in tot acest timp copilul a pierdut ani de educatie, a fost bolnav mult timp, a suferit de saracie. E foarte greu pentru un copil de 9 ani sa mai recupereze ceva."

La noi, unul din 5 copii a fost atins de saracie in perioada crizei. Pentru ca traim cu lipsuri materiale severe, suntem in primele trei tari cu politici sociale ratate. Alaturi de Italia si Marea Britanie, copiii nostri inseamna 44% din cei 11 milioane de minori si tineri afectati de criza.

Familiile care aveau inainte o casa, caldura, un salariu constant, mancare, masina, o vacanta pe an, televizor si telefon, nu-si mai pot permite patru dintre aceste lucruri.

Venitul mediu in familiile care au copii a scazut, iar cele mai vulnerabile sunt cele cu un singur parinte sau cele numeroase.

Toate studiile arata ca, pe termen lung, cea mai eficienta cale de a scapa de saracie este educatia. Un om educat este mai sanatos, mai curios si poate fi performant. Un copil care creste fara educatie, slab hranit si mai mult bolnav decat sanatos va afecta întreaga societate, pentru ca niciodata nu va fi un om independent.

Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF in Romania: "Ceea ce lipseste in Romania este preventia la nivel local."

La noi nu exista o asistenta comunitara care sa viziteze familiile sarace, sa verifice cum traiesc copiii si sa-i trimita la spital sau la medic daca e nevoie. Si nu avem mediatori scolari si nici asistenti sociali care sa-i urmareasca pe cei mici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
iLikeIT. Cum pot parintii sa foloseasca tehnologia pentru a-si gasi copii rataciti. Localizare cu o precizie de 2 metri
iLikeIT. Cum pot parintii sa foloseasca tehnologia pentru a-si gasi copii rataciti. Localizare cu o precizie de 2 metri

Routerele wireless pot fi folosite pentru localizare in situatii mai putin placute. Telefonul celui cautat comunica in permanenta cu dispozitivele din jurul lui, iar pe baza adreselor unice se poate face o determinare precisa.

Copiii liberi ai Generatiei Z. Cum s-a ajuns de la educatia prin TREBUIE la copilaria pentru care regulile nu exista
Copiii liberi ai Generatiei Z. Cum s-a ajuns de la educatia prin TREBUIE la copilaria pentru care regulile nu exista

Romania, te iubesc! Generatia Z, a copiilor nascuti dupa anul 2000, e cea care aretoate sansele sa schimbe Romania, daca si societatea plina de reguli va sti cum sa-i integreze

Programul
Programul "Vreau in clasa a IX-a": sansa la educatie pentru copiii saraci din Cluj, ai caror parinti nu au cum sa-i sustina

Saracia in care se zbat multe familii risca sa-i determine pe multi copii, buni la carte, sa renunte la invatatura.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.